O iau înaintea Pînzăreniului ca să te laud
Înainte ca Pînzăreniul să cânte
Eu te laud
Înainte ca cerurile din Pînzăreni să
vestească slava Ta
Eu te mărturisesc
Veneam bucuros
În timp ce mama fugea
cu mâinile murdare de glod
Pierzând galoșii plini de apă neagră
Cu ochii de culoarea sângelui
De la încă o bătaie
Cu o ploaie de lacrimi
Credeam că alerga la rude
Dar de data aceasta s‑a oprit la rugăciune
La o altfel de rugăciune
Un an și jumate tot acolo se oprea
Și planul apologetic al meu și al tatălui
dospea ca pâinea lui Iscarioteanul
Până când am obosit să auzim cuvintele
mamei
La pleiada noastră teologică de
Argumente cârpite din istorii născocite
„Eu mă rog pentru voi“
De parcă era o străină
Care și‑a schimbat stăpânul
9 februarie 2001
Tata și‑a aprins ultima țigară
Și mi‑a spus hai să le dăm foc
De parca erau ultima redută a
„Marele Rău”
Muzica din interior mi‑a blocat
gândurile
Tot ce auzeam era liniștea
Și geamurile și ușile și scaunele cântau cu
acei oameni care aveau mâinile albe
Tata mi‑a făcut semn să așteptăm până
se termină programul și apoi nimicim cu
desăvârșire tot ce vedem și auzim
Apologeții din seara aia și‑au încălțat
sandalele lui Iuda
Și așteptam momentul să le dăm foc dar
focul sfânt ne‑a schimbat pe noi
Lanțurile s‑au rupt, podul s‑a deschis
iar din cer cu brațele deschise ne privea
Salvatorul
Ce cuvinte ne‑a spus
Nu țin minte
Așa cuvinte se spun doar la naștere
Și noi am fost născuți din nou
Nedezlipiți îmi sunt ochii de Logos
Săptămâna are 66 de zile
Urăsc tot ce te rănește
Cânt fără să vreau cântări pe care nu
le‑am învățat niciodată
Ce frumos înmugurește sufletul meu
iarna
Cu adevărat există Dumnezeu
Ca zahărul pentru cafea
Este legea Ta
Pentru inima mea
Mierea sufletului meu
În Pînzăreni, diavolul a mai pierdut doi
oameni
Mii de pahare goale în bar – tata n‑a mai
fost acolo
Mii de țigări nefumate pe asfalt – tata
le‑a aruncat întregi
Milioane de cuvinte murdare nespuse
doi oameni
– tata n‑a mai vorbit la fel
Saci de păcate putrezite în timp ce tata
cânta psalmi
Veste
Te aștept ca o veste dintr‑o altă țară, dar nu
știu va fi bună sau rea
Răsfoiesc catalogul electronic la fiecare
cinci minute
Dar găsesc doar tabula rasa
În Chișinăul plin de goluri
Gol e parcul
Gol e muzeul
Goale sunt librăriile
Gol e sufletul meu
Mă trezesc cu gândul la tine și te privesc
de departe
Parcă vii
Parcă pleci
Te apleci din Eden spre mine
Apoi dispari brusc
Nici nu reușesc să te ating
Și dispari
De departe îți văd fața blurată
Nu înțeleg ești tristă
Sau ești veselă
Și alerg din urma ta
În ambuteiajul din Chișinău
Ca un copil neastâmpărat
Masa are patru picioare
Scaunul tot patru
Eu am doar două
Pe mine nu poți mânca
Pe mine nu te poți așeza
Inimă de lemn
Ochi de ceață
Mâini de beton
Vocea de chimval zângănitor
În Chișinăul plin de goluri
Gol e parcul
Gol e muzeul
Goale sunt librăriile
Gol e sufletul meu
Te aștept Ca o veste dintr‑o altă țară, dar
nu știu va fi bună sau rea
Acasă
Doar în liniștea valurilor
Pe nisipul înțelepciunii
Și‑n umbra dealurilor
Lângă cei mai buni prieteni ai mei:
Pacea și Cartea
Gâdilat la tălpi de timpul rece‑cald
Cu mâinile pline de caiete
