Când țara ta e tânără, ai luxul de a putea discuta direct cu cei care au făcut istoria, să-i întrebi exact cum a fost procesul obținerii independenței, la ce s-au gândit, care era contextul, așa cum manualele nu îl pot imortaliza.
Mulți ani după 27 august 1991, Republica Moldova și-a reafirmat suveranitatea în contexte tensionate geopolitic, cu un teritoriu parazitat nu doar de partide proruse, ci și de nenumărate canale de manipulare și dezinformare în masă, de la posturi radio și TV la presă scrisă și nu numai. La aniversarea a 35-a de la înființarea Republicii Moldova, sărbătorirea independenței noastre se face într-un spațiu liber, cu o economie și o cultură conectată la țările occidentale, la România, la UE, la Canada. Moldova are prieteni și parteneri strategici care o ajută să-și construiască parcursul către o integrare europeană. Astăzi, evenimentele simbolice de marcare a independenței capătă o dimensiune suplimentară – aceea de a ne asuma, ca popor, responsabilitatea prezentării propriei istorii, având libertatea de a o revedea așa cum a fost cu adevărat și nu așa cum ne-a fost, decenii la rând, prezentată de la Moscova.
Iată care este pentru mine cel mai important câștig după trei decenii și jumătate de la eliberarea națională: suntem liberi și suficient de maturi să ne înțelegem istoria și să spunem lucrurilor pe nume, să condamnăm crimele pe care regimul sovietic le-a organizat în teritoriul dintre Prut și Nistru și să onorăm memoria celor care s-au sacrificat pentru ca în țara noastră să existe o continuitate a rezistenței împotriva sovietizării și a deznaționalizării.
Am urmărit cu mândrie de la București parada militară de Ziua Națională, organizată în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău. Cea mai mare paradă militară din istoria țării, prima la care nu s-a mai utilizat tehnică și armament de producție sovietică. Și m-a atins detaliul de protocol care a pus în fruntea coloanelor formate din două mii de militari 150 de veterani ai războiului de pe Nistru. Gândul mi-a fugit imediat la bunicul meu, veteran și el, căruia știu sigur că i-ar fi plăcut să urmărească parada și care s-ar fi bucurat de felul în care s-au desfășurat lucrurile. Din păcate, bunicul meu nu mai e printre noi. Pentru a-i onora memoria, Uniunea Veteranilor de Război din Republica Moldova, filiala Soroca, condusă de Alexandru Cimbriciuc, a propus ca școala din satul în care a trăit imediat după facultate și a predat toată viața să îi poarte numele. Sunt recunoscătoare directoarei liceului, Ludmila Alexandrov, corpului profesoral, precum și autorităților locale și comunității din sat că au susținut acest demers. Voi reda mai jos mesajul pe care l-am transmis la 1 septembrie, când a avut loc la Cosăuți ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative dedicate lui Filip Iepure.
„Dragi profesori, elevi, părinți, onorați oaspeți, Vreau să îi mulțumesc domnului Alexandru Cimbriciuc pentru tot ceea ce face pentru ca jertfa veteranilor Războiului de pe Nistru să nu fie dată uitării! Mulțumesc, de asemenea, doamnei directoare Ludmila Alexandrov și colectivului profesoral al Gimanziului pentru felul emoționant și solidar de a organiza acest eveniment.
Mă bucur că pot lua astăzi cuvântul, în fața dumneavoastră, cu ocazia redenumirii gimnaziului Cosăuți, care va purta de acum înainte numele bunicului meu.
Au trecut doi ani și jumătate de la trecerea la cele veșnice a lui Filip Iepure. Iar faptul că, după acest timp, ne aflăm astăzi aici este un moment de profundă emoție și deosebită semnificație pentru familia noastră, cu atât mai mult cu cât ceremonia are loc în anul în care Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de independență – un moment aniversar care ne amintește de oamenii care au pus umărul la construirea țării și la afirmarea identității sale.
Trăim vremuri în care ne este din ce în ce mai clar că patriotismul nu ține doar de festivism și fotografii cu drapelul național, ci, mai ales, de ceea ce facem concret pentru a ne păstra libertatea și suveranitatea. Libertatea de gândire, libertatea de a scrie în limba română, libertatea de a ne decide și de a ne construi viitorul.
Trebuie însă să spun, nu doar ca nepoată a lui Filip Iepure și ca politolog, ci, mai ales, ca parte a comunității din Cosăuți, ca cetățean al Republicii Moldova, că nu ne putem construi viitorul fără să ne cunoaștem istoria și fără să ne punem la loc de cinste eroii.
Eroi nu sunt doar personajele fantastice din filme, ci sunt, mai ales, cei care, cu prețul libertății și al propriei vieți, au luat decizii care au schimbat în bine cursul istoriei. Să nu ne temem să folosim cuvinte mari pentru a vorbi despre ei – le merită.
Când ne bucurăm că putem călători oriunde ne dorim, că ne putem înscrie la școli din toată lumea, că putem citi cărțile care ne plac și vedea filmele pe care le alegem, să ne gândim că toate aceste libertăți au fost câștigate și prin sacrificiul a zeci, sute, chiar mii de oameni. În timpul regimului sovietic, o simplă vorbă considerată nepotrivită putea însemna închisoare, deportare sau chiar moarte.
Printre acești oameni se numără și înaintașii noștri, cei care au trecut prin foametea organizată în Basarabia anilor ’40, prin colectivizările forțate, deportări și munca silnică; eroi sunt și intelectualii și scriitorii care au pus bazele Mișcării de Eliberare Națională, dar și combatanții Războiului de pe Nistru, dintre care mulți nu s-au mai întors acasă nici după încheierea lui.
Am apărut pe lume datorită capacității extraordinare de supraviețuire a străbunilor noștri, datorită verticalității unor personalități care nu au renunțat să facă tot ce au putut pentru ca noi astăzi să putem trăi liber.
Fiecare familie prezentă aici are eroii ei. Să nu îi uităm niciodată! Iar împotriva uitării leacul e foarte simplu. Dragi elevi, mergeți și vorbiți cu părinții și cu bunicii voștri despre istoria propriei familii! Puneți-le întrebări despre ce au trăit, despre cum erau vremurile! Întrebați-i ce-și amintesc.
Curiozitatea față de istoria personală, care e parte din istoria comunității și a națiunii, este printre cei mai importanți piloni pentru construirea unui viitor bun la noi acasă.
Vă mulțumesc și vă doresc un an școlar cu multe reușite și bucurii!”
