Teatrul nu se face individual
Mihaela Popescu: „Chiar și atunci când nu aveam scenă, mulți dintre noi stăteam în culise și priveam spectacolul, susținându-ne colegii”
Dragă Mihaela, în perioada 23-25 mai 2026, Teatrul Fără Nume a participat la Festivalul Internațional Shakespeare
de la Craiova cu spectacolul Visul unei nopți de vară. Cum ai trăit această experiență și ce a însemnat pentru tine să
joci într-un festival dedicat exclusiv lui Shakespeare?
A fost o experiență foarte frumoasă, deosebită, în primul rând, prin energia pe care o are acest festival și prin felul în care adună artiști și public din locuri diferite în jurul unui autor care continuă să fie atât de actual. Să faci parte dintr-un festival dedicat exclusiv lui Shakespeare înseamnă și o responsabilitate, dar și o bucurie – pentru că am intrat într-un dialog mai larg despre felul în care textele lui pot fi citite și reinterpretate astăzi. Pentru noi, faptul că am adus Visul unei nopți de vară la Craiova a fost și o ocazie de a întâlni un public nou. Am simțit un public foarte atent, generos și deschis, care a intrat în convenția spectacolului și a fost alături de noi pe tot par-cursul reprezentației. Momentele de reacție din sală și întâlnirea de după spectacol au făcut experiența și mai valoroasă.
Interpretezi rolul lui Puck, unul dintre cele mai complexe și mai iubite personaje shakespeariene. Cum ai construit
acest personaj împreună cu regizorul Mihai Țărnă?
A fost un traseu destul de complex, complicat și curios în același timp. Până să ajungem la personajul pe care îl vede publicul în spectacol au fost multe încercări de a-l întruchipa, de a-i găsi viața interioară, aspectul fizic și felul lui de a exista pe scenă. Împreună cu regizorul Mihai Țărnă am căutat să evităm imaginea clasică și previzibilă a lui Puck și să descoperim un personaj viu, imprevizibil, care nu este doar un spirit jucăuș, ci și un observator fin al oamenilor și al relațiilor dintre ei. Procesul a însemnat multă căutare, improvizație și disponibilitatea de a renunța la primele soluții, până am găsit forma care ni s-a părut sinceră și organică. Pentru mine, Puck a devenit un personaj al libertății și al transformării continue.
În spectacolul lui Mihai Țărnă, Puck apare încă înainte ca acțiunea propriu-zisă să înceapă și stabilește un contact direct cu spectatorii prin acel fir roșu care traversează sala. Ce simbolizează pentru tine, personal, acest gest?
Faptul că Puck apare înainte ca poves-tea propriu-zisă să înceapă și intră direct în contact cu publicul creează senzația că toți devenim parte din aceeași lume și din ace-lași joc. Firul roșu este ca o invitație de a intra în conversație cu spectatorul, iar Puck devine cel care pornește acest mecanism și conduce publicul spre universul spectacolului.
Puck este un personaj care manipulează destine, provoacă încurcături și schimbă cursul poveștii. Te simți un observator al lumii din spectacol sau, mai degrabă, un regizor din interiorul ei?
Cred că undeva între cele două. Puck observă foarte atent lumea din jur și înțelege mecanismele ei, dar în același timp intervine constant și schimbă direcția lucrurilor. Pentru mine, el nu este un regi-zor care controlează totul, ci mai degrabă cineva care provoacă situații și apoi privește curios ce se întâmplă mai departe.
Cum a reacționat publicul de la Craiova la această montare? Ai simțit diferențe față de publicul din Chișinău?
Publicul de la Craiova a reacționat foarte frumos și foarte cald la spectacol. Am simțit atenție, deschidere și multă implicare pe parcursul reprezentației, ceea ce pentru noi a fost foarte valoros. Nu aș spune că a fost o diferență foarte mare față de publi-cul din Chișinău, dar, poate, am simțit la Craiova o curiozitate aparte de a descoperi viziunea noastră asupra lui Shakespeare. În același timp, m-a bucurat să văd că anumite emoții și reacții apar la fel, indiferent de loc, și asta cred că spune ceva frumos despre puterea teatrului.
După Craiova ați mers la București, unde ați jucat același spectacol cu sala plină. Dacă ar fi să reduci la o singură
imagine, poate chiar la o imagine din interiorul spectacolului Visul unei nopți de vară, această experiență a voastră sau a ta, personal, care ar fi ea?
Mi-a rămas în memorie o imagine foarte frumoasă: chiar și atunci când nu aveam scenă, mulți dintre noi stăteam în culise și priveam spectacolul, susținându-ne colegii. Mi s-a părut un moment foarte sincer și foarte viu, pentru că în astfel de clipe îți amintești că teatrul nu se face individual. Dincolo de roluri și de aparițiile pe scenă, există sentimentul că toți construim aceeași poveste și respirăm același spectacol. Cred că imaginea asta spune foarte mult despre echipa noastră și despre felul în care am trăit împreună experiența de la Craiova și București.
