Teatrul este zgomotul pe care îl facem ca să depășim frica
Jeton Neziraj: „Violența devine un trend, propaganda, știrile false, mișcările naționaliste și populiste par să domine valorile democrației”
Jeton Neziraj este un dramaturg din Kosovo. A fost directorul artistic al Teatrului Național din Kosovo, apoi a înființat organizația culturală „Qendra Multimedia”, al cărei director este. Piesele de teatru pe care le‑a scris sunt jucate în multe țări din Europa și în Statele Unite ale Americii. Textele sale – piesele de teatru și articolele de critică teatrală – au fost traduse în peste 20 de limbi, printre care germană, croată, franceză, italiană, spaniolă, sârbă, greacă, română, iraniană, burgară, turcă. Dragă Jeton, când și de ce ai decis să pleci de la Teatrul Național din Kosovo și să înființezi asociația „Qendra Multimedia”?
„Qendra Multimedia” a fost creată în 2002, la scurt timp după încheierea războiului din Kosovo. Pe atunci încă nu aveam o idee clară despre direcția pe care o va lua această asociație. Tot ce conta în pri‑ mă fază era faptul că aveam „un adăpost administrativ” în care să putem crea artă. În timp, lucrurile s‑au schimbat și „Qendra Multimedia” nu mai reprezintă doar siguranță administrativă, ci o importantă platformă de creare și promovare a teatrului din Kosovo. Timp de mai bine de 25 de ani, organizația a încurajat creșterea multor artiști din lumea teatrului. „Qendra Multimedia” este, fără îndoială, una dintre cele mai active și mai importante asociații de teatru din Europa de Sud‑Est. În ultimii ani, am avut colaborări cu „La MaMa” din New York, „Volksbühne” din Berlin, „Teatro della Pergola” din Italia, „City Theater” din Praga, „Black box” din Oslo, „Atelje 212” din Belgrad, Teatrul Național din Sarajevo etc. Cooperarea internațională a fost, de la bun început, ceea ce ne‑a interest cel mai mult. Astfel, în decursul acestor 25 de ani, „Qendra” a produs și co‑produs peste 40 de piese de teatru, care au fost jucate de sute de ori la diverse festivaluri din Europa și SUA. Și este important de notat că în procesul de realizare a acestor piese întotdeauna am invitat în calitate de colaboratori cel puțin trei artiști din alte țări. Venind dintr‑o țară atât de săracă și izolată cum este Kosovo, schimbul de experiență și colaborarea cu artiști și teatre partenere din Europa și din întreaga lume reprezintă nu doar un act artistic, ci și unul politic.
Meritul teatrului creat de noi este asumarea unor direcții de emancipare. Noi am confruntat publicul, categoriile politice, media cu partea întunecată a realității noastre, pe care nimeni nu a putut și nu a vrut să o recunoască și să o accepte ca atare. Din acest motiv, multe dintre piesele noastre nu au fost bine pri‑ mite de anumite grupuri, fie ele politice, religioase, naționaliste sau pre‑politice, care au fost împotriva viziunilor promovate de noi, împotriva ideii de societate eliberată de naționalism și de fantomele războiului. De multe ori, atunci când jucam spectacolele noastre în Kosovo sau Serbia, era necesară prezența poliției pentru buna desfășurare a reprezentației teatrale.
Greu de imaginat o atare rezistență. Dar ceea ce spui este o dovadă a faptului că teatrul reprezintă o forță. Prin fondarea festivalului „Kosovo Theatre Showcase” ți‑ai propus să multiplici
această forță? Cum ți‑a venit ideea acestui festival și când a avut loc prima ediție?
