și fumul se ridica la cer

Publicat la Editura Polirom, în 2025, și fumul se ridica la cer de Bogdan Crețu aduce în prim-planul literaturii romanul total, scrierea fără frontiere între conștiințe, un altfel de flow of consciousness, personal, cu îmbunătățiri prin dialogul dinamic, aplicat. Mutația pe care această scriere o scoate în evidență este cea a supunerii personajelor unui flux al conștiinței curgătoare, pe mai multe voci ce urmează o hartă interioară a devenirii, a înscrierii sub aripa suferințelor familiale care unesc viețile personajelor. Poate că saga a fost îndelung uzitat ca termen de încadrare a romanului, dar nu neapărat poveștile în cadrul familial sunt ceea ce eclipsează, cât mijloacele de conectare a poveștilor. Cărțile care sudează așadar structura romanului ca un laitmotiv sunt Biblia și caietul cu scrieri al bunicului, descoperit în pod, adus la supra-față în momente-cheie din viața lui Paul și Iancu, drept rit de trecere spre bărbăție și maturitate.

Un volum al totalității sentimentelor umane, cartea reunește în proza ei tematici ale literaturii universale, problematici ale vieții spirituale și materiale într-un context totalitar, mai apoi libertar. Viața ca tribut morții sau moartea ca tribut vieții? Între paginile acestei povești de familie se perindă poziționarea fiecărui personaj față de provocarea vieții sale: „Ajungi la partea ta preferată, pe care ai avut mereu grijă să n-o distrugi: «Dumnezeu i-a zis: Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeșți, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune». Pagina 22. E ruptă până la jumătate, unde începe pasajul ăsta”.

Un roman despre naștere, moarte și renaștere, strâns conectate, încât perdelele lumii romanului devin atât de străvezii; vedem fiecare personaj în lupta lui interioară, în imposibila separație dintre biologic și psihic. Între Eros și Thanatos, zvâcnirile lumii se desfășoară imperturbabil, cu ecouri pre-lungi ce ating tipuri de conștiințe și comportamente. Bogdan Crețu face o muncă de reproducere fină, picturală, a mediului, oarecum în stil naturalist, abordează problematici sociale actuale, zugrăvește cu puterea unui reporter neînduplecat de sentimente războaiele interioare ale personajelor sale, le dăruiește patimi pe care să le gestioneze, înfrângeri pe care să le preschimbe în victorii și nostalgii pe care să le încoroneze. Înaintând în structura romanului, suntem cuprinși în calupuri de realism, pe alocuri de romantism, mai sus-numitul naturalism la el acasă, până hăt în postmodernismul și departele zilelor noastre. Meseria de scriitor e discret țintită, iar cele de profesor, director, pictor, reporter de război și altele devin mijloace de ascun-ziș al existenței, predispoziție spre o acoperire socială.

Psihologia ca unealtă a literaturii

Romanul oferă spre comparație diferite profile de studiu al psihologiei culturii române – a vorbi despre sufletul unei culturi înseamnă a ține cont de arealul în care această cultură s-a format și de evenimentele distorsionante în care și-a evaluat reziliența și arbitrat valorile –, privită prin lupa relațiilor și devenirilor ce stăpânesc familia Zlot, este elementul principial și principal al romanului, sau cel puțin spre asemenea elucidare tinde această cronică. A vedea într-o operă literară dincolo de coaja lucrurilor prezentate este o provocare firească la care fiecare cititor răspunde în funcție de nivelul de înțelegere ales. Multiplele chei ale romanului se deschid spre interpretări literare, sociale, biblice, psihologice, filantropice, artistice sau istorice.

Literatura ca personaj

Când o carte se prezintă drept o felie de viață, autentică și autosuficientă, nu există nicio legătură cu literatura, pentru că prin absența chiar acestei prezențe, însăși literatură devine acea carte. Tot așa, și fumul se ridica la cer, portret al unor existențe ficționale vii, devine o mărturie de osteneală scriitoricească, drept dovadă nu doar numărul impresionant de pagini, ci și intensitatea și frecvența cu care personajele trăiesc, schimbă registre de viață și evoluează. Fluxul conștiinței la nivel genealogic este semnalat în carte prin perpetuarea proceselor psihologice de autoblamare, judecată proprie sau ruminație, prin repetitivitatea algoritmică a situațiilor: fuga spre Est, involuntară în cazul bunicului, căutată în cazul nepotului, chiar dacă independent de cauza găsirii manuscrisului, căsniciile comparate la nivelul celor trei generații, absența bunicii, tragedia bunicului, creșterea lui Paul sub un clopot de sticlă și intervențiile divine care îl propulsează în universul literar, întâlnirea și continuarea vieții alături de Irina, prelungirea firească a poveștii prin Diana și Iancu cu scoaterea în evidență a altor neguri și a poveștilor auxiliare oglindite prin Mara, Ianca, copiii Dianei. Biblia bunicului, cea care a suferit fizic în proximitatea lui, cu rolul de a absorbi toate angoasele, neputințele și căderile, devine însăși personaj.

