Anul ’68
rataseră ambele admiterea la facultate
în Rusia, la construcția Magistralei Trans-Siberiene, trâmbițau comsomoliștii,
cu bilete oferite de Uniunea Tineretului Comunist și cu fanfara care își petrecea vitejii
la gară ca pe niște eroi
110 ruble pe lună erau mai multe decât 70
cât oferea postul de bibliotecară din care tocmai demisionaseră.
Au plecat pe ascuns într-o zi de august, pe un drum lung, interminabil:
stația Tavga, Regiunea Sverdlovsk, apoi Mortka
trenul cu fugari dubioși, cu fețele băute, ce au preferat munca în locul pușcăriei
și doar comsomolistele noastre zburau spre idei mărețe.
Visele s-au năruit odată ce au primit la destinație
salopete groase căptușite, vechi, pufoaice supradimensionate, ca ale deținuților
pâsle, pentru că Siberia nu poate avea picioare decât reci
săpau tranșee în pământul înghețat, seara visau satul natal
adormind în pâsle, cu cosițele lipite de gheața pereților din vagon
scrisorile veneau greu și doar acelea în chirilică.
Gustul patriei l-au simțit o singură dată,
bomboanele „Bucuria” au fost furate din unul din vagoane
s-au speriat apoi teribil și le-au îngropat în pădure
și-au plâns atunci la grămadă „Bucurii”-le și prostia și au decis să fugă
cererea fusese aprobată doar uneia
cealaltă a adăugat un „ne” în fața cuvântului „vozrajaiu”, riscând
și uite-le în fața porții părintești cu tot cu hainele mirosind a Siberie,
nepredate din grabă.
Mai întâi au mers împreună la Mircești, apoi la cealaltă – la Boghenii Vechi,
să nu le bată
s-au căsătorit cu câte un Ion ambele și au fost nedespărțite viața toată –
„să îmi lași de pomană setul fain de cafea pe când vei muri”,
glumea cea aflată pe patul de spital, simțind că va pleca, de fapt, ea prima
în două zile s-a și dus,
lăsând-o pe cealaltă cu tainele nespuselor lor siberiene
și cu acele scrisori din Tavda
peste care am dat în podul unei case
