Un film care dezgroapă trecutul
Călin Laur: „Uneori, atât frumusețea, cât și talentul pot deveni o povară, un adevărat blestem”
Liniște, camera, sunet, motor… acțiune!
„Tot am zis: mă duc, mă duc, dar nimeni nu m-a crezut…” – așa spunea Maria Drăgan, celebra cântăreață de muzică populară, într-unul din cele mai simbolice cântece din palmaresul său. Și, într-adevăr, s-a dus de printre noi, subit și neașteptat, iar numele ei a fost dat uitării.
Rebelă, credulă, plină de viață și, totodată, sensibilă, interiorizată și neînțeleasă, Maria Drăgan a fost și va rămâne „sărmana turturică” a muzicii populare moldovenești, înlăturată din propria „colivie”.
Credea că toată lumea e ca pâinea caldă, dar nu a fost chiar așa. Invidia, indiferența și sistemul politic au detronat-o pe marea cântăreață de pe firmamentul muzicii populare. A răsărit ca o stea, dar la fel de repede a căzut de la înălțimile succesului.
Tânărul regizor basarabean Călin Laur a simțit o zvârcolire când a ajuns pentru prima oară în satul Bălăurești, acolo unde zace, uitat, mormântul Mariei Drăgan. A simțit o conexiune aparte cu regretata cântăreață de muzică populară, a cărei moarte, până și-n prezent, este un mister. În acea clipă a înțeles că a venit momentul să dezgroape trecutul și să facă lumină!
Cum s-a născut ideea de a face film despre celebra cântăreață de muzică populară Maria Drăgan?
Soarta m-a adus de mai multe ori prin satul natal al Mariei Drăgan. Pe atunci nu știam prea multe despre ea. Am avut ocazia să-l cunosc la facultate pe Nicu Drăgan, unul dintre nepoții cântăreței. De la el am aflat unele aspecte cutremurătoare despre soarta Mariei Drăgan, care m-au intrigat. Prin 2019 s-a anunțat un concurs de scenarii. Eu, fiind proaspăt absolvent la masterul de „Regie film” la AMTAP, m-am aprins de ideea asta și am dat peste ultimul interviu al interpretei, oferit lui Gheorghe Budeanu, cu două săptămâni înainte de moarte. În acel moment am văzut filmul în fața ochilor. De atunci îmi doresc să fac acest film și mi-am promis că îl voi duce până la capăt.
Blestemul Mariei Drăgan este primul tău lungmetraj. De ce ai ales un film complicat, de epocă, și nu ceva mai simplu?
Uneori cred că acest film m-a ales pe mine, și nu invers. Acea scânteie, momentul în care am simțit că vreau să fac acest film, mă ține până în prezent. Într-adevăr, să faci un film de epocă e foarte complicat, pentru că trebuie să reconstruiești acele timpuri pe ecran. Progresul schimbă drastic locurile pe an ce trece. Dacă aș face acest film peste încă 10 ani, cred că ar fi mult mai scump, pentru că astăzi încă mai găsim locuri păstrate din perioada sovietică.
Cum o vezi tu, ca regizor și scenarist, pe Maria Drăgan? Descrie-o în trei cuvinte.
Fiecare o vede în felul lui. Cu oricine ai vorbi, fiecare are o „Marie” a sa. Pentru mine, ea este sinceră, curajoasă și plină de pasiune.
Șapte ani… De ce a durat atât de mult scrierea scenariului?
Scenaristica mi se pare cel mai complicat aspect din lumea filmului. Noi am lucrat atât de mult timp încercând să îmbinăm viața Mariei Drăgan într-un document de 120 de pagini. Am pornit de la ultimul său interviu, dar pe durata cercetării am descoperit casete audio din anii ’90 cu mărturii, am discutat cu foști colegi de breaslă, prieteni și neamuri. Mereu aflam o latură nouă, un element nou, iar de fiecare dată când descopeream ceva important, interveneam în scenariu. Foarte des asta ne anula munca anterioară și practic o luam de la capăt.
De ce dificultăți v-ați ciocnit creând acest scenariu?
Să ținem cont că eram trei scenariști: eu, Victoria și Maxim. Maxim fiind la distanță – locuia în Grecia –, iar noi doi aici, a fost și o provocare de sincronizare, atât ca timp, cât și ca viziuni. Fiecare dintre noi era atras de aspecte diferite din viața cântăreței. Asta provoca discuții intense între noi, dar în final avem un scenariu care emoționează, sper eu.
Blestemul Mariei Drăgan e un titlu tulburător, care îți pune multe întrebări. Cum a fost zămislit acest titlu pentru film?
Dacă analizăm destinul Mariei, vedem că a fost o fată simplă care a pornit din sat, iar mai apoi, a ajuns una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică populară de la noi. Cu toate acestea, finalul ei a fost tragic, s-a stins la doar 39 de ani, în sărăcie. De aici apare și întrebarea dacă nu cumva a „blestemat-o” cineva. Însă la noi, la scenariștii acestui proiect, cuvântul „blestem” are mai multe sensuri. Uneori, atât frumusețea, cât și talentul pot deveni o povară, un adevărat blestem.
Cine va interpreta rolul „sărmanei turturici”?
Când am pornit proiectul, toți mă întrebau cine o va interpreta pe Maria. Mult timp nu știam nici eu, eram în căutări. Așa a pornit castingul. Le-am oferit mai multor actrițe 4-5 scene din scenariu cu încărcătură emoțională diferită. Lumini, machiaj, costume, echipament de filmare – am creat un platou apropiat de cel care va fi în film și am filmat aceleași scene cu actrițe diferite. În felul acesta am putut să le compar în aceleași condiții. A fost o alegere dificilă, toate aveau puncte forte. Și după mai multe dezbateri, am ales-o pe Alexandrina Grecu.
Cum ai ales ceilalți actori? Prin ce te-au convins? Cine sunt aceștia?
Avem mulți actori, foarte diferiți. Când am început selecția, ne-am setat câteva principii: să fie actori buni; să fie carismatici și să-ți creeze senzația că sunt din anii ’60-’70. În distribuție îi avem pe Roman Malai, Olesea Sveclă, Mihai Fusu, Felix Podborschi, Dumitru Roman, Ion Liulica, Grigore Bechet, Alina Crai, Vadim Prodan și alții.
Cu ce probleme v-ați confruntat în timpul filmărilor?
Proiectul este complex și e o luptă contra cronometru. În 12 ore trebuie să reușești să filmezi toate scenele propuse. Cu un buget restrâns, suntem nevoiți să găsim soluții pentru fiecare secvență. Urma să filmăm într-un autobuz vechi, iar cu o zi înainte de filmare am fost anunțați că s-a defectat. Un alt exemplu: în ultima clipă, fiind deja pe platou, ne-am dat seama că țambalul pe care îl aveam nu se potrivește. Dar filmările trebuiau să înceapă într-o oră. Asta generează mult stres pe moment, dar și soluții rapide. Într-o oră aveam deja un țambal potrivit pe platou și am început filmarea la timp. Astfel de situații au fost multe, dar important este că le-am depășit.
Care a fost atmosfera pe platoul de filmare? Ai simțit tensiune între actori? A existat și aici invidie?
A fost un platou plin de pasiune și entuziasm. Mai rar se întâmplă asta. Și, din fericire, n-am simțit vreo tensiune sau invidie între actori.
Câte zile de filmare mai urmează? Unde vor avea loc filmările? Veți filma și-n Bălăurești, satul natal al Mariei Drăgan?
Urmează blocul de vară-toamnă, care presupune 25 de zile de filmare. Vom filma atât în Chișinău, cât și în alte localități, în case de cultură, câmpuri agricole și sate. Neapărat vom filma și în Bălăurești câteva secvențe.
Cum a fost creat stilul vizual al filmului?
Cât timp s-a scris scenariul, la fel de mult timp am dezvoltat și viziunea regizorală. M-am pus chiar și pe o „dietă” de filme biografice și de epocă. Dar mereu știam că roșul va fi culoarea dominantă și în jurul acesteia am construit paleta cromatică a filmului. Stilul de filmare l-am dezvoltat împreună cu operatorul filmului, Nicu Drăgan, iar împreună am convenit să avem o cameră mai statică, mai controlată. Mișcarea camerei și compoziția cadrului sunt motivate de starea eroinei.
Cât de complicat a fost să creaŗi costumele pentru film? Au fost elaborate de la zero sau au fost împrumutate?
Am dat o importanță deosebită scenografiei și costumelor. Un costum într-un film nu redă doar epoca, ci și personalitatea personajului, starea lui psihologică și emoțională. Iar acest proces se face separat pentru fiecare personaj. Îi mulțumesc mult creatoarei de costume, Lilia Ixari, pentru creativitate și profesionalism. Unele costume au fost găsite la piața de vechituri, unele – donate de oameni cu inimă mare, altele – adunate în ani de muncă, dar au existat și costume create de la zero.
Viața Mariei Drăgan nu a fost ușoară. Ce putem învăța din ea și peste ani?
Lecția Mariei Drăgan ar fi să prețuim și să-i ajutăm pe oameni atunci când au cel mai mult nevoie. Orice gest mic, făcut la timpul potrivit, poate fi important.
Invidia a jucat un rol mare pentru detronarea Mariei Drăgan de pe arena muzicii din acele timpuri tumultuoase. Crezi că în zilele noastre s-a schimbat ceva?
Invidia este un păcat care există de când e omenirea. Ea poate duce la ură, nedreptate și chiar la crimă. De ce n-ar exista și astăzi, când pentru un artist dragostea publicului este cea mai prețioasă monedă? În comparație cu perioada în care a trăit Maria Drăgan, evident că s-au schimbat mediul social-politic, ritmul vieții și chiar felul de a trăi. Însă relațiile umane nu s-au schimbat, iar invidia va exista mereu.
Ce aspecte frumoase și mai puțin frumoase ale poporului nostru reflectă soarta dramatică a cântăreței?
Voi fi laconic: rezistența prin cultură și invidia ca sport național.
S-a schimbat viața ta după ce au început filmările?
Sigur că s-a schimbat. Avem un proiect pe jumătate filmat și încă o jumătate e înainte. Viața a devenit mai stresantă, dar și mai interesantă.
Simŗi o presiune/responsabilitate aparte realizând acest film?
Maria Drăgan a fost o personalitate pe cât de iubită, pe atât de marginalizată. La fel de mult mister există și în jurul ei, iar fiecare persoană are propria impresie despre cine a fost ea, propriul adevăr. E imposibil să-i împaci pe toți, dar noi ne-am făcut tema pentru acasă și am studiat în detaliu viața Mariei Drăgan. În final, facem un film de ficțiune, unul sincer, plin de compasiune și respect pentru ea. Este o viziune artistică proprie asupra vieții Mariei Drăgan.
De ce considerați necesară realizarea acestui film?
Fac parte din generația născută în Republica Moldova. Suntem o generație liberă, care nu a trăit în URSS. Propaganda de atunci ne-a îngrădit de multe povești și oameni de valoare. Cazul Mariei Drăgan este unul dintre ele. Dacă întrebăm pe cineva din generația tânără cine este Maria Drăgan, cel mai probabil, fie nu va ști, fie va spune că este o stradă din Ciocana. Dar destinul Mariei Drăgan este demn de un film. Trebuie să ne cunoaștem trecutul ca să nu-l repetăm. Iar pentru a duce lucrul până la capăt, am lansat și o campanie de colectare de fonduri, astfel încât fiecare doritor să poată contribui la realizarea acestui film.
