Zeul Arra
și consoarta sa Mami – prezenți;
durere și moarte – grămadă.
Ukraina.
Aripile morții jur‑împrejur
fâlfâie: încă sângerează
rănile ostașului.
Razele soarelui încălzesc
doar piela mortului
pe câmpul de luptă.
Moartea‑i dă târcoale
deși bebelușul rănit
abia s‑a născut.
În mod imoral, sub casca străpunsă
un greiere cântă de dor;
Iubirea – viață și moarte ingemanate.
Un copilaș sughiță de plâns;
în lăuntrul unor dărâmături;
mama înțepenita îl apară de ele.
Soldați adormiți pe veci;
flacăra s‑a stins,
mucul sfârâie în seu…
O! Doamne! precum în Universul nesfârșit și pe acest bulgăre de Pământ, lumina Iubirii, lumina originii Tale își pogoară razele cu brațele larg deschise și acum se aține aici, în Templul Lotusului Roz, pe masa de operații, în fața ochilor mei, precum s‑a aținut mereu de‑a lungul vieții; și, iată, chiar acum, în clipa aceasta când sângele gâlgâie din arterele și venele copilașului sfârtecate de schijele rusești, culege cu sârguință și închină cu evlavie inimii Tale norii lacrimilor, suspinelor, suferințelor și cântecelor mele. Și cu duioasă desfătare Îți învelește pieptul înstelat în această hlamidă de nori, înfășurând‑o și pictând‑o în numiri și chipuri fără număr, smălțuind‑o și‑n nuanțe nesfârșite de culori. O! E atât de ușoară și caldă, atât de curgătoare și moale și plină de lacrimi și multicoloră, încât o iubești și Tu, o! Tu, Cel fără prihană, Dulce Metaforă și Strălucitorul ei. Și, de aceea, te întreb: cu umbra ei diafană, aievea va acoperi slăvita și alba splendoare a feței acestui copilaș nevinovat cu arterele și venele sfârtecate de schijele rusești, Doamne, o! Tu, Icoană sacră a Iubirii?
