LÁSZLÓ NOÉMI, născută în anul 1973, la Cluj. A publicat peste 10 volume de poezii și o carte cu povești în limba maghiară. A studiat limba și literatura maghiară și limba și literatura engleză la Universitatea „Babeș‑Bolyai” din Cluj, obținând licența în anul 1996. A obținut titlul de doctor în literatură modernă engleză la ELTE Budapesta în 2016. Trăiește la Cluj, este redactor‑șef al revistelor de literatură pentru copii „Napsugár” și „Szivárvány”. Traduce din engleză și din română. Deține câteva premii literare acordate în România și Ungaria.
Cum
N‑am voie să mă cațăr pe copaci,
n‑am voie să vorbesc cu gura plină,
n‑am voie cu pantofi murdari prin casă,
să fie clar!
Atenție, spatele drept,
doar nu sunt mâță, nici maimuță!
Gata cu gălăgia! Mama și tata
nu mai pot de nervi,
cum să lucreze glia?
De ce nu reușesc să stau
pur și simplu cuminte?
Cum mă mai lasă fără supra‑
veghere, de‑acum
înainte?
Sens
Am mai crescut. A apărut
un nene în cameră să pună rafturi
și un dulap frumos,
până‑n tavan.
Mama crede că aranjez,
de acum încolo, tot ce am
și mă comport de parcă
noile reguli ar avea
vreun sens.
Nu aranjez, nu mă comport,
aterizez certată la bunici
și punem capăt în sfârșit
acestui bâlci imens.
Ceilalți
Afară, frig și nea.
În casă, nu mai pot de cald.
Acolo n‑am voie în zăpadă,
aici, pe podea.
Acolo‑i întuneric,
aici, lumină.
Fiecare cameră
e plină.
Liniște. Stau în mijloc,
ceilalți mă privesc.
Distanțele, afară
și în casă, cresc.
Sigur
Unii adulți susțin
că versurile mele spun
lucruri urâte despre ei.
Eu sigur nu mă răzgândesc,
degeaba au dreptate.
Cu toată disciplina și
autocritica, n‑ajung departe.
Trăiesc sub asuprire.
Dați‑mi voie să vă prezint
un Dies irae!
