Victor Fală a lansat volumul de debut, Zvâc, în iulie 2023. Poezia lui nu te suprasolicită din punct de vedere al limbajului sau al structurii, nu este încărcată cu excese, lipsesc zorzoanele și merg bine la suflet. Poetul e destul de consecvent în demersul său creativ, care n‑are cum să nu te prindă în mrejele lui și să nu te zguduie puțin sau să nu te dezechilibreze, așa cum ne sugerează și titlul.
Volumul propune un univers neobișnuit, construit pe axa a trei străzi: strada Odessa, Strada Golebiowska, strada Coca. Această plimbare va fi una mirabilă, de sorginte suprarealistă, redată prin imagini puternice, impresionante, caracterizate printr‑un ludic sumbru: „asemeni unui trunchi de salcie/ părți neînțelese și triste din ea/ își continuă traiul în/ părți neînțelese și triste/ din priviri/ dați totul la o parte sa să văd/ strigă un cerc cu amintiri/…”
Experiența intimă e tradusă prin imaginile unui univers haotic, straniu, exprimată prin imagini concise, tari, care se vor constitui în pretexte pentru alte imagini. La începutul volumului vom găsi un superb poem, După, construit după principiul ascendent al gamei Do major, în care poetul aduce imagini inedite, împletite deloc întâmplător cu un joc de cuvinte: „just DO it!/ Nu‑ți doREști decât Reunirea/ … MI‑am dat MInutul ultim MInotaurului timpului/… Dar să spargem FArmecul/Să ne Facem FAnFAronadele…”
Un element important care se observă în poezia lui Victor Fală este bogăția unei imaginații halucinante. În poemul Abraxas dimensiunea onirică a poeziei surprinde și conduce spre metamorfoze în cheia visului: „visele au început să vorbească/ mai mult decât gândurile aievea/”. În Energumen, cadrul oniric este bine conturat și evocat ca spațiu și materie. Aici poezia capătă valențe suprarealiste care devin permisibile prin onirism: „și timpul și lumea îmi par limitate/… nu am gânduri propice/ nu citesc/ de zis/ nu am ce zice/ pâine n‑am/ mănânc aer/ lumină/ aer/…” Logica neobișnuită conduce către o lume a închiderii și levitației, în aceeași măsură.
Eul poetic la V. Fală nu doar că nu se ascunde, dar se dezvăluie: „chipul care se uita la mine nu‑i chipul meu/ felul în care mă privește mi‑e străin și totodată mi‑e extrem de apropiat”, în poemul Geamănul II.
Poetul abordează diverse teme într‑o manieră postmodernistă, având intertextualitatea ca specific al discursului său literar. Vom observa unele poeme în care textul poetic se vede ca un palimpsest, unde există mereu un strat antropologic, de exemplu, în Solomon și Barbara: „fiecare e alta și niciuna a ta/… uite‑n părți cum se‑nvârt doar jivine/ uite‑n sus sunt doar păsări și umbre/…”
Unele poeme din primele două străzi ale volumului arată eul dezgolit, profund vulnerabil: „când se vor răsturna potecile de somn/ mâna mea va prevala/ mâna va stăpâni/ mâine/ mâine mâna mea o va stăpâni/ abilă e/ harnică mâna mea/ și va stăpâni peste ea” sau „iubita mea s‑a sinucis/ până în ultima clipă nu s‑a împăcat cu realitatea faptului că niciun felinar de pe Coca/ nu are pereche/”, în poemul Strada. Eul lucid, martor al realității necruțătoare, reușește să compună un univers fidel unor teme fundamentale: moartea, transcendența, adevărul, înstrăinarea. În poemul Carahasani, imaginea bătrânului care „își bate frecvent o cizmă de cealaltă”, în pofida faptului că zăpadă „lipsea de mult”, și eul liric care „nu știe cum îl cheamă pe câinele părinților” redau o contopire dintre existența imediată și existența secundă.
Dimensiunea metatextuală se referă la clipa creației ca la un timp rarisim, privilegiat, ce n‑ar trebui împins în profan: „eram în mine și totuși mă vedeam/ cum stăteam așa alb și frumos/ în jurul meu se ridicau munți aromați/”, în poemul Alb și Frumos.
Strada Golebiowska este un superb poem ce se întinde pe trei pagini. Rotund, memorabil, tulburător, emoționant, cu o construcție desăvârșită, este o poveste de istorii împletite, în care se abordează tema conglomeratului de etnii și modul de supraviețuire a acestora – nimic mai contradictoriu, ar părea: un personaj din Cahul fără dinți, un altul blond și rânjit, un al treilea care s‑a remarcat prin faptul că „a întrebat ce citește și nu de ce”, un ucrainean care bea vodca direct din sticlă, un odesit cu rădăcini moldovenești, doi țigani afemeiați, un polonez „care vorbea în rusă fără a vedea o ofensă în asta”, pe o stradă ce „puțea a cărbune ars/ iar limba în care se vorbea mirosea ca pomii”. Un poem cinematografic care reușește să aducă în cadru o realitate goală, dezvelită, aproape crudă. Prin sublimare și contrastare, lumea de dincolo, transcendentă, capătă trăsături palpabile, contingente: „umbra aceasta își întinde mădularele/ peste‑o aripă frântă,/ din piatră.// Dați totul la o parte să văd strigă un cerc de amintiri, scrâșnind, înghițind pârțile triste din oameni”.
Poemele din Strada Coca sunt traversate de note ușor comice. În Karma S‑utra sau Hobby, Poem de dragoste, Literatura și arta propulsează tema eroticului, a sexualității și arta seducției.
O carte de poezie tânără, proaspătă, profundă, de avut pe raft, de citit și de recitit.
