Poet și prozator. A publicat volumul de versuri Suduri Suds, Chambelland, 1992), eseul O educaiie artistică pentru toii? (Une éducation artistique pour tous?, Eres‑Policultures, în colaborare cu Jean Ungaro, 1999), volumele de poezii Natura zeilor (Nature des dieux, L’Harmattan, 2010) și Cum trece vântul (Comme passe le vent, La feuille de thé, 2020), volumul de povestiri Cum l‑am întâlnit pe Dumnezeu (Comment j’ai rencontré Dieu, La feuille de thé, 2022). Volumul de poezii Suspansul timpului se află în curs de apariție (Suspens du temps, La feuille de thé). O selecție de texte din Cum trece vântul a fost pusă pe muzică, sub forma unei cantate pentru flaut și cor, de Claude‑Henry Joubert.
Philippe Pujas este și jurnalist specializat în amenajarea teritoriului și în politica culturală, a lucrat în special pentru presa cotidiană din Paris și Lyon. De asemenea, a fost foarte implicat în diverse activități comunitare, fie ca parte a muncii sale, fie ca activist cultural și umanist. A făcut aceste acțiuni mai ales în cadrul PEN Clubului din Franța, unde de mai bine de 20 de ani este membru activ, fiind vicepreședinte, după ce a fost, o perioadă, secretar general. A apărat mereu drepturile limbilor minoritare și ale păcii în cadrul istanțelor specializate ale federației PEN Cluburilor, PEN International.
Este membru al consiliului de administrație la Maison de Poésie de Paris Fondation Emile Blémont, care este epicentrul primirii și promovării poeziei în Franța.
***
Soarta – alții ar spune întâmplare
Care vă face să găsiți o scrisoare uitată
Vă întoarce într-o perioadă în care erați altcineva.
Acele cuvinte dispărute la care ați primit răspuns
Ce spuneau ele? Nu mai puteți decât
să le presupuneți
Ce spuneau nechibzuit sau rezonabil?
Și acel prieten care pe vremuri era aproape
Habar nu aveți ce s-a întâmplat cu el.
Inima vă spune
Că ar trebui să-l căutați
Dar când o veți face? Prietenia
Este dintr-un metal fragil, timpul
O erodează precum vântul
O piatră prea delicată
***
Înaintând pas cu pas
Ezitând în alegerea căii de urmat
El este acolo, dar nu se deschide,
Orbind,
Prea evident?
Nu ne plac aceste faruri luminoase.
Preferăm să descoperim o cale
Pe care am căutat-o noi înșine.
Pe care o vom lumina cu propriile noastre ezitări.
Și câteva întâmplări fericite.
***
Ceea ce reapare și e uitat după
Și apoi revine
Fără să știm motivul
Fără a încerca să-l aflăm
Ne place atât de mult să ne spunem
Că aceste comori îngropate
Vor ieși la suprafață într-o zi
Ca prin minune
Când le va sosi momentul
***
Uneori cerul,
De un gri prevestitor de monotonie,
Se deschide și dezvăluie
O dungă albastră, ușoară precum speranța.
Prea dulce otravă a amintirii
Cu ale sale prea tandre culori
Ne răpesc ceea ce ar putea fi
Un astăzi frumos
***
Soarele palid de iarnă
Și-a lăsat umbra pe plajă,
O umbră lungă,
Întinsă precum anotimpul
Care tinde să nu se mai termine.
(Prezentare și selecție de Sylvestre Clancier, poet, președintele Academiei Mallarmé, președinte Maison de Poésie Fondation Emile Blémont din Franța. Traducere din franceză de Maria Ivanov)
