În perioada 18-21 iunie 2026, o delegație de scriitori din Republica Moldova, din care au făcut parte Maria Pilchin, Maria Ivanov, Adelina Labic-Lungu, Nadejda Ivanov, Constantin Ivanov, Anda Vahnovan și subsemnatul, a întreprins o călătorie la Bruxelles și la Viena, unde a participat la o serie de evenimente dedicate dialogului literar, cercetării academice și memoriei culturale românești. Realizarea acestui program a fost posibilă datorită invitației, sprijinului și implicării Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei și Excelenței Sale, domnului ambasador Viorel Cibotaru, doamnei profesor Liubovi Cibotaru, Universității Libere din Bruxelles, Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Grigorie Palama”, Ambasadei Republicii Moldova în Republica Austria, precum și Asociației MolDor. Le suntem recunoscători pentru ospitalitate, generozitate și pentru organizarea unui amplu program cultural și academic.
La Bruxelles (18-19 iunie), îndrumați de doamna profesor Liubovi Cibotaru, am participat la evenimentul „Cântec de leagăn”, prilejuit de împlinirea a 94 de ani de la nașterea lui Spiridon Vangheli, organizat de Editura „Prut” în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei și găzduit de Parohia Ortodoxă Română „Sf. Grigorie Palama”. Programul a continuat la Universitatea Liberă din Bruxelles, unde s-a desfășurat colocviul internațional „Le langage: entre énigme, mystère et mystique”, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Zilelor științifice de studii românești.
La Viena (20-21 iunie), am luat parte la proiectul cultural și educațional „Eminescu din noi”, organizat de Asociația MolDor, în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova în Austria. Conferințele, lansările de carte, recitalurile și itinerarul nostru pe urmele vieneze ale lui Mihai Eminescu au oferit acestei călătorii sensul unei experiențe culturale complexe, pe care am consemnat-o în următoarele note de jurnal.
Jurnal de Bruxelles. 18 iunie 2026
La patru dimineața, aeroportul din Chișinău pare a fi cel mai aglomerat și plin de viață loc din Republica Moldova. Unii vin, alții pleacă. Unii pleacă, alții vin. Sute de fețe și destine care se intersectează aici pentru câteva ore și se depărtează pentru totdeauna. Suntem și noi în acest loc.
Destinația Chișinău-Bruxelles ne-a oferit prilejul unor întâlniri neașteptate, încă în sala aeroportului, cu câțiva prieteni cercetători și diplomați. În aceste zile, toate drumurile din spațiul european duc, fără îndoială, spre Bruxelles.
Decolăm rapid. Există în clipele luării zborului un moment unic, pe care îl știu toți cei care au călătorit vreodată cu avionul: înclinarea aeronavei la aproximativ 40 de grade. Mișcarea care, de fiecare dată, mă emoționează și mă neliniștește. Motoarele și aripile Airbusului ne trag în sus, tot mai sus.
Câmpiile și casele, privite de la geam, sunt scăldate în lumina flamandă a răsăritului de soare. Mi-am dat seama că lumina aurie din tablourile maeștrilor flamanzi de altădată ar fi trebuit să fie lumina de la ora cinci și jumătate dimineața, preferabil după o ploaie nocturnă.
Bruxelles ne întâlnește cu mult soare și cu multă căldură. De câteva zile, aflu în drum de la aeroport, căldura în oraș se ridică la cotele maxime, de cel puțin 30 de grade Celsius. Însă, dincolo de caniculă, totul în jur este cuprins de un verde intens. „Un verde mă vede”, îmi amintesc.
După-amiaza, înaintând prin ambuteiajele orașului, prin cartiere clocotind de viață ale Bruxellesului, ajungem la Parohia Ortodoxă Română „Sf. Grigorie Palama”. Ne așteaptă aici mulți copii și părinții lor, vorbitori de română, originari din România și Republica Moldova.
Vorbind despre Spiridon Vangheli, observ forma specifică a tavanului din sala bisericii. Cupola îmi aduce aminte de căciula lui Guguță, care ne unește, aici și acum, sub semnul poeziei. Simbolismul acestei întâlniri, organizată de doamna profesor Liubovi Cibotaru, într-un eveniment dedicat copilăriei și cântecului de leagăn, îmi amintește și de cuvintele din acea chemare de peste milenii: „Lăsații copiii să vină la Mine…” Am venit.