Da, mi‑am propus, mai întâi de toate, să aduc în fața oamenilor de teatru din toată lumea tot ce a realizat „Qendra Multimedia” din momentul fondării. Dar ideea mi‑a venit în urma participării noastre la mai multe festivaluri internaționale. Organizatorii de festivaluri s‑au arătat interesați de produsele noastre și ne invitau cu regularitare în diferite țări. Sau veneau ei la noi, în Kosovo, să ne vadă spectacolele. Așadar, împreună cu echipa, m‑am gândit: cum ar fi să adunăm toate spectacolele pe care le avem și să le prezentăm unul după altul, în fața unui public avizat? Și, astfel, oricine dorește poate să vină și să le vadă pe toate, să vadă tot ce a creat organizația noastră. Astfel, în 2019, am organizat prima ediție a Festivalului „Qendra Multimedia”. În cadrul primei ediții, am jucat patru dintre spectacolele noastre și am îmbinat aceste reprezentații cu un program adiacent pentru circa 30 de oaspeți internaționali. După prima ediție, ne‑am propus să facem un pas și mai mare, și anume să includem alte spectacole realizate în Kosovo și în regiune și să invităm și mai multi oaspeți. Așa s‑a născut Festivalul de Teatru Kosovo („Kosovo Theatre Showcase”). Cred că a fost o idee bună, venită la momentul potrivit. Pentru că, deși extrem de izolată și cu oportunități financiare și de infrastructură limitate, scena teatrală din Kosovo are un potențial extraordinar. O abordare directă și necompromisă a subiectelor sociale și politice sensibile este ceea ce distinge această scenă. Teatrul joacă un rol important în definirea identității noului stat. În primul rând, Festivalul de Teatru Kosovo are ca scop să promoveze această scenă pe plan internațional, dar și să creeze conexiuni între actorii ei pe plan local. Și nu doar atât, suntem de părere că și teatrul european poate învăța de la teatrul din Kosovo vitalitatea și prospețimea. Rezultatele, impactul festivalului nostru poate fi contabilizat prin zeci de articole de critică publicate în prestigioase reviste internationale. De asemenea, primim din ce în ce mai multe invitații de a participa la diverse festivaluri de teatru din Europa. Din momentul înființării festivalului și până acum, am stabilit importante contacte internationale și colaborări durabile. Deși aceste rezultate par puține la început, pentru noi reprezintă foarte mult, așa cum facem parte dintr‑o scenă teatrală izolată și modestă din punct de vedere financiar. Mai sus am vorbit despre impactul la nivel internațional, dar festivalul nostru are și meritul de a crea conexiuni între diverse teatre regionale. Întotdeauna avem oaspeți din Serbia, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bulgaria, Grecia… Festivalul mai este important și datorită altor evenimente, cum ar fi workshopurile și activitățile pe care le organizăm în acele zile. Pe lângă mese rotunde, paneluri de discuții importante, în fiecare an organizăm Workshopul Criticilor, unde în jur de 10 tineri învață cum să scrie critică de teatru. De asemenea, organizăm și workshopuri pentru tineri scenariști. Prin intermediul Festivalului de Teatru Kosovo s‑a creat și „SEEstage” – revista teatrală online pentru Europa de Sud‑Est. Iată deci cum un întreg ecosistem teatral a fost creat și întreținut cu atenție și dedicare.
Din câte știu, festivalul se organiza inițial în Kosovo. De ce ați decis să îl organizați anul acesta în Albania?
Festivalul va continua să se desfășoare în Kosovo. Cea mai recentă ediție, cea din 2024, a fost un test, care, într‑o anumită măsură, a fost impus. În primul rând, trebuie să specificăm că în Priștina, capitala Kosovo, suntem într‑o situație dificilă în ceea ce privește spațiile pentru teatru. Clădirea Teatrului Național din Kosovo este în renovare. Se planifică renovări și pentru Teatrul „Oda” (sediul actual al organizației „Qendra Multimedia”). Din acest motiv nu am putut organiza festivalul în Kosovo. Dar a mai fost și un alt element important în decizia de a muta festivalul la Tirana în 2024. Am organizat deja șase ediții ale Festivalului de Teatru în Kosovo și am simțit că ar fi important să explorăm peisaje teatrale noi. De aceea, Albania a fost prima opțiune. De asemenea, am simțit că mutând această ediție a festivalului la Tirana am putea ajuta la promovarea mediului teatral albanez, care este destul de izolat și sărac. Și credem că alegerea noastră a fost corectă, pentru că interesul oaspeților internaționali pentru Tirana a fost foarte mare. Suntem convinși că prin organizarea ediției din 2024 în Albania, am ajutat teatrul albanez să devină mai puternic și să primească binemeritata atenție, atât în plan local, cât și internațional. Această schimbare reflectă și modul în care a evoluat organizația noastră: o platformă concepută inițial în ideea de a promova teatrul din Kosovo către lumea din afară a devenit și o platformă pentru conectarea mediilor teatrale locale balcanice.
Ce reprezintă acest festival pentru tine, personal?
Mie, personal, acest festival mi‑a oferit posibilitatea de a face mai cunoscute piesele mele de teatru. Unele dintre ele au fost jucate la festival. Multe au fost apoi montate în alte teatre din Europa. Dar acest beneficiu nu s‑a răsfrânt doar asupra mea. Astfel de beneficii au avut și scenariștii tineri, și regizorii care au fost invitați să monteze în afară. Tinerii care iau parte la workshopurile pentru critici sunt invitați să scrie recenzii profesioniste pentru „SEEstage”. Deci, beneficiile sunt numeroase pentru multă lume, și acest lucru este extraordinar.
Pentu că tot ai pomenit de piesele tale, aș dori să vorbim despre subiectele care te preocupă. În majoritatea spectacolelor pe care am avut posibilitatea de a le vedea la Tirana, pe durata festivalului din 2024, democrația era una dintre temele centrale. Cu precădere în piesele Șase contra Turciei (Six against Turkey) și Internaționalii (The Internationals). Furia democrației, demolarea democrației, satira democrației. E o reflecție a unei realități actuale din Kosovo?
Mă tem că da. Tot mai multe societăți, state se îndreaptă spre terenul periculos al autoritarismului. Tot mai multe state sunt capturate și înrobite de politicieni autoritari, abuzivi, care folosesc democrația ca o mască sub care își ascund setea bolnavă de putere și de sânge. Așa cum putem vedea în spectacolul Șase împotriva Turciei (Six against Turkey), autocrația, autoritarismul și alte ideologii opresive sunt în contradicție cu unele principii fundamentale ale democrației, în contradicție cu drepturile și libertățile omului, cu sistemul de justiție, cu drepturile diferitelor grupuri sociale etc. Un lider autoritar e într‑un joc de poker periculos, în care societatea este întotdeauna cea care pierde. Și acolo unde cetățeanul, diferitele grupuri sociale sau societatea în general devin subiectul opresiunii, al violenței, al persecuției, acolo este o nevoie disperată de teatru. Teatrul marchează suferința omului, dramele, traumele societății, devenind vocea care lipsește, vocea care încearcă să depășească frica și să facă apel la justiție și la demnitatea umană. O spun în această piesă, chiar răspicat:
„Teatrul este zgomotul pe care îl facem ca să depășim frica”. Dar, ca să mă întorc la întrebare: cred că doar culegem ce am semănat în trecut. Violența devine un trend, propaganda, știrile false, mișcările naționaliste și populiste par să domine valorile democrației. Noi doar suntem în ofensivă împotriva barba‑ riilor timpurilor moderne, pe care le‑am conceput și creat noi înșine. Și cred că acesta este momentul în care trebuie să începem să repetăm din nou acea lecție de bază: democrația nu poate fi luată ca atare, ea trebuie menținută în mod activ.
În spectacolul Șase împotriva Turciei (Six against Turkey), doi actori se jucau, într‑un mod foarte sugestiv, cu un imens balon. O puternică metaforă a marilor puteri care se joacă cu întreg pământul. Cine crezi că „se joacă cu pământul” azi?
