O carte care reface treimea divină: corp, minte, suflet
Stimată doamnă Luminița Suveică, v‑am văzut cu o carte în mână, pe care o țineați în palme altfel, ca pe ceva prețios,
o bijuterie, poate, o comoară, se pare, un tezaur, ca să împrumut un cuvânt din titlul emisiunii dumneavoastră de la
televiziune. Ce are noua dumneavoastră carte, intitulată Minte, corp și suflet, în plus față de cele două monografii, cele
19 ghiduri medicale și cele peste 250 de lucrări științifice publicate pe plan național și internațional, pe care le‑ați scris
până acum?
O țin altfel pentru că această carte este nu doar una dintre cărțile mele. Este, într-un fel, o parte din mine. Monografiile, ghidurile și lucrările științifice pe care le-am scris până acum au pornit, în primul rând, de la medicul din mine, dar Minte, corp și suflet pornește de la omul din mine, din sufletul meu. Aici se întâlnesc medicul, profesorul, femeia, fiica, mama, prietena, omul care a cunoscut succese, dar și greutăți, pierderi, durere, întrebări fără răspuns și nevoia de a o lua uneori de la început.
Am înțeles, în anii de practică medicală, că omul nu vine la medic doar cu o boală. Vine cu întreaga sa poveste. Uneori, analizele ne arată patologia sau devierile de la norme, însă nu ne spun de ce omul și-a pierdut bucuria sau speranța, de ce nu mai doarme, de ce îi este frică, de ce corpul lui pare că poartă o povară pe care cuvintele n-au reușit s-o exprime.
De aceea, această carte încearcă să refacă legătura dintre ceea ce medicina, ritmul vieții moderne și chiar noi înșine separăm uneori: mintea, corpul și sufletul.
Este o carte despre sănătate, dar nu numai despre absența bolii. Este despre vitalitate, sens, iubire, recunoștință, artă, mișcare, hrană, somn, relații, rugăciune, natură și despre extraordinara capacitate a omului de a se reconstrui.
Dacă ar trebui să spun într-o singură frază ce are această carte în plus, aș spune: are mai mult din mine decât orice am scris până acum.
Aveți în carte o invitație de a parcurge paginile „cu o inimă deschisă și cu dorința de a învăța și de a vă conecta cu înțelepciunea profundă pe care o aveți deja în voi”. Dar ce au însemnat cărțile pentru dumneavoastră atunci, în formarea profesională, și ce înseamnă acum, ca autoare de monografii și, mai ales, ca autoare a unei cărții care integrează înțelepciunea lumii și experiențele personale și ne oferă o carte‑călătorie spre noi înșine?
Cărțile au fost pentru mine profesori tăcuți. M-au însoțit în diferite etape ale vieții și, de fiecare dată, am găsit în ele altceva. La școală citeam multe cărți din biblioteca școlii, iar cartea care m-a marcat cel mai mult a fost primită în dar de la o bună prietenă la aniversarea mea de 18 ani. Nu mi-a plăcut atunci cadoul, recunosc, căci la acea vârstă îmi doream, cred, altceva, dar după ce cartea a stat undeva pe rafturi, peste ceva timp am revenit la ea să o citesc. La început am citit-o, apoi am studiat-o cu creionul, făcând notițe. Cartea era Arta discursului și influența de Dale Carnegie și a avut un mare impact asupra vieții mele. Au urmat multe alte cărți de dezvoltare personală.
În tinerețe citeam pentru a învăța, ca studentă și apoi ca medic, citeam pentru a înțelege anatomia omului, fiziologia, biochimia, fiziologia patologică, diagnosticul, tratamentul. Mai târziu am început să citesc pentru a înțelege omul. Iar astăzi citesc tot mai mult pentru a mă înțelege pe mine și pe cei din jurul meu și așa a apărut conștientizarea. Cred că aceasta este una dintre marile transformări pe care ni le aduce maturitatea, că înțelepciunea vine cu vârsta.
Există cărți pe care le terminăm și le așezăm în bibliotecă. Și există cărți care, după ce le-am închis, continuă să trăiască cu noi toate emoțiile pe care le avem. Ne schimbă o întrebare, o convingere, poate chiar o alegere. Mi-am dorit ca Minte, corp și suflet să aparțină celei de-a doua categorii.
