afară
exilată
iubirea urla de frică
i-am deschis ușa să intre
și a ars de vie
ea, cândva regina mea
azi o leproasă de care nu mă ating
e mai igienic așa
când eu plâng și tu ieși din cameră
și nu ne mai îmbolnăvim iubind
fericirea s-a născut într-un iaz
am ieșit din mintea ta
cu pielea imaculată
cu sânii ca doi nuferi albi plutind pe iaz
mi s-a spus că trebuie să pășesc fără zgomot
ca să nu deranjez
am învățat să-mi țin gura
pentru ca alții să aibă dreptate și atunci când nu au
să tac și să frec podele
să fug după așternuturi și să scot jegul altora din ele
așa face o femeie delicată, adevărată
ea are mereu la îndemână ceai și dulceață
săpun și apă și timp
să fie și frumoasă și harnică și loială și fără păreri și muză și himeră
de ce mi-ai pus frumusețea asta în cârcă?
nu suportai să te uiți la o femeie urâtă dereticându-ți casa și orgoliile?
nu înțeleg de ce insiști să mă ții pe un piedestal
unde stau mută și ireală
o să ies din iaz,
uită-te la mine, ies chiar acum
și fac primul pas pe pământ
spun cel dintâi cuvânt
și scot cel dintâi geamăt de plăcere
îmi iau o trântă
nu-i nimic
mă ridic, trag o înjurătură, cânt ceva
îmi dau jos nuferii de pe piept și îmi pun un sutien
calc apăsat, tropăi prin casă
te contrazic și tu te enervezi
eu trântesc ușa tu mă faci nebună
și când cade jos varul de pe pereți
îmi dau seama
că azi suntem fericiți