Citim, împreună cu Maria Pilchin, Maria Ivanov, Adelina Labic-Lungu, Nadejda Ivanov și Constantin Ivanov, din cântecele de leagăn ale poeților clasici basarabeni, citim cântecele de leagăn proprii. Cuvintele, într-o extraordinară reverberație acustică, răsună în ascultarea atentă și în privirile jucăuș-concentrate ale copiilor și ale părinților lor.
Seara, ajungem la Universitatea Liberă din Bruxelles, unde, după discursuri magistrale, susținute de Excelența Sa, domnul ambasador Viorel Cibotaru, și de doamna Corina Panaitopol, directoarea ICR Bruxelles, are loc lansarea volumului de poeme Inima hiperkinetică al Cristinei Bogdan și a romanului Lecția de rusă al Mariei Pilchin.
În drum spre hotel, privim clădirile și grădinile, luminile din felinare și din apartamente. Miros de tei, intens și atotpătrunzător, ne însoțește pe străzile orașului. Strigătele papagalilor verzi, care mișună în stoluri gălăgioase în jurul parcului, ne surprind și ne opresc din cale.
În crepusculul serii, dăm de o fereastră deschisă, prin care vedem și rafturi până în tavan ale unei biblioteci personale. Cărți scăldate în lumina (de aceeași nuanță flamandă) unei lămpi sub care, presupun, într-un fotoliu, la masa de scris sau întins în pat, se află un cititor (invizibil). Cine știe? Văzându-i biblioteca personală (care, și ea, mă privește mergând în stradă), mi se pare că e un om bun, că e un om înțelept.
Jurnal de Bruxelles. 19 iunie 2026
Dimineața, ajungem la Universitatea Liberă din Bruxelles, la Facultatea de Litere, Traducere și Comunicare. E un spațiu istoric, în care memoria instituției (fixată în plăci și basoreliefuri comemorative, instalate în cinstea părinților fondatori și profesorilor emeriți ai universității) se conectează cu o infrastructură modernă, săli atent proiectate și bine dotate. Aici, am deschis, alături de colegi, lucrările Colocviului internațional „Le langage: entre énigme, mystère et mystique”, organizat în cadrul celei de-a XII-a ediții a Zilelor științifice de studii românești de la Bruxelles.
În cadrul Sesiunii A, moderată de doamna Liubovi Cibotaru, am vorbit despre reprezentările bibliotecilor personale (în cinematografie și literatură) drept un microcosmos semiotic, o hartă individuală de descifrare a lumii și a misterului sensurilor existențiale, ontologice sau estetice.
Maria Ivanov a analizat dramaturgia lui Dumitru Crudu din perspectiva demitizării și degradării limbajului iubirii, proces care așază relațiile afective sub semnul alienării, suspiciunii și imposibilității dialogului autentic.
Adelina Labic-Lungu a demonstrat că ironia din Levantul de Mircea Cărtărescu funcționează ca principiu de construcție poetică, în care convențiile epopeii și ale literaturii pașoptiste se suprapun peste un discurs metatextual ce le relativizează continuu.
Nadejda Ivanov a interpretat romanul Nuntă în cer de Mircea Eliade ca pe o dramă a inițierii ratate, iar motivele iubirii, dublului și memoriei au fost asociate în comunicarea ei cu tensiuni dintre timpul istoric și aspirația către timpul mitic.
Constantin Ivanov a evidențiat modul în care parabola și ironia literară demască mecanismele dezumanizante ale sistemelor totalitare, impostura și ipocrizia din viața socială.
Maria Pilchin a vorbit despre conceptul lecturii în opera eseistică a lui Alberto Manguel, prezentând-o drept o experiență solitară și reflexivă, desfășurată în spații ale umbrei și tăcerii, care formează identitatea culturală și conștiința critică.
O foarte consistentă comunicare a fost prezentată, în cadrul unei sesiuni separate, de Liubovi Cibotaru, care a vorbit despre poezia feminină contemporană din Republica Moldova ca spațiu al emoției și misterului, capabil să transforme experiențele timpului prezent în sensibilitate, echilibru interior și reflecție existențială.
