Ceea ce nu pot fi în viață pot fi în scenă
Victoria Țurcanu: „Abia aștept sa dăruiesc emoție spectatorilor”
Actrița Victoria Țurcanu, în Cartierul îndepărtat, călătorește în trecut împreună cu Hiroshi. Dacă ai avea astăzi, în afara scenei, un bilet pentru o călătorie în trecut, unde ai coborî? Ce ai repara?
Mulțumesc pentru întrebare, dragă Maria, mă duci în amintiri. Aș pleca în anii de facultate, cei mai frumoși ani, mi-aș da mai mult curaj și râvnă pentru mai multe proiecte importante. Mintea spune: „Ah, dacă aș fi procedat în alt mod…”, dar inima simte împlinire, satisfacție. Urmărind oamenii prin scurgerea timpului, văd cum unii stau în nostalgia trecutului. Eu încerc să trăiesc fără regrete, căci viața mi-a oferit tot ce-i mai frumos, aici, acasă. Dacă aș fi emigrat cu sora mea în Spania, pe când eram în anul III la facultate, aș fi avut altă soartă.
Ai lucrat cu regizori foarte diferiți, și acum, în Cartierul îndepărtat, cu Dorian Rossel, un regizor elvețian. Cum se simte
diferența dintre a lucra cu un regizor care vine din afara spațiului nostru și a lucra cu un regizor care ne cunoaște limba, umorul, sensibilitățile, felul de a fi? Există lucruri pe care un regizor străin le vede în noi și pe care noi nu le mai vedem?
Așa este, am avut norocul să colaborez timp de 20 de ani cu trei teatre din Chișinău, lucrând cu diferiți regizori. Fiecare vine cu farmecul său. Iar experiența cu Dorian Rossel a fost unică. El lucrează cu naturalețea omului, repetițiile încep cu meditație, cu ideea de libertate, cu o deschidere firească spre celălalt și spre sine, cu sinceritate. Am descoperit cu totul alte laturi din mine în această colaborare. Dar aș vrea să menționez tot aici și experiența cu Mariana Camarașan, cu care am lucrat timp de trei luni la spectacolul Matca. Ea pornește de la om-personalitate și merge spre personaj. Și Nikola Misin, cu care am lucrat, la fel, trei luni, m-a marcat.
Ai jucat personaje foarte diferite, de la Shakespeare la spectacole contemporane. Există roluri în care te recunoști mai mult decât în altele? Sau, dimpotrivă, cele mai interesante sunt personajele care nu seamănă deloc cu tine?
Mulți actori își doresc să găsească regizorul care să-i descopere cu adevărat. Și aici eu chiar am noroc. Sunt împlinită la Teatrul Fără Nume, alături de regizorul Mihai Țărnă, care mă descoperă deja de 15 ani. Mi-a oferit un evantai de roluri, de la comedie la dramă, de la copil la Regină (ceea ce nu pot fi în viață pot fi în scenă). Rolul meu preferat este Ducesa Olivia din 12 șoapte în a 12-a noapte, după William Shakespeare. Cred că aici mă recunosc cel mai mult.
Ai făcut dans înainte de actorie. Cât te ajută dansul atunci când construiești un personaj? Te gândești mai întâi la ce
spune personajul sau la cum se mișcă?
Îmi plac spectacolele nonverbale, unde corpul vorbește. În crearea personajului însă pornesc de la biografia și psihologia lui. Apoi, aduc starea psihofizică în mișcarea corporală – mersul, gestul, plasticitatea (ticurile, dacă e cazul).
Ce face actrița Victoria Țurcanu în zilele în care nu are spectacol? Dar în cele din ajunul unui spectacol?
În zilele în care nu am spectacol, merg în natură, joc tenis de câmp, merg la teatru, operă, balet, muzică, predau copiilor „Arta de a vorbi”, stau cu familia. În ajunul unui spectacol, abia aștept sa dăruiesc emoție spectatorilor. Arta e frumoasă, iar frumusețea va salva lumea, scria Dostoievski în replica prințului Miskin din romanul Idiotul.