Trăim într‑un secol al fricii și incertitudinii, asta este clar. Dar țin să subliniez că kosovarii sunt cei mai optimiști oameni din Europa și nici eu nu fac excepție. Vreau să cred – și cred cu tărie – că această casă comună a noastră, care este Europa, va supraviețui și va triumfa. La fel, și toată lumea. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, Europa are nevoie să creeze o coaliție mai puternică a forțelor progresiste, pro‑democratice pentru a contracara tendințele crescânde ale autoritarismului și fascismului. Și să combată doctrinele putiniste, fie ele ale „Lumii Ruse” sau ale surogatelor lor din Serbia, „Lumea Sârbă”. Și alte „Lumi” similare, concepute să genereze frică, să creeze tragedii și distrugere și mai multe războaie.
Toți avem responsabilități și toți trebuie să luăm atitudine și să încercăm să facem această lume mai bună, inclusiv noi, mai ales noi, cei care facem teatru. Și parte a acestei responsabilități este să alertăm societatea atunci când fascismul și alte amenințări încep să apară în jurul nostru… Prin alertare mă refer la a trezi oamenii, a‑i convinge să acționeze și a impune ideea de empatie și solidaritate reciprocă. Și dacă teatrul nu poate schimba lumea așa cum visăm, poate măcar să facă durerea mai suportabilă. Iar în lumea în care trăim, da, este multă durere… și multă injustiție.
Care este poziția oamenilor din Kosovo față de războiul dus de Rusia în Ucraina?
Guvernul din Kosovo și populația se poziționează clar împotriva agresiunii ruse în Ucraina. Mai ales că, nu cu mulți ani în urmă, și țara noastră a fost ținta unei agresiuni similare, inițiată de Milošević, un frate întru ideologie al lui Putin. Și, bineînțeles, o paralelă poate fi trasată între agresiunea militară a Rusiei în Ucraina și agresiunea militară a Serbiei în Kosovo, la sfârșitul anilor ’90. Cu o singură mare diferență, aceea că Serbia nu avea capacitatea militară de care dispune Rusia acum, motiv pentru care a și pierdut războiul cu NATO. Victoria în Kosovo a fost de fapt victoria unei lumi democratice, care a stabilit un nou standard politic: plasarea demnității și a vieții oamenilor deasupra oricăror tratate internaționale. Care va fi deznodământul războiului dintre Rusia și Ucraina este greu de spus. Dar ce este clar este că Europa e testată în Ucraina. Europa și SUA au câștigat războiul din Kosovo la sfârșitul anilor ’90, prevenind astfel triumful agresiunii militare și al hegemoniei. Dacă vor reuși același lucru cu agresiunea militară și hegemonia Rusiei rămâne de văzut.
Și ce facem cu teatrul în astfel de circumstanțe? Care este rolul teatrului pe timp de război?
Fiecare război și fiecare conflict este specific. În cele mai multe situații de război, a face teatru este pur și simplu imposibil. Totuși, atunci când circumstanțele permit, creatorii de teatru se angajează și creează spectacole care vin în întâmpinarea nevoilor culturale ale comunității afectate de război, traumatizată și dezorientată. Și acest lucru este foarte important. Exemple ale acestui angajament, în niște condiții de neimaginat, vin din asediul Sarajevo în timpul războiului din 1990. Oamenii de teatru din Bosnia și publicul bosniac deseori și‑au riscat viețile adunându‑se în teatre și urmărind spectacole. La fel a fost și în timpul apartheidului, în anii 1990, în Kosovo. În contextul în care Milošević a închis toate teatrele și instituțiile culturale din Kosovo, pentru majoritatea albaneză (care numără 92%) teatrul „Dodona” din Priștina a fost lăsat „liber” să ofere spectacole. „Dodona” este un teatru mic pentru copii și tineret, fondat în 1992, situat în suburbia Priștinei. Până în 1999, a fost singura instituție culturală din Kosovo care a putut servi publicul albanez fără a fi deranjată de funcționarii regimului lui Milošević. În atmosfera de violență care domnea afară, teatrul „Dodona” a rămas o mică oază, un spațiu în care lumea putea să respire ușurată și să se simtă demnă, un spațiu în care se realiza un fel de rezistență spirituală. Mi‑aduc aminte cum am mers să vedem o piesă în limba albaneză în acest teatru folosind drumuri lăturalnice, pentru că ne era frică să nu întâlnim vreo patrulă sârbească. Această formă de rezistență spirituală le‑a oferit oamenilor un gram de demnitate și a servit drept apărare în fața disprețului și a dezumanizării din partea poliției sârbești și a grupurilor paramilitare. Mai târziu, după război, lumea a numit acest teatru „Muza Rezistenței”.