Problemele abordate de ceilalți participanți ai colocviilor au pus în centrul dezbaterii limbajul ca instrument al cunoașterii și, în același timp, ca realitate enigmatică, situată între exprimare și ocultare, claritate și opacitate, rațiune și mister. De asemenea, comunicările au abordat funcția socială și politică a limbajului, posibilitatea de a surprinde complexitatea limbajului din perspective complementare, interdisciplinare.
De o maximă importanță a fost și faptul că cercetările din domeniul filologiei, literaturii comparate, filosofiei, teologiei, artelor și al științelor sociale au scos în prim-plan studiile românești într-un context european mai larg. În cadrul Universității Libere Bruxelles, am descoperit atât o comunitate consolidată de profesori și cercetători, cât și studenți pasionați de studiul limbii, literaturii și culturii române.
Seara, plecăm spre Viena.
După câteva ore de drum, ajungem în aeroportul vienez. În taxi, înaintând spre hotel, privim orașul nocturn și ascultăm muzica orientală. Ne aflăm pe o insulă pusă pe roți, ce se mișcă prin oceanul orașului și care, prin sunete discrete ale melodiilor din boxe, îi amintește șoferului nostru de baștina lui.
Jurnal de Viena. 20 iunie 2026
Suntem la Viena și ne-am cazat pe strada care poartă numele lui Adalbert Stifter, un scriitor clasic al literaturii austriece din secolul al XIX-lea, pe care l-am studiat la universitate acum mai bine de douăzeci de ani.
Ziua a început în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Austria, cu o conferință online și un recital poetic dedicat creației eminesciene, moderate de doamna profesor Liubovi Cibotaru și doamna profesor Alice Toma. Am citit, alături de Maria Pilchin, Maria Ivanov, Anda Vahnovan, Adelina Labic-Lungu, Nadejda Ivanov, Constantin Ivanov, Alexandrina Robu Cepoi și Mihai Pilchin, din Floare albastră a lui Eminescu și din poemele noastre de dragoste, după care am discutat despre poezie clasică și contemporană, despre diplomație culturală, despre clubul de lectură în limba română organizat la Viena de Asociația MolDor.
Impresionant este edificiul care găzduiește Ambasada Republicii Moldova în Austria. Clădirea, în care funcționează mai multe birouri, a fost proiectată de frații arhitecți Anton și Josef Drexler la începutul secolului al XX-lea și păstrează eleganța istorică și rafinamentul decorativ specifice stilului Art Nouveau. Am admirat această construcție cu valoare patrimonială pentru felul în care îmbină spiritul practic cu aspirația către un spațiu organizat după legile frumuseții.
Lucia Cojuhari și Nina Chirtoacă, fondatoare ale Asociației MolDor, ne-au ghidat, apoi, cu multă generozitate și prietenie, prin Viena și ne-au ajutat să găsim locurile legate de perioada vieneză a lui Mihai Eminescu.
Am ajuns, mai întâi, pe strada Kollergasse 3, unde Mihai Eminescu a locuit între aprilie și octombrie 1871. Am intrat în Biserica Catolică „Maria vom Siege”, aflată în apropiere. M-am întrebat dacă și Eminescu, locuind la Viena, îi auzea dangătul de clopote de pe orologiu, dacă l-a atras cumva înălțarea sa gotică. Ulterior, am aflat că nu, căci biserica se construia exact în acea perioadă, din 1868 până în 1875. Cine știa însă că în preajma acelui proiect arhitectural se întâmplă o altă clădire (poetică), o altă înălțare (metafizică), care, asemenea unei catedrale, durează în timp? Căci, da, am fost, în această zi, în căutarea unui timp și a unui spațiu pierdut, dar rememorat. A spațiilor marcate de prezența unui poet.
Viena de azi, bineînțeles, e alt oraș. Unul care trăiește într-un alt ritm și într-un alt sens. Harta orașului a suferit schimbări. Timpul s-a scurs iremediabil. Textele însă rămân.
Mi-am imaginat, stând în fața casei în care a locuit studentul Eminescu, o altă călătorie: una, să zicem, care se va întâmpla peste încă 150 de ani și va fi întreprinsă de cineva care va merge pe urmele celor care au mers pe urmele lui Eminescu, prin Viena. Deci, pe urmele noastre. Pentru că aici am recitat, acolo am cântat, dincolo am discutat. Poveștile se suprapun, memoriile se leagă între ele. Textele totuși rămân.
