Odaie albă
Miez de zi alb
Tăcere albă
Cuvinte strigate într‑o disperare albă
calmă
crispată
aproape divină
Respirație tot rară
Puls tot mai rar
Alb
Ecranul monitorului alb
Nopți albe
O zi infinit de albă
infinit de lungă
infinit de goală
cu țărna albită de sarea din lacrimi
cu mese lungi albe
prosoape albe
Pauze albe
Gol alb
albul ochilor scurs în prăpastia obrajilor
cireșe albe
crăpate
mâncate de grauri
Ploi albe
ploi necontenite
ploi resemnate
aripi albe mângâietoare
Am rămas priponită acolo
în clipa albă a despărțirii
40 de zile fără mama
Drum
Apăs accelerația
și lumea întreagă
se destramă
într‑un drum.
frunzele ruginii se amestecă
cu cele verzi
crude
ca niște corzi de lumină
sub aerul dens al toamnei.
copacii
stâlpii
se lichefiază
se întind într‑o singură dungă
de culori nedeterminate
ca un vis fără formă
Drumul se multiplică
în față
în dreapta
în stânga
o rețea de linii vibrante
încolăcite
prin care curge
neliniștea mea
Nu pot opri gândul
care gonește
și se transformă în viteză
precum o bătaie de inimă
în caroserie
umbra mea crește
o simt întinsă peste tot
crucificată
între kilometri și gânduri
între ceață și destin
Vreau să mă topesc așa
cum se topesc marginile drumului
într‑un abur albăstrui
în fâșii neutre
neimportante
fără contur
fără poveste
fără durere
să devin foșnetul aerului
să curg prin găurile fierbinți ale asfaltului
să fiu vibrația imperceptibilă
care există cât roata
atinge pământul
apoi
să mă dizolv
în levitația mecanică
a inerției.