Societatea ca personaj

Subiect sensibil tratat într-un registru grav, viața după moarte, fie ea a atâtor victime, a soției pentru a da naștere, a propriului suflet în fața neputinței și calamității istorice, mai cu seamă trecând prin registrul mundan al croirii verosimilității, cartea dezgolește acel „sentiment românesc al ființei”, pentru a-l pomeni pe Noica, de toate ostilitățile și tăgăduielile care atârnă asupra recunoașterii unei vini și neputințe sociale, aceea de a-l sacrifica pe celălalt, de a găsi o cale de tergiversare la nesfârșit, fie în fața neînțelegerii, fie în fața fricii și a neasumării. Și totuși, asumarea se produce gradual, pentru fiecare personaj, a slăbiciunilor, a îndraznelilor, într-o suită de judecăți individuale, la puncte terminus ale existenței, într-un anumit mod de despovărare, de protejare pentru înlăturarea suferinței. Fiecare personaj al romanului parcurge o odisee interioară.

Filantropia ca metodă de ispășire a păcatului strămoșesc

Nu avem de-a face cu acte filantropice în sensul propriu al cuvântului, ci în feluri metaforice. Dacă soțul lipovean al Marei este un exemplu, sau Anica, cea care l-a crescut pe Paul în acel univers rural fără de pericole, atunci filantropia, iubirea și ajutorarea de aproapele capătă alte valențe în economia romanului. Lepădarea de sine îl urmărește secvențial pe fiecare. Pe de altă parte, personajele nu sunt niciodată singure, mereu într-o dualitate, ajutându-se unul pe celălalt, fiindu-și scut sau inamic, luptând mereu cu timpul și încercând să influențeze realitatea.

Istoria ca persona non grata

și fumul se ridica la cer este laitmotivul trecerii dintr-o stare în alta, al alterării ca persoană, al alergării fatidice spre înțelegere și uitare, ca dintr-o istorie abandonată. Bogdan Crețu operează la nivel comunitar prin dezgroparea traumelor personale. Ridicări la cer, înălțări ale conștiinței din mocirla păcatului sistemic, a pământului ce atârnă cadaveric de poveștile și viețile personajelor sacrificate, romanul se supune unei rigori a supliciului repetitiv în alternanță cu salvările punctuale, sufletești sau auxiliare, pentru celălalt. Literatura în care se înscrie își îmbogățește fondul imagistic și ideatic.

Arta ca ieșire din abis

Pictura, scrisul, reportajul sunt câteva acțiuni care salvează individul din prăbușirea iminentă, îl transpun în exercitarea unei utilități nedureroase sufletește. Însăși înțelegerea vieții pornește dintr-un punct trunchiat, dintr-o istorie neacceptată, adeseori necunoscută pe deplin, iar zugrăvirea acesteia are loc târziu. Viața ca formulă a profunzimii artei îi încorporează în procesul creator pe toți fiii ei: Diana, Paul, Iancu – mai degrabă o eroare a artei, însă un tragic prin excelență, sub-scris unui exil din propria viață, contaminat din spațiul literar al lui Ovidiu. La Bogdan Crețu, fluxul conștiinței preia accente genealogice voite, un East of Eden un peu à côté, cu strike-throughs peste memoria îngropată sau dezgropată a războiului, cu o brazdă a plugului ce ară fiecare generație și scoate la suprafață bucăți brute de literatură, frânturi de ideologie, mici ieșiri din realitatea covârșitoare.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Romeo Aurelian Ilie

Nimic magic, nimic mistic

Mihaela Farcaș (născută în 1993), a urmat studii de psihologie generală, psihologie clinică și consiliere psihologică la Universitatea de Vest din Timișoara, precum și o

Noutăți
Lăcrămioara Slădariu

Furnicozaurii

Când au început, Andrei a crezut că e ceară. Un țiuit subțire, apoi ceva ca o furnică în ureche. A stat nemișcat pe canapea, cu

Noutăți
Mihail Vakulovski

„Scrisul ca un cuțit”

„o carte nu este niciodată gata când vrei tu” Frédéric-Yves Jeannet, scriitor mexican vrăjit de scrisul Anniei Ernaux (Premiul Nobel pentru Literatură 2022), o provoacă

Noutăți
Liliana Valeriu Rusu

Poem flămând

Mi‑e foame simt că mai e puțin și leșinazi am refuzat prânzulam ales să‑i ascult pe Valeriu și Radmila într‑un eveniment de jazz și poezie

Noutăți
Victoria Kirilov

Muzica ne unește

În fiecare an, la început de septembrie, când frunzele de dor încep a îngălbeni pe copacii dogoriți de timp, muzica clasică ne invită la ea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *