„ – Panule, [îmi zise încet Eminescu, întorcându‑se către mine, ca să nu fie auzit de ceilalți], știi tu că în lumea aceasta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui? Tot, tot este un șir neîntrerupt de martiri…” (G. Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iași, Editura Societății Anonime pe Acțiuni „Adevărul”, București, 1908, p. 333‑334).
Purtat de mână prin viață de Îngerul cunoașterii și ajuns, acum, la vârsta senectuții, volubil și setos de comunicare, cu experiența‑i remarcabilă de muncă literară, Vladimir Beșleagă este scriitorul care poate aduna o carte din fapte și întâmplări simple, insignifiante în aparență, despre care nu ai fi crezut că pot constitui materii suficiente pentru un titlu editorial…
De la un timp, de când nu‑l mai prea slujesc auzul și văzul, pentru că nu poate sta locului, fără mișcare, prozatorul și publicistul, în locul scrisului, care‑i intrase în sânge devenind o cotidiană obișnuință, practică vorbirea directă, pe viu, cu semenii săi, de orice vârstă și profesiune. În special, îi place să se întrețină cu adolescenții. Care, dorind să știe cât mai mult și mai multe despre cum e construită lumea, îl is‑ codesc mereu, punându‑i în față tot felul de probleme, ca unui a toate cunoscător, adevărat părinte al națiunii care este.
De câțiva ani, și‑a procurat un dictafon și chiar și o cameră de luat vederi, care îi servesc drept unelte primordiale de muncă: imprimă pe bandă audio tot ce îi trece prin cap sub forma unor imagini verbale, meditații sau eseuri; le trece apoi, ajutat de un operator, în memoria electronică a unui calculator, de unde le scoate pe foi de hârtie ca, în cele din urmă, să le redacteze și să le dea forma literară adecvată. În acest mod a pregătit și publicat o sumedenie de tablete, articole și eseuri, ca să nu mai vorbim de multitudinea de notițe și însemnări pe teme la zi, multe din care se regăsesc în volumele editate în anii de la urmă.
Cartea de față a lui Vladimir Beșleagă este rodul activității, sincronizată perfect cu efortul remarcabil al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al „Revistei literare”, organul său de presă, care, chiar din momentul apariției primului număr (noiembrie 2015), au acordat o atenție specială problematicii reunificării spațiului românesc prin revenirea acasă a Basarabiei ocupate, în 1940, de imperialista Uniune Sovietică. În acest sens pot fi citate câteva declarații tranșante ale Consiliului USM, o serie de editoriale publicate de poetul Arcadie Suceveanu, pe post de președinte al organizației scriitoricești de la Chișinău, director al revistei, și de alți scriitori importanți.
Abordarea spinoasei chestiuni a Unirii în paginile „Revistei literare”a continuat, ceva mai insistent în 2018 și în următorii ani, cu o serie de articole semnate de autori consacrați de pe ambele maluri ale Prutului (Adrian Ciubotaru, Ion Pop, Ana Blandiana). În septembrie 2018, revista a inițiat chestionarul „Centenarul Unirii”, la care au răspuns, pe rând, savanți și oameni de cultură (Sorin Sipoș, Ion Țurcanu).
În fine, începând cu nr. 12, din decembrie 2018, pe marginea problemei s‑a pronunțat la obiect, cu interes major, dar și cu multă pătrundere, și maestrul Vladimir Beșleagă, într‑un serial de 16 episoade, inserate la rubrica „Divanul înțeleptului”, cu genericul „UNIREA SE AMÂNĂ? UNIREA SE FACE! UNIREA E APROAPE!”, ultima secvență fiind inserată în nr. 12, din decembrie 2020.
În viziunea scriitorului nostru, Reunirea Basarabiei cu Patria‑mamă România se va produce, mai devreme sau mai târziu, „ca un moment al istoriei”. Doar că drumul spre mult așteptatul eveniment, drum pe care românii basarabeni au început să pășească, unul câte unul sau în grupuri mai mici sau mai mari, în funcție de câți și cum s‑au trezit din „somnul cel de moarte”, se dovedește a fi anevoios, de durată și cu mari sacrificii umane. În viziunea autorului, Reunirea este un proces în continuă desfășurare, care a început în anii „dezghețului hrușciovist” ce a avut loc în Uniunea Sovietică, inclusiv în RSS Moldovenească, după moarea satrapului de la Kremlin, Iosif Stalin. A trecut prin câteva etape, în context social‑politic concret, cu un anumit grad de intensitate, este în plină desfășurare și se va încheia odată cu atingerea obiectivelor urmărite. Ca unul care cunoaște faptele pe viu, în calitate de participant nemijlocit sau ca martor ocular al evenimentelor istorice din perioada respectivă, Vladimir Beșleagă a selectat o serie de cazuri concludente ce s‑au produs în sânul comunității românești din Basarabia ocupată și transformată, peste noapte, în republică sovietică, relatându‑le cu lux de amănunte și interpretându‑le minuțios din perspectiva problematicii abordate.