Mă gândesc la Viena lui Eminescu. Dacă, să zicem, Eminescu era preocupat să caute străzile sau casele legate de memoria lui Beethoven, Haydn, Mozart, Grillparzer, Eichendorf. Considera el oare importantă conexiunea simbolică la prezența și amintirea aproape mitică a unor genii din capitala Imperiului? Mă gândeam la un spirit de referință care se clădește prin conectarea la alte sisteme de referință.
Ne conectăm și noi, azi, la o rețea de memorie care este, de fapt, orașul Viena. Am descoperit case care păstrează, de exemplu, nu doar memoria gloriei sale artistice, ci și cea a dezastrului din perioada Celui de-Al Doilea Război Mondial. Prin istoria caselor, nu uităm (locuitorii orașului, întâi de toate) catastrofa războiului. Nu uităm catastrofa umană care a existat.
După-amiaza, ajungem la Simmeringer Haupstrasse 161. Bustul lui Eminescu este instalat aici, în fața Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Apostol Andrei”. Soarele e orbitor, arzător. Căutăm umbra unui tei sădit în preajmă. Apoi, într-o cafenea din apropiere.
Luând tichete pentru metroul vienez, ajungem în Stadtpark Wien, parcul central al orașului. Străbatem aleile în căutarea teiului lui Eminescu, sădit aici în anul 2017, un puiet adus de la Iași. Găsim doar placa ce indică locul în care se afla arborele. Acum însă, în logica perfectă a idealismul romantic, e doar un vis, un abur, o iluzie. Un arbore fără corp. S-a uscat oare, ne întrebăm, pentru că nu a rezistat concurenței cu un alt copac, imens, din preajmă?
Ne-am așezat la umbra copacului vizibil, gândindu-ne la cel invizibil. Iată, suntem aici, ne-am zis, poeții din Republica Moldova, călătorind la Bruxelles și Viena. Cum să ne numim, aici și acum? Vaganți, spune Maria Pilchin, pentru că și ei au fost poeți, pentru că și ei au străbătut orașe. Suntem un soi de școală literară, am zis, asemeni celor romantice, de la Jena, Heidelberg, Berlin sau de la Viena secolului al XIX-lea. Suntem, am continuat, făcând fotografia semicercului nostru poetic, un (semi) cerc literar, mereu deschis pentru noi membri, un semicerc deschis drumurilor și anilor, și oamenilor, și poemelor. Ideea a prins rădăcină.
Apoi, am mers la Café Diglas, un loc de referință pentru gurmanzii vienezi. Aici, l-am întâlnit pe Ivan, chelnerul, un băiat din Ucraina. Maria Pilchin a recitat din Eminescu în ucraineană. Am vorbit în ucraineană, gândindu-ne la tragedia războiului din Ucraina. Ne-am gândit la pace, pe care o așteptăm cu toții.
Am înaintat apoi spre Stephansdom, Catedrala „Sf. Ștefan”. Piața din fața catedralei e arhiplină. Lateral, un concert al unui partid politic, apoi marșul în susținerea candidaților și a programului lor electoral. L-am auzit deja din ferestrele deschise ale cofetăriei și patiseriei Demel de pe strada Kohlmarkt, celebră pentru al său Demel Kaiserschmarrn.
Cu siguranță, și Eminescu era un mușteriu permanent al cafenelelor. Mă întrebam, totodată, dacă mânca și schnitzelul vienez sau gulaș, tot atât de bune ca și cele cu care am fost serviți. Cu certitudine. Au fost alte glasuri, dar au fost (probabil) aceleași încăperi.
Tot acolo, am descoperit casele în care au locuit Chopin și Haydn.
Seara s-a încheiat la restaurantul Vapiano de pe Herrengasse. Cu un Aperol Spritz, cu pasta Gamberetti și cu multă, multă discuție literară.
Jurnal de Viena. 21 iunie 2026
Continuând să mergem pe urmele lui Eminescu, am ajuns cu metroul la Universitatea din Viena. Pe fațada clădirii, un banner amintea despre legătura dintre viitor și democrație: „Zukunft lässt sich nicht einsparren” („Nu putem face economii pe seama viitorului”). Cu alte cuvinte, reducând cheltuielile în prezent, putem compromite dezvoltarea de mâine în educație, cercetare, cultură, protecția mediului sau dezvoltarea societății civile.
