Doamne

Doamne,

când mi-a fost greu

și am vrut să vorbesc cu cineva,

mi-am dat seama că e weekend

sau sunt zile de sărbători,

sau e deja nouă seara

(de fiecare data când vreau să sun pe cineva e deja nouă seara

sau e weekend sau

sunt sărbători)

și nu se cade să-i deranjez pe oameni la telefon în momentele alea

și nu am deranjat pe nimeni,

Doamne

După nouă seara

eu nu am deranjat niciodată pe nimeni,

Doamne

În weekend

sau de sărbători,

niciodată pe nimeni,

Doamne

În weekend

sau de sărbători,

sau după nouă seara,

eu am săpat singur în pământul uscat

al indiferenței,

Doamne,

căutând izvoarele înfundate ale dragostei,

am săpat singur în pământul uscat al indiferenței

după nouă seara,

Doamne,

sau în weekend,

Sau de sărbători,

Doamne

Doamne,

numai pe Tine am îndraznit să Te deranjez pe la patru noaptea

și ți-am spus ce aveam pe suflet,

deși era o oră atât de târzie,

la care nimeni nu își plânge de milă,

la care toată lumea doarme

și mulţi sforăie,

Doamne

Doamne,

numai Ție Ți-am spus ce fac eu pe la patru noaptea,

când sap singur în pământul uscat al indiferenței,

din odaia în care stau,

Doamne

Doamne,

numai Ție Ți-am povestit fără să mă tem că sunt penibil

și că spun prostii

sau că ai să mă întrerupi la jumătate de cuvânt,

plictisit și nervos

că Îți fur din timp și că

Îți pierzi vremea degeaba cu mine,

Doamne

Doamne,

ca un însetat care traversează deșertul

păzindu-și sticla de apă

ca pe ochii din cap

știind că apa aia îi va salva viața,

am închis bine ușa și ferestrele

ca nimeni să nu audă ce-Ți voi spune,

Doamne.

Doamne,

Numai Ție Ți-am spus ce fac pe la patru noaptea, când

toată lumea doarme,

și unii chiar sforăie,

Doamne

Sap

în pământul uscat al indiferenței,

din odaia mea de la nouă,

alături de tine,

Doamne

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Antonio Tabucchi

„Viaggi e altri viaggi”

Spoon River între Carpați În județul Maramureș, zona carpatică din nord-vestul României, se află bisericile vechi declarate Patrimoniul Mondial UNESCO. Mai austere decât mânăstirile din

Noutăți
Valeria Coțofană

Ce ne face demni de a fi iubiți?

De la o vârstă foarte fragedă ne întrebăm: „Ce ar trebui să fac pentru a fi iubit?” Învățăm că notele bune, realizările academice și performanțele

Noutăți
Yavuz Özdem

Pseudocertitudine

Yavuz Özdem, născut în 1956, la Elazığ, este poet și eseist turc. Locuiește la Istanbul. A predat o perioadă în învățământul public și privat. Poeziile

Noutăți
Maria Pilchin

Călătoria spre centrul cărții

Invizibilii de Ioana Pârvulescu pune în discuție lectura fără să transforme acest act într-o lecție moralizatoare. Autoarea urmărește, prin experiența ficțională a Laurei, felul în

Noutăți
Anda Vahnovan

Worry box

spre Worry box‑ul din școalăcopiii se îndreaptă pe furișcum ne strecurăm și noila ușa psihiatrului fâșiile înguste de hârtiepar pomelnice bisericeșticompletate neîndemânatic„de ce nu mă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *