mi‑am epilat un picior, iar pe celălalt l‑am uitat
am îmbrăcat mecanic o bluză albă
o fustă scurtă
cercei negri
buze roșii
și am plecat la o întâlnire de lucru
m‑am așezat și mi‑am pus picior peste picior –
pe cel epilat peste cel neepilat
– o! tu ești feministă! mi se șoptește
văd că ai picioarele neepilate!
dragi colegi, haideți să fim obiectivi
piciorul drept e epilat, iar cel stâng – nu
în consecință, nu se poate spune nicicum
că ambele picioare sunt neepilate
pe cel stâng se ițesc fire negre de păr
iar cel drept e chiar… drept și neted.
un picior e feminist și păros, într‑adevăr,
iar celălalt – patriarhal, ca mătasea, da
– cum se poate combina așa ceva? se revoltă unele (femei)
– cum poți să umbli așa? se miră altele (femei)
acasă îi povestesc asta iubitului
punând picior peste picior –
pe cel feminist peste cel patriarhal
apoi invers
pe cel patriarhal peste cel feminist
iar iubitul se apleacă lângă picioarele mele
le sărută și șoptește:
– eu te iubesc și neepilată, și epilată,
și pe jumătate epilată,
și de tot dezbrăcată
Despre astfel de oameni
se spune: goi
ți‑ai dat jos tricoul
mi‑am dezbrăcat rochia
ai desfăcut cureaua
mi‑am descheiat sutienul
ți‑ai tras jos pantalonii și ți‑ai aruncat șosetele
m‑am eliberat din albiturile – negre –
de aceea mai bine i‑am spune „negriturile”
și iată‑ne întinși în pat
două dungi
ca două pâini albe
față în față
tu îmi atingi obrazul cu mâna
o cobori mai jos, pe gât
îți plimbi degetele peste clavicule:
– ce frumos e făcut totul aici! spui
și deodată
de după umărul tău se ivește mama ta și spune:
– Andriușa, te‑ai spălat pe mâini?
te întorci spre ea, îți arăți mâinile
ea îți propune compot și pleacă în bucătărie,
te întorci spre mine
îți așezi mâna acolo unde te‑ai oprit
de pe claviculă alunecă pe piept
blând, ca nisipul mării
și atunci
simt în ceafă răsuflarea tatălui meu:
– micuțo, gândește cu capul,
șoptește el tare
mă întorc de la tine spre el
și văd acest chip nebărbierit foarte aproape
și îi răspund
că eu întotdeauna gândesc cu capul!
mă întorc spre tine
și acum mâna mea alunecă pe pieptul tău,
iar părul rar se pleacă sub ea
și atunci
în spatele tău scârțâie patul:
– Andriușa, bea compoțel
te întorci de la mine,
o săruți cu zgomot și spui:
– mamă, vreau să fiu singur!
iar ea răspunde indignată:
– nu prea pare că ești singur!
și pleacă din nou undeva
și iată
tu ești cu mine
și mâna ta e deja pe abdomenul meu
coboară treptat mai jos
devine tot mai aproape și mai tandră
încât
și atunci
aud gâfâitul bunicii mele
îmi spune tare în spate:
– știam eu că nu mai ești fecioară –
uite cum ți s‑a schimbat privirea!
iar eu
dau deoparte mâna ta de pe abdomenul meu
mă întorc pe jumătate spre bunica
și, cu aceeași mână a ta
îi îndrept basmaua violet
și spun tare:
– sunt încă fecioară, buni
și voi rămâne fecioară pentru totdeauna!
mă întorc spre tine,
și iată că peste umărul tău
se ivește o bunică în basma galbenă
de data asta a ta: – ce nume de femeie se termină în consoană
de parcă ar fi bărbătesc? mă întreabă
răspunsul sunt eu, dar tac
și îți iau mâinile de pe coapsele mele
ninge între noi
și, ca doi soldăței
stăm întinși așa până dimineața
iar dimineața vine femeia de serviciu
dă la o parte nămeții dintre noi
și eu mă uit lung, lung în ochii tăi verzi
iar tu lung, lung la sfârcurile mele brune
iar apoi spun:
– hai să ne dezbrăcăm
și îmi dau jos, pe rând:
tata
bunica
mama
sora
iar tu îți dai jos, pe rând:
mama
fratele
bunica
prietenul din copilărie
antrenorul de pick‑up
și rămânem cu totul și cu totul fără nimic
despre astfel de oameni se spune: goi
Am o criză pentru tine
pentru Henri Michaux
tu aprindeai o țigară
dar nu voia să ardă
era vară
și fetele se aprindeau de la primul – cel mai bun
iar eu de la tine nu mă mai aprindeam
– iubirea noastră a dispărut fără urmă, explic unui prieten
s‑a pierdut într‑unul dintre războaiele
pe care le purtam în bucătăria noastră
– înlocuiește cuvântul război cu criză, spune el
căci crize au toți
îți amintești, a fost A Doua Criză Mondială?
deci și Prima Mondială
criza civilă – fiecare cu a lui
am uitat de Criza Rece
parcă au fost două
și încă trebuie pomenită criza de eliberare
ce bine sună –
Criza de Eliberare 1648‑1657
așa să scrieți în manuale
o criză care eliberează
care te eliberează pentru totdeauna
străbunicul meu a murit din cauza Celei de‑A Doua Crize
Mondiale
poate de mâna altui străbunic de‑al meu
sau de automatul lui
sau de tancul lui
doar că nu e clar
cum au purtat ei această criză unul împotriva celuilalt
sau criza, ca o ciumă, i‑a ucis singură
căci într‑o criză parcă nimeni nu e vinovat
ea e inevitabilă, ca moartea
și când războiul nostru de acasă
se transformă în criză
oare devine mai ușor
oare doare mai puțin?
oare păsările se întorc din sud la noi
sau poate noi mergem spre ele?
și ce limbă mai e și asta a noastră –
nu mai avem cuvinte pentru a descrie ce simțim
rămân doar criza și iubirea
ca niște antonime
dar dacă iubirea va fi atât de complicată
cu aceste izbucniri și stingeri
ca sângele și durerea
(și sângele nu e deloc menstruație
ci un nou sentiment al meu)
(iar durerea e sentimentul tău)
dacă va fi alcătuită
din două sentimente diferite
atunci în curând și iubirea va fi numită criză
am o criză pentru tine, iubito
hai să ne căsătorim
va fi mai ușor pentru amândoi
avem o criză
mai bine ar fi să ne despărțim
(Traducere din ucraineană de Mihai Hafia Ztaista)
