Nu un timp oarecare, ci cel al culegerii clipelor domnești e prins de pictoriță între rame. Ni se arată clipele rotunde de rod ca bobițele. Ca merele coapte, albe sau roșii, ca gutuile. Luminate de binecuvântarea cerească. Câte n-au îndurat până au ajuns la rotunjimea rodului! Ore de muncă plus ore de muncă și tenacitate, minus ore de eșec și deznădejde. Nenumărate enigme încap în câteva clipe de pe pisc… Precum Brâncuși ne-a arătat zborul, nu pasărea, Ecaterina Ajder ne arată coacerea/maturizarea, nu rodul.
Șase zile de muncă, apoi o duminică cu mileu pe masă, zeamă cu cimbru, vin făcut de tata. Un an de lucru, o Duminică Mare cu corovatic, frunzar de nuc sau tei în poartă, sarmale în frunze de vie. Nicăieri în lume așa prosoape. Cu flori ce se transformă în fluturi, păsări, în hore. La marginea prosoapelor, privirile (parafrazându-l pe Gelu Naum). Îmbrățișări familiale. Puține cuvinte. Nu toate cuvintele pot fi rostite duminica în timpul sau după Liturghie.
Cineva din familie are grijă ca unele tăceri să nu răbufnească în furtuni. Mama. Cineva are grijă ca vârtecușul de vânt al cuvintelor să implanteze noi schimbări. Tata. Bunica-i cu tradiția, repetă una și aceeași. Copiii – cu șotiile și rebeliunea. De masa de duminică depinde cum te ridici și cum continui, mai viguros sau mai zdrobit, dacă vrei să reiei cățărarea pe culmi sau te prăbușești în somnul nepăsării.
Ca roua clipele domnești, ca roua. Ca picătura de ploaie pe geana fecioarei. Sau ca picătura azurie din adâncul mării. Ecaterina Ajder ne-o arată conținând epave de cer, zbor de perscăruș, taină de scoică. Marea – o magie ce te duce în transă hipnotică, spunea Octavian Paler. Abia reziști până s-o revezi din nou. Vezi picătura din tapiseria artistei și-ți revin în urechi valurile cu melodia lor de dus-venit, de spumă în freamăt.
Duminicile adevărate pot avea loc doar în unele case, cele vegheate de Îngeri. Invocați de bătrânii casei pentru întreaga lume. Se rotesc deasupra acoperișului reali-nereali, văzuți-nevăzuți, fredonând în tăcere cântecul de leagăn. Dar scările pe care urcă-coboară către cer sunt, cu siguranță, adevărate. Din rugăciuni.
Și Altarul? Îl purtăm pretutindeni. În fiecare loc unde ne aflăm putem liturghisi, dacă răspândim iubire. La patul unui bolnav, la tablă în fața elevilor, la masa din bucătărie… Din fire de iubire către aproapele, altarul. Așa cum cu iubire l-au țesut mâinile femeii înzestrate cu har, Ecaterina Ajder. Probabil, în rugăciunea minții.
Rodul pământului. Cea mai mare taină de veci. Într-o rodie numită uter (sau poate pară, măr), o sămânță din altele două se transformă, se mărește până formează un microunivers, ce conține în el și marea, și codrul, și soarele. Îngerii și aici – de o parte și alta. Binecuvântată e femeia, purtătoarea acestei magii. „Fericit e și bărbatul care stă cu pruncii la poartă, nu se va rușina în veac.”
Da! Neapărat și Pădure, verde, Pădure. Ce fel de duminici fără pădure ? (În Sipoteniul unde am copilărit mersul la pădure duminica era un ritual revigorator.) Sufletul artistei freamătă ca pădurea, joacă în horă cu toți copacii, cu fetele venite la plimbare. Din tablouri ni se induce și nouă o stare de înfrunzire, de veșnicie.
Sărbătoare de familie, culesul. Femeia și bărbatul, ce se cunosc de mult timp, lucrează cum ar cânta la pian la patru mâini. O baladă cu miros de struguri în care vrei să te muți. Adiere de toamnă în lucrări. Ca din poezia Anei Blandiana, revelația: „Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi/ Fructele și lasă/ Urșii neadormiți, berzele neduse,/ Ora luminoasă”.
Apoi, după lucru, femeile în straie curate, cu batiste îngrijite, sfătuiesc la fântână, atât cât se ia apă, mai mult nu au timp. Sau merg împreună să aleagă țesături de la piață, noi ulcioare. Să pregătească în așa mod casa, ca copiii crescuți în ea mereu să-și dorească revenirea.
La privirea lucrărilor Ecaterinei Ajder începem iar să credem, ca în copilărie, că legile vieții sunt întotdeauna de partea celor curați la suflete, că bucuria e starea firească a omenirii, că armonia e posibilă. Și-au împlinit rostul: purtarea aminirilor unor duminici prin lume ne întăresc spre rodirea clipelor mustoase.
