Fiecare dintre noi face lucruri rele, pe unele le facem inconștient, pe altele le facem pentru că avem ceva de câștigat din ele, însă aproape întotdeauna le facem cu un motiv. Augustine însă ne invită, prin intermediul unui caz autobibliografic, să analizăm acele rele care au fost făcute doar de dragul răului, doar pentru că acel ceva nu se cuvine. Când Augustine era în cel de-al șaisprezecelea an al vieții sale, împreună cu un grup de băieți a fost la furat de pere. Nu pentru că îi era foame sau acele pere erau mai bune sau mai multe decât cele pe care le avea tânărul Augustine acasă, ci doar pentru că știa că ceea ce făcea era un rău. În confesiunile sale, Augustine mărturisește că răutatea sa nu avea alt temei decât răutatea însăși și că își iubea propria decădere.
Cugetând asupra întâmplării, filosoful ajunge să investigheze cauzele generale ale crimelor, ajungând la concluzia că toate crimele sunt săvârșite pentru un motiv, iar acel motiv e că oamenii au vrut să aibă parte de niște lucruri frumoase și plăcute, chiar dacă în comparație cu cele cerești ele nu sunt decât abjecte și de joasă speță. Ne e foarte greu să credem că cineva a ucis pe cineva, de exemplu, fără niciun motiv. Analizând propria sa crimă, Augustine își dă seama că nu avea niciun motiv care să-i fi adus plăcere în acea crimă în afară de crima în sine. Acesta admite totuși că furtul comis de el a fost un mod de a acționa împotriva legii divine, ca un act de rebeliune, pentru a-și aserta puterea, neînțelegând însă că indiferent cât de mult ar păcătui, va rămâne oricum „robul care fuge de Domnul său și aleargă după o umbră”. Chiar dacă tânărul comisese acel rău de dragul răului, admite că nu l-ar fi săvârșit niciodată dacă era de unul singur.
Augustine vrea să arate starea lui păcătoasă, de unde a început drumul său lung înapoi spre Dumnezeu. Acest laitmotiv al răului doar de dragul răului este ceea ce diferențiază acest păcat de celelalte, pe care Augustine le discută în Confesiuni. Pentru el, acest furt a fost unul de o adâncă perversitate morală, deoarece chiar dacă actul extern nu este ceva incredibil de dăunător, intenția inimii din care a răsărit acest act este una de pură nelegiuire. De asemenea, Augustine pune atâta importanță pe acest eveniment, pe asemănarea sa cu păcatul originar. La fel ca Adam și Eva, tânărul Augustine a luat fructe din pom, la fel ca cei doi, adolescentul a încălcat o lege divină clară și, la fel ca ei, acesta a acționat împreună cu alții. Viața lui Augustine reprezintă un microcosmos al întregii omeniri în relație cu credința. Augustine consideră că niciun om nu știe cu adevărat păcatul până nu l-a văzut. Pe de o parte, furtul perelor nu a fost un păcat primar, pentru că a precedat multe alte păcate și a fost pregătit de puteri ale răului deja existente atât în lume, cât și în Augustine. Pe de altă parte însă, furtul este un păcat primar, pentru că, în mod ultim, acesta izvorăște din același abis moral ca păcatele lui Adam și ale Evei. Chiar dacă în povestea adolescentului nu există niciun șarpe și lipsea motivul de a săvârși păcatul (Eva a mușcat din măr cu scopul de a face un progres cognitiv), ea rămâne totuși o reafirmare a acestui mit biblic.
Augustine explică cum agentul moral ar putea vedea contracararea regulilor ca ceva ce merită făcut. El identifică un anumit tip de mândrie, care vine din încălcarea regulilor ca o motivație în lumina căreia pare bine să faci o acțiune proastă. În efortul de a-și demonstra autonomia față de Dumnezeu și legile morale, oamenii pot găsi acționarea împotriva a ceea ce și ei consideră moral ceva ce merită făcut. Aspectul social a fost o condiție necesară pentru înfăptuirea acțiunii. Este clar că există un mecanism prin care factorul social afectează comportamentul agenților, care e altceva decât dorința de a face parte dintr-un grup și a fi acceptat. Grupurile sociale pot influența comportamentul persoanelor prin înlăturarea inhibițiilor sau a constrângerilor normative. Prezența celorlalți băieți nu l-a făcut pe Augustine să săvârșească păcatul, dar a creat un spațiu închis, care a eliminat normele morale cărora băieții ar fi trebuit să se supună. Pentru a avea loc, acțiunea trebuia să fie recunoscută obiectiv de alții, iar acest lucru nu se poate întâmpla dacă ceilalți nu sunt de acord cu acțiunea. În cazul furtului perelor, este esențial faptul că Augustine nu a fost pedepsit, nu doar pentru că pedepsirea ar împiedica agentul din a-și manifesta omnipotența, dar și pentru că odată cu pedeapsa și „plata” pentru acțiunea săvârșită, fapta nu ar fi avut o atât de mare însemnătate, pentru că simțul de vină a acestuia ar fi fost diminuat.
În fond, furtul de pere descris de Sfântul Augustine în confesiunile sale este un caz foarte special și complex, cu o importanță foarte nuanțată nu doar în filosofia lui Augustine, ci și in istoria filosofiei în sine. Aceasta este o poveste despre păcatul înfăptuit de dragul păcatului, despre influența socială în comportamentul moral și genealogia răului și binelui în raport cu existența lor în prezent, care a fost un subiect al studiului filosofic de la Toma de Aquino până în prezent.
