Recent, în colecția „Pulsar” a Editurii Prut, a apărut volumul de debut Pentru ce trăim și pentru cine murim? al Valeriei Coțofană, membră a atelierului „Vlad Ioviță”, coordonat de Dumitru Crudu.
Volumul semnat de tânăra poetă este împărțit în patru capitole: Fluxotină, Acetaminofen, Metaprolol și Clorohidrat de benzidamină. Obsesia morții se face simțită încă de la primul poem, intitulat Cadavrele, autoarea reușind să surprindă imagini cutremurătoare despre violență și bestialitate: „Se hâțână spânzurate de tavan/ Cadavrele/ Îmi place să iau o scândură de lemn/ Și să le bat până la epuizare/ E euforic să le vezi cum se mișcă fără viață ca un pendul/ de mușchi ce pulsează”.
Autoarea utilizează termeni din medicină, preocuparea acesteia fiind organismul uman, găsind până și în urâțenie o frumusețe tulburătoare: „Dacă mor, sper să fie grație glonțului gravat cu numele tău, / Cu cioburi de oglindă să se amestece carnea mea în mașina de tocat/ Iar în morga ta bisturiul de onix să‑mi reteze plămânii/ Din care va ieși sălbatic fumul de țigară/ Pe care l‑am inspirat înainte să te sărut”. Poemul are o forță nemaipomenită, deoarece personajul asupra căruia se răsfrâng aceste acțiuni este chiar eul liric, discursul autoarei centrându‑se între violență și sensibilitate: „Când îmi tai stomacul, te rog să fii atent/ Să nu țâșnească buburuzele/ care am vrut să zboare spre tine”. Tulburător este și poemul Probabilitatea de 1/5, în care protagonista își înscenează propria moarte, închipuindu‑și până și ce fel de ruj ar vrea să poarte la înmormântare.
Ceea ce este captivant în poezia Valeriei Coțofană și o deosebește de alți poeți este că evită cu desăvârșire patetismul și tragedia în legătură cu fenomenul inevitabil al morții. Moartea nu mai apare ca un dușman, ca ceva de care ți‑e frică, ci, dimpotrivă, ca un element foarte familiar, lucrul acesta explicându‑se prin evenimentele din ultimii ani, pandemia și războiul din țara vecină. O întrebare care o frământă pe tânăra poetă este „Pentru ce trăim și pentru cine murim?”, o întrebare pe care în ultima vreme ne‑o punem cu toții.
În aproape tot volumul, moartea este omniprezentă, autoarea și‑a făcut‑o chiar prietenă, reușind să arate că, în moarte, este o nouă viață, o viață în care devenim râme și viermi, o viață poate mai interesantă decât a fost până atunci.
„Pentru ce trăim și pentru cine murim?” este un debut matur, curajos, despre viață și moarte și despre asumarea unor fapte care nu depind neapărat de noi. Un volum foarte bine construit, care depășește orice așteptare.
