Pacea e mai importantă decât scriitura mea
Iulian Ciocan: „Anexarea Crimeei a fost o problemă nu doar pentru cetățeanul Ciocan, care locuia într‑o țară vecină cu Ucraina, ci și pentru scriitorul Ciocan”
Dragă Iulian, romanul tău distopic Iar dimineața vor veni rușii a apărut în vara lui 2015, la Editura Polirom, la un an și câteva luni după invazia Rusiei în Crimeea și în Donbas. Omuleții verzi făceau ravagii în regiunile din estul și sudul Ucrainei. Mai exact, când ai scris romanul? Până să intre Rusia în Ucraina, la sfârșitul lui februarie 2014, sau după ce rușii au ocupat Crimeea și Donbasul?
Dragă Dumitru, am început să scriu acest roman în 2012, iar în 2014, când Rusia anexase Crimeea, ajunsesem la ecuatorul narațiunii. Anexarea Crimeei a fost o problemă nu doar pentru cetățeanul Ciocan, care locuia într‑o țară vecină cu Ucraina, ci și pentru scriitorul Ciocan. Mi‑a fost teamă că transformarea Ucrainei dintr‑un aliat al Moscovei într‑un inamic al Kremlinului subminează întrucâtva verosimilitatea din romanul meu. Dar după ce am reflectat o vreme, am continuat să scriu fără să‑mi mai modific planul inițial. E OK și așa, mi‑am zis.
Romanul tău e distopic, dar, dacă ar fi tradus în ucraineană, ar părea un roman absolut realist. Cu cât trece timpul, el devine tot mai actual și pentru Republica Moldova. O mătușă a ta a locuit în Bender. Ce soartă a avut? A intrat și ea în roman?
Nu, mătușa mea nu a intrat în roman. A avut o viață destul de grea, în Benderul ocupat de separatiști, mai cu seamă după ce i‑a murit soțul și a rămas singură. Venea deseori cu trenul la Chișinău, noi o ajutam cu bani sau cu alimente, a murit în 2002 și‑mi amintesc că nu a fost simplu s‑o înmormântăm acolo, la Bender.
În 2015, când a apărut romanul tău, lumea nu‑i luase în serios pe omuleții verzi. Tu i‑ai luat?
Firește, știam că vor veni. Și nu uita că am început să scriu romanul în 2012. E foarte posibil ca ceea ce am descris în romanul meu să devină realitate. Rusia are convingerea că Moldova îi aparține, la fel ca și alte teritorii postsovietice, de aceea Rusia nu va renunța niciodată la spațiul pe care îl consideră o prelungire a Siberiei.
După 24 februarie 2022, n‑ai regretat că ai scris un asemenea roman, de vreme ce rușii fac liste cu dușmanii lor? Nu crezi că te‑au inclus și pe tine într‑o asemenea listă? Eu sunt, cu siguranță, pentru că am fost la protestele din fața Ambasadei Rusiei. Tu nu ai fost, dar ai scris un asemnea roman. Nu‑ți este frică?
Sincer să fiu, mă gândesc uneori la asta. Un asemenea roman nu le‑ar plăcea făcătorilor de liste cu dușmani. Nu știu dacă m‑ar salva faptul că textul cu pricina e ficțiune. Nu știu dacă m‑ar ajuta și precizarea că romanul nu e numai despre sosirea Răului, ci și despre cum Răul mare strivește un rău mai mic, răul din spațiul interriveran. Orice e posibil, vom trăi și vom vedea ce se va întâmpla.
În cei trei ani și jumătate de război, cum și unde ți‑ai exprimat nemulțumirea față de războiul lui Putin? Crezi că e important ca scriitorii să spargă tăcerea și să ia atitudine față de crimele rușilor?
Cred că nu poți să taci, să te prefaci că totul e OK dacă ai un dram de bun‑simț, mai cu seamă dacă ești un scriitor. E adevărat că noi, scriitorii, nu putem să oprim tancurile și dronele, dar, firește, trebuie să condamnăm această invazie. După 24 februarie 2022, romanul meu a ieșit nițel din conul de umbră în care zăcuse șapte ani și foarte mulți jurnaliști străini mi‑au luat interviuri. Chiar zilele astea vine la Chișinău o jurnalistă de la publicația franceză „Ouest‑France”, care vrea să discutăm despre război pornind de la distopia mea. În toate aceste interviuri mi‑am exprimat consternarea și nemulțumirea față de invazia rusească în Ucraina. Primul interviu l‑am acordat ziarului „Le Monde”, în martie 2022.
După 24 februarie 2022, ai putut scrie literatură?
Nu prea am scris. Prea șocantă devenise realitatea și de multe ori mă gândeam că ficțiunea nu mai are niciun sens într‑o lume atât de înfiorătoare. Am început să scriu abia în ultimele luni și sper să termin un roman de dragoste până la sfârșitul anului 2025.
Cum putem să‑i ajutăm noi, românii din Republica Moldova, pe ucraineni? Tu cum îi ajuți?
Păi, noi i‑am ajutat și continuăm să‑i ajutăm. O mulțime de ucraineni s‑au refugiat la Chișinău, unii au aici joburi. Cum îi ajut eu? Nu știu dacă ajutorul meu e cel mai consistent. Am donat niște bani, niște lucruri, dar îmi dau seama că e prea puțin. Editura ARC, la care lucrez, continuă colaborarea cu o tipografie din Harkov, care face cărți sfidând bombardamentele.
Cum și când se va termina războiul din Ucraina?
E o întrebare la care nu știu cum să răspund. Nu știm ce va fi peste o lună. Imprevizibilul tronează pretutindeni. Nici America nu mai e ce‑a fost. Ar trebui însă să înțelegem un lucru: sfârșitul războiului din Ucraina nu va însemna pierderea interesului Rusiei pentru Moldova. Părerea mea e că Rusia nu va renunța niciodată la Moldova.
Ce vei face și despre ce vei scrie în primele zile de pace?
Toți vrem să fie pace, nu‑i așa? Dar cu ce preț vom ajunge la ea? Câte teritorii va trebui Ucraina să‑i cedeze Rusiei ca să vină pacea? Nu știu ce voi scrie în primele zile de pace, cred că nici nu mai contează asta. Pacea e mai importantă decât scriitura mea.
