pui un pahar de apă lângă un mort și începi să‑ți trăiești
cumplita frică de fericire, tu ai știut asta, ai venit să mă
mai legeni în părul tău o vreme, ai prins ceva în clasorul
nostru, ai așezat ceva în rastel, vitalitate până la explozie,
recul lent în albul ochilor, aici, puțin mai departe, un
creier gata de implozie, dar tu cazi epuizată după criză,
nimic nu mai e la fel, o altă zi în care aerul s‑a terminat
înainte de a‑l trage cu nesaț în plămâni;
i don’t wanna lose my sparkle, celelalte efecte sunt pregătite,
ai înțeles neputința, trădarea binemeritată, jurământul
că nu o să ne lăsăm salvați, cine și‑ar fi putut imagina
că tocmai nouă ni se va încredința suprimarea speciei
noastre, ai avut un vis, eu te‑am așteptat în momentul
trezirii ca să‑ți spun că fusesem cu tine acolo, ce bine
că suntem alcoolici și vedem aceleași femei de glod pe
pereți, mirarea ta că ești lângă mine, ți‑am văzut sânii
exact în clipa în care ai strâns cearșaful în brațe, lentoare,
interiorul coapselor și celelalte stupefiante;
i don’t wanna lose my sparkle, ai șansa de a împrospăta
memoria unui mort, tu știi că sunt propriul meu asasin,
yes, you are,
nu cred în armonie, în pace sufletească,
în vindecare,
no, you do not,
………………………………………………………….
acum plecăm în pelerinaj, bem apa în care a clocit fierea,
în urma noastră înfloresc presimțiri suspecte, gândurile
care schimbă direcția curenților de aer
așteptăm cea mai potrivită oră pentru decompensare, pacea
nemeritată, atenție la toate detaliile în același timp, gata
cu vrăjeala, ai timp să te smiorcăi mai târziu
apa fierbe fără să se împuțineze,
reacții de tot felul în aerul ce te cuprinde,
ridic mâna ca tu să vezi urma ei,
restul gesturilor și gura de aer rămasă
[locuiesc de ceva vreme într‑o colonie de celule migratoare,
îmi deschid drumul prin măduvă, încerc să‑mi amintesc
cum arăta corpul tău după dragoste,
nimic mai liniștitor decât
singurătatea de după orgasm,
regenerarea funcțiilor defensive,
reîntocmirea
zilnică a contractelor]
i don’t wanna lose my sparkle,
acum șterge‑mă de pe oglindă, mi‑am băut cafeaua, am
simțit cum se dizolvă în salivă pânza de păianjen, nu
vreau nimic, nu plec nicăieri, strig și ies din rând, nu
deschid gura, nu mă mai mișc, strig și ies din rând,
las rețeaua să se extindă, colonia noastră caută un nou
început, niciunul dintre noi nu mai vrea să se vindece;
te aduc în față ca să te fac de rușine
pleci
crezi în tine prea mult ca să poți ajunge departe
pui un pahar de apă lângă alt mort, dar de data asta
cunoști principiile de navigație, nu garantez pentru tine,
secretul tău e pofta pe care nu mi‑o mai reprim:
sânii umezi, cearșaful de după dragoste, facem orice cu
trupurile noastre, unde mai găsim noi libertatea asta,
sângele mult mai puternic,
îți bagi degetele în tine, îmi apropii apoi pânza de păianjen
de buze, mă consumi ca și cum ți‑aș fi rămas doar eu
și hrană
și aer
și apă.
