La trei ani de la izbucnirea acestui masacru, observ un fenomen despre care s‑a scris mult de‑a lungul timpului – banalizarea răului. Dacă inițial lumea asculta cutremurată că niște oameni și‑au pierdut viața în circumstanțe tragice, acum aceste ființe au devenit doar niște cifre într‑un raport zilnic. Simt că mulți dintre noi nu mai stau cu toate simțurile la pândă, nu mai au conștiința trează, ci au ajuns doar în postura unor spectatori plictisiți, care așteaptă cu nerăbdare să se încheie o reprezentație ce nu‑i privește. Ghiftuiți până la refuz cu teorii despre faptul că trebuie să „gândim pozitiv”, să ne ferim de tot ceea ce ne poate „traumatiza”, ne‑am transformat în niște complici pasivi la o crimă monstruoasă. Cine știe, poate ar trebui să ne pese mai mult de aproapele?…
O café à la Cioclea sau de ce plâng… chitarele
Dumitru Dan Maxim