Nu vreau ca cititorul să accepte tot ceea ce spun eu. Vreau să se oprească uneori și să se întrebe: „Dar eu cum trăiesc? Ce îmi spune corpul meu? Cu ce gânduri mă hrănesc? Ce oameni țin aproape? Ce fac pentru sufletul meu? Ce pot schimba astăzi?” În fond, poate că cea mai importantă călătorie pe care o facem în această viață nu este spre o destinație îndepărtată. Este călătoria spre noi înșine.
Câți ani au trecut de la apariția cărții precedente, Bazele nutriției, până la Minte, corp și suflet? Prin ce ați trecut în
acești ani, ce descoperiri profesionale și personale ați făcut ca să aveți inspirația și puterea de a integra într‑o carte frumoasă cunoștințele științifice cu înțelepciunea tradițională și spirituală?
Între cele două cărți nu a trecut doar timp, a trecut o viață. Bazele nutriției vorbește mult despre ceea ce punem în farfurie. Minte, corp și suflet m-a făcut să mă întreb ce punem în minte, ce punem în inimă și ce lăsăm să rămână în suflet. În acești ani am acumulat experiență profesională, am întâlnit foarte mulți pacienți, am predat studenților și medicilor, am învățat permanent, am călătorit, am cunoscut oameni și culturi diferite. Dar am trecut și prin experiențe personale care m-au schimbat. Viața ne oferă lecții pe care nicio universitate nu le poate include în curriculum. Pierderea oamenilor dragi, despărțirile, fragilitatea vieții ne modifică perspectiva asupra lucrurilor pe care le consideram cândva esențiale.
Am înțeles mai profund că sănătatea se edifică nu doar în cabinetul medicului. Se construiește dimineața, când ne trezim, și pe tot parcursul zilei, în felul în care mâncăm, în orele în care dormim, cu oamenii pe care îi lăsăm să intre în viața noastră, cu activitatea fizică, cu capacitatea de a spune „nu”, cu capacitatea de a ierta. Cu modul în care iubim și în care traversăm pierderea.
Știința rămâne fundamentul profesiei mele și sunt foarte atentă să nu confund credința, tradiția sau experiența personală cu dovezile medicale. Dar omul are nevoie uneori de mai mult decât de cifre și protocoale. Are nevoie de sens. Cred că această carte, Minte, corp și suflet, s-a născut tocmai la întâlnirea dintre rigoarea medicului și sensibilitatea omului. Și, poate, de aceea astăzi continui cu formarea mea în psihoterapia integrativă, ca în următoarea mea carte să pot aborda mai multe aspecte legate de sănătatea mintală.
Sunt în cartea dumneavoastră, pe care am avut privilegiul s‑o citesc înainte de a ajunge la alți cititori, câteva liste: cu cărți recomandate pentru sănătatea mintală, fizică și spirituală, cu filme pentru inspirație și relaxare și cu muzică pentru
liniște și echilibrare energetică. De asemenea, ați dedicat un capitol terapiei prin teatru, explicând și puterea vindecătoare a spectacolului. Puteți împărtăși aici o pledoarie despre forța artelor, despre înseninarea pe care ne‑o dau cărțile, despre melodiile care ne fac bine?
Eu cred foarte mult în puterea terapiei prin artă de a ne descoperi pe noi, din interior. Uneori, un om nu are nevoie imediat de un sfat, dar sigur poate avea nevoie de o melodie, de o carte bună sau de un spectacol, de un tablou în fața căruia să stea câteva minute în tăcere și să mediteze. Arta ne permite să simțim ceea ce nu reușim să exprimăm.