E cât se poate de adevărat acest slogan. Mă gândesc la Eminescu meditând, în perioada vieneză, la economia politică, la viitorul său și cel al continentului european. Sloganul de pe fațada de azi a Universității din Viena putea să se regăsească, în ideea progresului, atât de prezentă în epocă, și pe fațada Universității în care a studiat poetul acum 150 de ani.
În stația de metrou am cumpărat cafea și prăjituri locale. La tejghea ne-a servit o doamnă care, auzindu-ne vorbind, ni s-a adresat în română. Cafeaua vieneză este, într-adevăr, foarte bună.
De la Universitate am mers la Biserica Votivă, impresionantă prin arhitectura sa și prin ornamentația originală a celor două turnuri. În partea lor superioară se află un decor asemănător semnului infinitului, ca un nimb care se aprinde noaptea și poate fi zărit de la distanță. Biserica este cunoscută și pentru spectacolele sale de lumini. În timpul vizitei, unul dintre slujitori ne-a rugat să ieșim. Urma să înceapă serviciul divin.
Ne-am oprit apoi într-un parc din apropiere, unde am făcut câteva înregistrări video. Alături de noi, în aer liber, erau oameni care făceau exerciții de gimnastică.
Am pornit după aceea în căutarea unei alte case în care a locuit Eminescu și am găsit-o. La un moment dat, din clădire a ieșit un domn, pe care l-am întrebat dacă știe cine a locuit cândva în aceeași casă cu el. „Da, un mare poet român”, ne-a răspuns, arătând spre placa memorială.
Reveniți în centru, trecând pe lângă Parlamentul Austriei și prin unul din parcurile centrale, am luat masa, apoi am urcat într-o mașină turistică și am văzut câteva dintre locurile reprezentative ale centrului istoric al Vienei: casa în care Mozart a cântat la vârsta de șapte ani, clădirea în care a locuit Beethoven, Opera de Stat din Viena. În cazul lui Mozart, mi-am amintit de lecțiile de istoria muzicii universale de la Școala de arte din Basarabeasca, unde îi studiam sonatele și simfoniile acum 25 de ani. În cazul lui Beethoven, mi-am amintit de cele câteva cărți și filme despre acest compozitor, preferatul meu, pe care le-am citit sau le-am văzut anterior. În cazul Operei de Stat din Viena, mi-am amintit de filmul Mission: Impossible. Rogue Nation și de aventurile lui Ethan Hunt (Tom Cruise) în interiorul clădirii și pe fundalul scenelor din Turandot. Da, asociațiile mele cu centrul vechi al Vienei sunt dintre cele mai postmoderne. Adevărul e că aici, prin cărți și filme, deja am fost. Acum însă, din imaginația mea am pășit în realitate.
Unul dintre cele mai memorabile momente ale zilei a fost, pentru mine, vizita la renumitul Muzeu de Artă „Albertina”. Am văzut celebrul Iepure și Rinocerul lui Albrecht Dürer (le-am adăugat, în muzeul meu interior, seriei sale de Melancolii, pe care le-am văzut la Nürnberg), schițe și desene de Michelangelo, Rafael, Rubens și Bosch. Ne-am oprit îndelung în fața lucrărilor impresioniștilor și avangardiștilor (Matisse, Degas, Manet, Chagall, Kandinsky, Picasso) și am discutat despre ele împreună cu Mihai. Priveam tablourile. Priveam și oamenii care le priveau. Pentru câteva ore, am devenit și noi parte din acest spectacol tăcut al contemplării.
În drum spre hotel, din taxi, am văzut o imensă lucrare urbană. Mai târziu, am aflat că e Your Happiness is in Your Hands, semnată de Pavel Brăila, artistul din Republica Moldova. Lucrarea a fost amplasată pe clădirea Ringturm, pe sediul central al Vienna Insurance Group.
Ziua, toridă și, în același timp, plină de impresii, s-a încheiat cu lecturi și cu însemnările de jurnal din ziua precedentă. Mâine dimineața plecăm spre Bratislava. Din Bratislava, spre seară, vom ajunge la Chișinău. Acasă.