Precum se știe, teritoriul Basarabiei și al Bucovinei de Nord s‑a pomenit încorporat în imperiul sovietic urmare a odiosului pact Molotov‑Ribbentrop încheiat, în 1939, între Germania nazistă și URSS. În 1989, când, la congresul de pomină, documentul respectiv a fost declarat nul și neavenit, era de așteptat să fie lichidate consecințele lui și pentru statul român. Din păcate, acest fapt nu s‑a întâmplat și RSS Moldovenească, formată în 1940, la Moscova, în loc să se reunească cu România, țara din trupul căreia a fost smulsă, și‑a declarat independența față de fosta metropolă, deși ar fi fost firesc să se proclame și revenirea la sânul Patriei‑mame. Același lucru s‑a întâmplat și cu celelalte teritorii românești ocupate de URSS în 1940, odată cu Basarabia, și incluse în mod arbitrar și abuziv în componența regiunilor Odessa și Cernăuți din RSS Ucraineană. Prin urmare, în 1989, problema nu a fost soluționată, urmând să‑i fie găsită o rezolvare la timpul și în contextul potrivit de către alte generații viitoare.
Dar ce pot face, azi, cetățenii din Republica Moldova, care simt și vorbesc românește și care, în mare parte, și‑au redobândit cetățenia română? Ne‑o spune tot Vladimir Beșleagă, în paginile acestei cărți.
Reunirea, insistă autorul, este un proces ce urmează să fie pe deplin conștientizat și asumat ca atare de cât mai mulți consângeni. Deportările masive din anii imediat postbelici, strămutarea unei părți a populației autohtone prin oferirea unor locuri de muncă și de trai, mai lesnicioase, poate, în alte regiuni ale necuprinsei țări a sovietelor au condus în mod inevitabil la înstrăinarea acesteia de meleagul natal și au avut drept consecință deznaționalizarea. Fenomenele respective s‑au soldat cu rusificarea, totală sau parțială, a multora dintre românii basarabeni, cu mutilarea conștiinței lor de neam, la care aceștia au fost supuși în 1940‑1941 și de la 1944 încoace, până la destrămarea URSS. Fenomenul invers, de deșteptare și revenire la matricea originară, în situațiile în care a fost posibil, s‑a dovedit a fi cât se poate de complex și de anevoios. Nu a căzut din cer, cum poare au crezut și încă mai cred unii, ci a solicitat mereu implicare activă, de la simpla exprimare verbală de atitudine până la confruntarea fizică directă cu regimul de ocupație, cu forțele represive ale statului sovietic. S‑a ajuns, în fine, la intervenție militară directă. În 1992, ca să tempereze avântul crescând al populației ce își ațintise, tot mai hotărât, privirile spre Prut, factorii de decizie din Federația Rusă, succesoarea de drept a defunctei URSS, au declanșat războiul de la Nistru împotriva statului Republica Moldova, noul, al doilea stat românesc, ce își declarase independența… Faptul este bine cunoscut și nu e cazul să insistăm, aici, prea mult asupra lui. O concluzie totuși se impune: așa‑zisul „frate mai mare” nu este dispus să renunțe la teritoriile pe care și le subordonase odinioară și va tinde să‑și refacă imperiul („operațiunea militară specială” pornită de camarila fascistoidă de la Kremlin, la 24 februarie 2022, împotriva țării vecine, Ucraina, este cât se poate de concludentă în această ordine de idei!). Pentru a scăpa cât mai curând din prinsoare, Basarabia trebuie să revină la origini prin (re)întregirea cu România‑mamă, aderarea la NATO și integrarea în UE. Altă cale nu există…
În almanahul „Neuroni și endorfine”, o antologie de texte literar‑artistice, care apare sub egida Cenaclului „Ion Luca Caragiale” din Ploiești (Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2023), textul Pe drumul Unirii, partea întâi, semnat de Vladimir Beleagă, este inserat în compartimentul „Teatru”. Antologatorul este conștient de faptul că, propriu‑zis, nu este vorba despre o piesă de teatru, ci despre un dialog între un maestru și un învățăcel. Și că autorul a ales în mod deliberat această formă de expunere pentru a putea exprima cumva mai viu, mai dinamic ideea de mare importanță de care este obsedat – reîntregirea într‑un spațiu unitar comun prin revenirea acasă a românilor basarabeni și conviețuirea, alături de frații de același sânge, de aceeași credință și de același grai strămoșesc, în cadrul unui stat unitar care să cuprindă întreaga suflare a națiunii, vorba poetului, „de la Nistru pân‑la Tisa…”
Dialogul ca gen literar este practicat din vechime. L‑au utilizat, dându‑i strălucire, cunoscuți maeștri ai cugetării, începând cu Platon (Dialoguri socratice etc.) și continuând, mai încoace, cu Sf. Augustin (De magistro), ca să facem recurs la doar aceste bine‑cunoscute exemple clasice.
Spre deosebire de versiunea inițială, inserată în „Revista literară”, unde materialul epic se consumă între două personaje convenționale – Autorul, pe de o parte, și Cititorul, pe de alta –, în prezentul volum, textul apare în formulă conceptuală nouă (dialogul se produce între autorul nonagenar, împovărat de o respectabilă experiență de viață și de o prolifică activitate pe tărâm social‑politic, zis Naratorul, și strănepotul său Patrik, un tânăr educat, instruit și bine informat, student la o universitate din Vest, cu orizonturile deschise larg spre valorile civilizaționale occidentale).
Departe de a fi, așadar, o piesă propriu‑zisă de teatru, dialogul Pe drumul Unirii poate fi înscenat cu reale șanse de succes, mai ales, în cadrul unor spectacole radiofonice, unele pasaje fiind profund dramatice, iar alele – de‑a dreptul tragice.
(Cuvânt‑înainte la cartea lui Vladimir Beșleagă „Pe drumul Unirii. Povestea mișcării naționale din Moldova sovietică relatată pe scurt strănepotului Patrik”, Editura Epigraf, Chișinău, 2024)