Un film sau un spectacol ne poate face să plângem sau să conștientizăm multe lecții pe care să le luăm pentru propria noastră poveste, deși vedem povestea altcuiva. O melodie ne poate readuce într-o secundă într-un loc în care am fost fericiți. O carte poate pune în cuvinte ceva ce purtăm de ani întregi în noi fără să știm cum să o numim. Iar teatrul are o forță aparte. În sala de teatru se întâmplă ceva aproape ritualic: pentru câteva ore ieșim din propria identitate și trăim prin alte destine. Râdem, suferim, ne revoltăm, iertăm împreună cu personajele. Și, uneori, plecăm acasă cu noi conștientizări. Mi s-a întâmplat asta de multe ori după spectacolele de la Teatrul „Geneza Art”. Le-am văzut pe toate, am plâns, am râs, am meditat, am conștientizat și am luat multe lecții din ele. Fiecare spectacol este foarte profund. În toate scenariile puse în scenă de admirabila Daniela Burlaca, iubirea și credința sunt ca un fir roșu.
Ca medic, privesc cu interes și efectele fiziologice ale stărilor emoționale pozitive și ale reducerii stresului. Ca om însă, nu vreau să reduc frumusețea unei simfonii sau emoția unui spectacol numai la neurotransmițători. Arta ne amintește că nu suntem doar biologie. Poate de aceea, când viața devine grea, oamenii se întorc instinctiv către muzică, poezie, biserică, teatru, natură. Caută un spațiu în care sufletul să poată respira.
Vă propun să abordăm în acest dialog și dimensiunea grafică, artistică a cărții dumneavoastră. Cine v‑a creat coperta?
Care e povestea din spatele coperții și ce semnificații sunt încifrate acolo? Cum v‑ați ales prefațatorii, atât de diferiți? Și
vă mulțumesc încă o dată atât pentru onoarea de a fi printre prefațatori, cât și pentru că ați fost o prezență luminoasă și implicată la un curs de „Arta scrisului”, pe care l‑am ținut la Chișinău.
Mi-am dorit foarte mult ca această carte să fie frumoasă și înainte de a fi deschisă. Coperta trebuia să transmită dintr-o singură privire ideea centrală a cărții: ÎNTREGUL. Mintea, corpul și sufletul nu sunt trei teritorii izolate. Ele comunică permanent, se influențează și împreună construiesc ceea ce suntem. De aceea, fiecare element vizual al coperții a fost gândit ca parte a acestei armonii. Nu mi-am dorit o imagine strict medicală și nici una exclusiv spirituală. Mi-am dorit lumină, profunzime, feminitate, viață și sentimentul unei călătorii spre interior.
Prefațatorii i-am ales tocmai pentru că sunt diferiți. Cartea aceasta nu aparține unui singur domeniu. Mi-am dorit oameni care privesc lumea din unghiuri diferite – știință, cultură, comunicare, spiritualitate, experiență umană. Iar dumneavoastră, domnule Igor Guzun, sunteți printre ei, pentru că aveți această relație specială cu sensul cuvintelor. Cursul dumneavoastră, „Arta scrisului”, mi-a reamintit un lucru important: poți avea multe cunoștințe, dar trebuie să găsești cuvântul care ajunge la om. Medicina ne învață uneori să vorbim foarte complicat, dar viața ne învață să spunem lucrurile importante simplu.
Ați consacrat în carte un capitol întreg descântecelor strămoșilor, care au darul de a armoniza, cum spuneți, sufletul, chakrele și hormonii. Ce este acolo, într‑un descântec? Poezie? Terapie? Și cum lucrează acestea în mintea, în cor
pul și în sufletul oamenilor? Dar ce este rugăciunea, care, la fel, se regăsește în carte într‑un capitol separat? Și cum rugăciunea pune în echilibru – vedeți că și echilibrul are ascuns în el libertatea de a fi noi înșine; libre, în franceză și spaniolă înseamnă libertate – echilibrul minte‑corp‑suflet?
Descântecul mă interesează, în primul rând, ca parte a patrimoniului nostru cultural și antropologic. Nu aș pune niciodată semnul egalității între descântec și tratamentul medical. Dar ar fi la fel de greșit să ignorăm faptul că generații întregi au folosit cuvântul, ritmul, ritualul, atingerea, credința și prezența unei alte persoane pentru a crea sentimentul de protecție și alinare, la baza căruia stă cuvântul. Cel mai des pacientul meu așteaptă un cuvânt cald, care tratează mult mai eficient în combinație cu alte terapii.
