Alex Olteanu, Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, Editura Polirom, 2023
De cele mai multe ori singurătatea e asociată cu bătrânețea. Aici avem un tânăr față în față cu singurătatea. Tânărul face graphic design, lucrează de acasă. E sfârșitul anului 2019, COVID‑ul se apropie, și putem să presupunem că singurătatea care‑l macină pe Andrei va deveni și mai hidoasă peste câteva luni. Jobul devine de‑a dreptul insuportabil din clipa în care șefii insensibili ai companiei americane, dintr‑un exces de zel, îi cer să parcurgă un training de sensibilitate și să urmeze un curs despre identitatea de gen. Andrei are puțini prieteni, niște petrecăreți, captivi ai vieții cotidiene. E nasol și pe palierul relațiilor amoroase: protagonistul oscilează între prostituate, masturbare și farmecul exercitat de o fată, Maria, care însă pare mai preocupată de dans decât de amor.
Un roman de debut interesant, un roman despre tabieturile și frustrările tinerilor de azi, o narațiune fără divagații plictisitoare.
John Williams, Stoner, Editura Polirom, 2016
O viață de om înghesuită într‑un roman dens, cu o poveste alertă, având ca background istoria SUA din prima jumătate a secolului 20. Sedus de literatură, Stoner lasă baltă îndeletnicirea strămoșilor, agricultura, și devine profesor universitar. Romanul e o succesiune de episoade importante ale vieții: copilăria dificilă, despărțirea de părinții obsedați de cultivarea pământului, descoperirea literaturii – un soi de rost al existenței –, căsnicia, la început frumoasă, care degenerează într‑o confruntare (ab)surdă între soți, moartea părinților, relația complicată cu fiica, lupta epuizantă‑stupidă cu un rival universitar care îi pune bețe‑n roate ani de zile, o poveste răvășitoare de dragoste cu o profesoară mai tânără, femeia vieții, care îl face fericit, dar pe care o pierde din cauza convențiilor sociale rigide sau poate a prostiei, contactul zilnic cu literatura, cu studenții, sosirea neașteptată a cancerului, noianul de gânduri și regrete care‑l atacă pe patul de moarte. Un roman bun, tulburător, interesant. Doar două fragmente mi se par mai puțin reușite, cel cu incursiunea mult prea adâncă în hățișurile literaturii medievale și cel al discuției cu doi buni prieteni, o discuție care, într‑o cafenea!, concurează dialogurile sofisticate ale filozofilor și mi se pare ușor nefirească. Stoner mi‑a amintit de Locul care mă cheamă, romanul lui Robert Penn Warren, deși ultimul îmi place totuși mai mult.
Gabriel Macsim, Vezi mîinile mele, Editura Polirom, 2023
Influențat parcă de Arghezi, Gabriel Macsim debutează la 46 de ani cu acest volum, care conține o nuvelă și șapte povestiri. Pe coperta a patra, pe post de contraforți ai cărții, apar cunoscuții scriitori Florin Iaru și Marius Chivu. Proza care dă titlul volumului e textul cel mai mare. Avem de‑a face cu o distopie religioasă, autorul descriindu‑ne, cu multe detalii, un viitor bizar în care Biserica Ortodoxă Română instaurează un regim autoritar cu sprijinul unicului partid – PN‑LSD. Au de suferit oamenii de altă confesiune sau orientare sexuală. Mai toți preoții sunt androizi. Ca și în celebra distopie a lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, avem și aici niște oponenți ai regimului, niște păstrători ai ortodoxiei în varianta ei normală/soft, refugiați în creierii munților. Mi‑a plăcut și un alt text, în care românii, mai cu seamă cei bolnavi și săraci, dau năvală asupra unui individ misterios, Vladimir, apariția căruia pare să fie a doua venire pe pământ a lui Iisus. Când însă, pe neașteptate, Vladimir moare, înconjurat de cohortele de oameni care îi cer vindecarea/minunea, mulți dintre cei care voiau să fie ajutați dau bir cu fugiții. Sunt câteva texte bine scrise pe care le‑aș atribui prozei cotidianului, cu personaje bine conturate, robi ai destinului, cu situații ficționale, dar credibile, tragice și grotești deopotrivă, îndărătul lor existând mereu un substrat social‑politic. Așadar, un debutant mai mult decât promițător, care știe să creeze povești interesante. Pe mine m‑a intrigat de la prima lectură.
