Selenay Kübra Koçer s-a născut la 13 iulie 1994, în Kadıköy. A absolvit studiile primare și gimnaziale în Kocaeli-Darıca. Este licențiată a Universității Çanakkale Onsekiz Mart, Facultatea de Gastronomie. S-a apropiat de poezie încă din anii școlii primare, a obținut Premiul I la concursul de poezie pe tema mediului organizat de Primăria Kocaeli. A câștigat Premiul de Poezie „Șiirden” în anul 2016 și Premiul „Attilâ İlhan” pentru cartea de debut în poezie cu primul său volum, Prima despărțire (İlk Ayrılık). Ulterior, în 2018, i-a apărut a doua carte, Drumurile migrației (Göç Yolları). Cel mai recent volum al său, Ating pentru
prima dată o stea (İlk Kez Dokunuyorum Bir Yıldıza), a fost publicat în 2022.
Întrebați mugurele
a cărui culoare roșie s-a prefăcut în
cenușă
și copacul jignit de propriul său rod…
Au trecut douăzeci și unu de ani de la
despărțire.
Pentru că mă temeam de propria mea apă,
am adormit și m-am trezit,
dar nu uit niciodată:
doar propria mea apă
m-ar putea îneca
și despărțirea inimii mele de ea însăși.
Ei îi spun naștere despărțitii.
Care rămas-bun poate fi alinat cu un bol
de halva?
Ei îmi spun naștere
și totodată noapte,
întâlnirea lunii
cu buna vestire.
Când un om moare
și se naște din nou,
înțelege prețul
păsărilor dinlăuntrul său.
Poate că am un drum,
o propoziție în așteptare,
rămasă dintr-o zi care nu a venit
niciodată.
Alb sub noi,
zăpadă sub nostru,
somnul curge în noi.
(Traducere din turcă în franceză de Metin Cengiz și din franceză în română de Maria Ivanov)