Ce este într-un descântec? Este poezie, fără îndoială, este tradiție, mângâiere, ritual. Și poate exista și un efect psihologic al liniștirii, al atenției primite, al sugestiei și al sentimentului că nu ești singur în fața suferinței. Noi îi spunem astăzi mindfulness. Bunicile noastre nu cunoșteau acest cuvânt. Dar știau să iasă dimineața desculțe prin rouă, să asculte păsările, să atingă pământul, să stea în liniște, să facă o rugăciune înainte de masă, ca să „liniștească mintea de alte gânduri înainte de a mânca” – așa îmi zicea bunica când veneam la masă –, să mulțumească pentru hrană. Uneori, dorind să fim mai moderni, redescoperim, sub denumiri noi, gesturi foarte vechi.
Rugăciunea este însă pentru mine altceva. Este profund personală. Rugăciunea este momentul în care omul încetează să mai creadă că trebuie să controleze totul. Este recunoștință, speranță, dialog interior și relație cu Dumnezeu. În suferință, rugăciunea nu schimbă întotdeauna ceea ce s-a întâmplat. Dar ne poate schimba pe noi în raport cu ceea ce s-a întâmplat și, uneori, acesta este începutul vindecării. Ca medic, spun clar: rugăciunea nu înlocuiește diagnosticul și tratamentul. Dar medicina tratează omul cel mai bine atunci când respectă și dimensiunea lui spirituală.
Pentru mine, echilibrul dintre minte, corp și suflet nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă să putem reveni către noi atunci când viața ne dezechilibrează.
Și pentru că am ajuns aici, la asemănarea sonoră, aproape perfectă, între libre – libertate în franceză și spaniolă – și libro, în spaniolă, livre, în franceză, care înseamnă carte, vă rog să încercăm împreună să explicăm de unde vine și
cum funcționează magia unei cărți. Care este astăzi puterea cuvântului scris, rostit, șoptit?
Îmi place extraordinar această apropiere dintre carte și libertate, chiar dacă limbile și etimologiile au propriile lor istorii. Ca metaforă însă, este superbă. Cartea ne face liberi pentru că ne oferă posibilitatea de a vedea lumea și prin ochii altcuiva. Citim și, pentru câteva ore, putem trăi într-un alt secol, într-o altă țară, într-un alt destin. Putem conversa cu oameni care au murit cu sute de ani înaintea noastră. Putem primi experiența unei vieți în câteva sute de pagini. Aceasta este magia, iar cuvântul are o putere uriașă.
Ca medic, am văzut această forță imensă de nenumărate ori. Uneori, aceeași informație medicală poate distruge un om sau îl poate mobiliza, în funcție de felul în care este comunicată. Există cuvinte care ne rănesc toată viața. Există și cuvinte spuse într-un minut pe care le purtăm toată viața ca pe o binecuvântare.
Cuvântul scris rămâne, cuvântul rostit creează legătură, cuvântul șoptit poate deveni intimitate, rugăciune, iubire. De aceea, cred că avem o responsabilitate extraordinară pentru cuvintele noastre.
Am scris cartea Minte, corp și suflet cu speranța că oamenii vor găsi în ea nu doar informații. Mi-aș dori să găsească un moment de oprire. Să închidă uneori cartea, să privească în jur și să-și spună: „Viața mea se întâmplă acum, corpul meu merită să fie îngrijit, mintea mea merită liniște, iar sufletul meu merită iubire”. Dacă măcar un cititor va face o schimbare bună pentru sănătatea sa, va suna un om drag pe care îl tot amână, va merge mai mult prin natură, va redescoperi o carte, muzica, rugăciunea sau, pur și simplu, va învăța să fie mai prezent în propria viață, atunci această carte și-a îndeplinit rostul. Pentru că, până la urmă, sănătatea înseamnă nu doar cât trăim. Înseamnă și cum trăim, pe cine iubim, ce dăruim și ce lumină lăsăm în urma noastră.
După multe dureri și pierderi ale celor dragi, lansarea acestei cărți va avea loc pe 28 octombrie 2026, ora 18:00, la Teatrul „Geneza Art” din Chișinău, sub forma unui eveniment caritabil, iar genericul evenimentului va fi „Transform durerea în iubire”.