Teatrul din Kosovo însă a jucat un rol important chiar și înainte de anii ’90, dar mai ales după războiul din 1999. În timpul celor peste 70 de ani de existență, teatrul din Kosovo a jucat un rol cultural, social și politic extraordinar. Rămâne cea mai convingătoare și exactă cronică a dezvoltării societații din Kosovo și un examinator atent al dramelor și traumelor societății. De prin 1980 și până după războiul din 1999, teatrul a fost un important promotor și articulator al cerințelor și aspirațiilor naționale ale albanezilor din Kosovo pentru egalitate, eliberare națională și construirea unei noi identități.
Și tu, în calitate de dramaturg, ce ți‑ai dori să schimbi în această lume prin textele tale?
Aparțin generației care a făcut studii teatrale în case particulare în anii ’90, după ce funcționarii lui Milošević ne‑au evacuat din clădirile universitare publice. Suntem o generație „paralelă” nu doar simbolic, ci și practic, chiar o societate „paralelă”. Sunt de părere că acea perioadă – anii ’90 – mi‑a creionat profilul de scriitor de „piese politice” de mai târziu. Am folosit această scurtă introducere ca să explic că vin dintr‑o perioadă întunecată, aparțin unei generații traumatizate. Și nu doresc acest lucru actualei generații și nici următoarelor generații. Piesele pe care le scriu sunt o încercare de a face o lume mai bună decât cea în care a trăit generația mea în anii ’90. Și de a crea o lume mai bună decât cea în care trăiesc azi oamenii din Ucraina sau din Palestina.
Pentru mine, darul de a scrie piese de teatru este un privilegiu. Un dramaturg este asemenea unui chirurg, care taie în corpul pacientului, înlătură părțile bolnave, face mizerie în sala de operații, stropește cu sânge, având scopul final de a vindeca pacientul. Deranjul pe care îl face dramaturgul, rănile pe care le deschide, sângele cu care îi stropește pe actori (chiar și pe spectatori), de fapt, servesc la vindecarea societății. Și mă simt norocos că, poate, prin piesele mele, am avut un mic impact în formarea identității Kosovo – a acestei noi țări. Cred că la fel simte toată generația colegilor mei de la teatru – aceia care au fost în prim‑planul bătăliei artistice pentru o țară liberă, o societate liberă. De aceea am scris și continui să o fac, în mod responsabil. Pentru că știu că ceea ce scriu – ceea ce scriem toți, ceea ce spunem pe scenă, ceea ce spunem pe marile ecrane, ceea ce oferim audienței, ceea ce comunicăm și cum – poartă o mare greutate. Este exact ca o cărămidă într‑un zid mare, înalt. Este doar o cărămidă, dar soarta întregului zid depinde de ea. O cărămidă este extrem de importantă pentru următoarea cărămidă, care stă pe ea.
Prezența poliției a fost necesară pentru multe dintre piesele mele, când au fost jucate în Kosovo sau în Serbia (Zbor deasupra Teatrului din Kosovo, 55 de umbre ale lui Gay (homosexual), Bordelul Balcanic, Proiectul Handke etc.). De câteva ori, eu și echipa am fost amenințați de indivizi și de diferite grupuri extremiste (homofobi, naționaliști, veterani de război, fundamentaliști religioși etc). Dar astăzi nu îmi mai este frică pentru lucrurile pe care le scriu. Nouă, celor de la „Qendra Multimedia”, nu ne mai este frică pentru piesele pe care le montăm. Și aceasta este o realizare destul de mare, aș zice… Pentru că un teatru liber înseamnă o societate liberă.
(Traducere din engleză de George Hristodol)
