Vasile Gribincea, doctorand la Facultatea de Litere a Universității București, a debutat recent cu un volum de poezie intitulat Coerența labirintică, apărut la Editura „Cartier”.
Volumul, alcătuit din 161 de pagini, este împărțit în șase capitole. Primul poem care deschide acest volum se numește Ușa întredeschisă și are rolul de a iniția cititorul în labirintul experiențelor literare și culturale ale tânărului Vasile Gribincea. Poetul renunță la expresia, folosită excesiv de poeți, „La început a fost cuvântul”. Această idee este înlocuită cu lexemul text: „Textul care cuprinde/ tot ce am/ spus și ne‑a/ bucurat/ textul care cuprinde tot/ ce am/ spus și am/ regretat”. Repetițiile rezonează perfect cu poemele lui Tudor Arghezi: „Cuvinte fulgi/ cuvinte aer/ cuvinte metal”.
Pentru Vasile Gribincea poezia este un prilej de descoperire și evidențiere a sinelui prin celălalt: „Îți vorbesc în măsura în care îmi vorbești – vorbești prin mine, îți vorbesc”. Textul accentuează ideea de sincronizare, de contopire în celălalt și are o nemaipomenită forță de convingere.
O calitate extraordinară a autorului este cea de a seduce cititorul, de a‑l prinde în labirintul său, cu intenția clară că celălalt are nevoie de asta: „Te pot/ face să spui/ ce nu știai că ai/ de spus”. Eul liric joacă rolul unui inițiat superior, care are conștiința că poate schimba ceva în celălalt. Cei doi au nevoie unul de altul pentru a‑și împărtăși (fiecare) experiența. Substantivele „buze”, „trup”, „atingeri” sunt în opoziție cu lexemele „text”, „carte”, „cuvânt” și subliniază relația dintre lumea empirică și lumea abstractă. Deducem ideea că opusurile se atrag și că celălalt este calea spre propria noastră ființă: „Mișcările ni se întretaie ca respirațiile/ fiecare e mai/ mult în/ celălalt/ mai mult celălalt”. Dacă mai multe poezii din cartea lui Vasile Gribincea duc spre livresc și abstract, poemele mai sus menționate creează o senzație reală, palpabilă, oferindu‑i cititorului sentimental surprize înduioșătoare.
Cuminte, așezată, fără dramă, poezia lui Vasile Gribincea respectă coeziunea și coerența atât de necesară unui text. Desigur, tânărului poet îi place să experimenteze (și asta este o formă de cunoaștere), acesta se joacă firesc cu cuvintele, nu forțează sintaxa, ci mai degrabă este preocupat de jocurile lexicale: „ce ai simțit înainte să nu mai simți/ nimic?”, „să nu/ pur și simplu/ (să nu)”. Un loc important în carte ocupă și intertextul. Poetul face trimiteri la citate, mottouri celebre ale marilor personalități care au contribuit la dezvoltarea și formarea personală. Autorul exprimă admirație și simpatie pentru: March Chagall, Escher, Klimt, Beethoven, Enescu, Frank Zappa, Eminescu, și lista poate continua… Aceste trimiteri scot în evidență interesul tânărului pentru diferite ramuri ale artei: literatură, muzică, filosofie, dans.
Deși influențată de mari scriitori și gânditori, poezia lui Vasile Gribincea se deosebește prin eleganță și prospețime. Poemele sale evocă mai multe modele, dar nu copiază pe niciunul, autorul reușește să‑și creeze propriul stil și propria originalitate poetică.