Spinarea pe iarba verde
Și mintea încoronată cu psalmi
Ca David și turma de oi
Pe câmpiile logosului viu
În lumea străină
De gălăgie
Dezbrăcată
De neghina filistinienilor
Cu durerea stinsă și arsă
De poezie
La Popasul dintre două lumi
Eu mă simt acasă
Lacul Delia / Marea
Roșie m-a trădat
Cei mai frumoși ani i‑am petrecut la spital
Lacul Delia din Ungheni
Marea Roșie care
Mi‑a despicat talpa piciorului în două
Este a doua oară când lacul Delia / Marea
Roșie îmi taie pofta să mă scald
Blestemata sticlă de bere
De ce aruncați sticle stricate în lacul Delia /
Marea Roșie
De ce
Colegii de la seminarul teologic s‑au speriat
și‑au amuțit ca o dimineață ploioasă
Când au văzut cum apa s‑a făcut de
culoarea
sângelui
Igor
M‑a luat în brațe și m‑a dus la mașină
am murdărit automobilul de sânge
Mâinile roșii
Fața roșie
Inima striga de durere
Vă rog
Duceți‑mă la spital
Mama
Tata
Frate
Toți erau departe
Lacul Delia / Marea Roșie m‑a trădat
precum Iosif a fost trădat de frații lui
La urgență un rând ca la pâinea de casă
Medicul nu se grăbea să mă opereze
Nu aveam bani
Nu aveam bani pentru mine
Nu aveam bani pentru el
Nu aveam bani pentru nimeni
La un nimeni nu se uită nimeni
De fiecare dată când trec prin Ungheni îmi
amintesc acel miros rece
Mirosul morții
Țipau mădularele mele de durere dar toți
erau ocupați
Mama, tata, prietenii, toți erau departe de
mine
Doamne, ce‑ai făcut cu mine
Eram supărat pe toți și pe toate
Nu aveam bani să‑i pun medicului în
buzunar
Mi s‑au întunecat ochii
Când în sfârșit am văzut două halate albe
care mă priveau iritați că le‑am stricat ziua
de duminică
Cei mai frumoși ani i‑am petrecut la spital
Mi s‑a lipit inima de durere
Simt și azi cum îmi tăiau talpa piciorului
Și zâmbeau
Anestezia era diluată
Mi‑au legat mâinile și picioarele ca să nu mă
ridic
Degeaba strigam ca un nebun
Atunci am definit durerea
Un cuțit rece care trece prin talpa piciorului
Ca prin pâine și un ac fără suflet care îți
coase tendoanele cum mama mi‑a cusut
ciorapii rupți
La un nimeni nu se uită nimeni
Lacul Delia / Marea Roșie m‑a trădat
precum Iosif a fost trădat de frații lui
Doamne
Doamne,
Aud vocea Ta
Un ocean
De liniște
Mă duce pe țărmul Sfânt
Pe țărmul sfânt al Mării Roșii
Rana tălpii mele îmi aduce aminte că sunt
Vitalie Gaiceanu Anatolie,
Doamne
Balsamul alb
Mamă,
Azi
Pavel
A comandat un latte
Lângă Muzeul de Istorie
În timp ce domnișoara care asculta muzică
în căști pe Satoshi îi turna laptele
fierbinte în cafea
Și‑a amintit mirosul de lapte și laptele a
curs peste
Pe care nu‑l poate spăla din amintiri
Atunci când tata a aruncat ranga metalică
În tine
Iar Saul ca atunci în Damasc te‑a împins și
căldarea de lapte proaspăt I‑a curs peste
picioare
Peste mâini
Peste cap
Peste suflet
Peste gânduri
Peste ochii de copil care plângeau și priveau
Ochii mâniei
Care i‑au întunecat copilăria ca niște nori
negri
Care‑i plouă prin vene
Și azi cu otravă dulce
Și azi îi mai simte mirosul
Care‑i curge prin ochi
Ca niște lacrimi de sânge alb
Parcă era balsamul de pe capul lui Isus
Adus de Maria Magdalena
Când I‑a spălat picioarele cu lacrimi
Și le‑a șters cu părul ei
