Perioada COVID-ului a afectat foarte mult industria cinematografică (la fel precum a afectat și toate celelalte domenii ale societății, dar nu vom efectua comparații analitice aici). Și dacă probleme la nivel de
producere pot fi explicate prin cauze obiective, și ele au fost deja depășite, cele care țin de încărcătura ideologică, de calitatea subiectelor narative încă mai persistă. Industria cinematografică (deși aici am putea din nou reveni la comparații mai generale) a cam pierdut Nordul, dacă nu întreg sistemul de coordonate valorice…
Vom pune punct însă aici acestei digresiuni și vom vorbi despre un aspect destul de
curios al perioadei de carantină asupra cinematografului. Din motive lesne de înțeles, un gen anume al filmului a fost favorizat și am văzut câteva realizări destul de interesante. Mă refer, după cum bine ați înțeles, la genul care, grație celebrei piese de teatru a lui Sartre, a fost numit atât în literatură, cât și în cinema huis clos. E un termen folosit cu preponderență în justiție și înseamnă, literalmente, „cu ușile închise”. Acțiunile filmelor acestui gen se desfășoară într-un spațiu închis sau restrâns, cu un număr relativ mic de personaje.
The Outfit (Graham Moore, 2022). Acțiunea filmului se desfășoară, toată, într-un atelier de croitorie din Chicago. Croitorul englez Leonard Burling (magistral interpretat de Mark Rylance), asistat de o tânără salariată, coase costume elegante pe măsură, dar atelierul său e unul mai special: clienții sunt preponderent gangsteri. De altfel, titlul filmului este omonimic. The Outfit înseamnă, desigur, un costum, dar mai e și unul din numele organizației criminale conduse de celebrul Al Capone. Gangsterii își comandă costumele elegante croitorului englez, dar atelierul este mai cu seamă o cuvertură. Localul servește drept punct logistic pentru varii traficuri banditești, inclusiv sume importante de bani. Leonard Burling coase haine elegante și pare a nu se interesa de câte se întâmplă în atelier. Toate, până la un moment…
Graham Moore, oscarizat în 2015 pentru scenariul filmului The Imitation Game (ecranizare după romanul lui Andrew Hodges), reușește un lucru remarcabil anume grație talentului de scenarist: să construiască un adevărat thriller cu gangsteri în toată legea, pasionant și captivant, fără a-și scoate personajele dintr-un atelier de croitorie!
The Outfit e o mică bijuterie fără pretenții, care se consumă aidoma unui patrățel de ciocolată la o cafea. O mică plăcere gurmandă. De privit!
The Menu (Mark Mylod, 2022). „Hawthorn” este un restaurant elitist, dirijat de marele șef Julian Slowik (interpretat de excelentul Ralph Fiennes). Situat pe o insulă, accesul la acest restaurant e considerat un mare privilegiu. Slowik e din acei care-și alege clienții. Filmul așa și începe: cu un plan al grupului de „clienți” pe o mică navă ce se îndreaptă spre insulă pentru a avea cel mai teribil dineu din viața lor. Un fan haute cuisine, Tyler Ledford, cu prietena sa, Margot Mills; criticul culinar Lilian Bloom și editorul ei, Ted; bogătașii Richard și Anne Leibrandt; un star de cinema în declin, George Diaz, și asistenta sa personală, Felicity Lynn; partenerii de afaceri Soren, Dave și Bryce; fără a o uita pe alcoolizata mamă a lui Slowik, care e deja pe insulă, și toți salariații lui Slowik. La sosire, Elsa, șeful de sală al restaurantului „Hawthorn”, notează că Margot Mills nu este cea desemnată de către Tylor inițial… Ghiciți: cine va fi unica persoană care va scăpa cu zile?
The Menu este prezentată publicului ca o comedie-horror. Marele șef, Julian Slowik, decide că nimeni din cei adunați pe insulă nu merită să trăiască. Dar de aceea și este un mare șef, pentru ca să-și ducă intenția până la capăt cu multă meticulozitate și rafinament! Un estetism superlativ al macabrului!
Anume astfel vom caracteriza filmul respectiv: un huis-clos realizat cu meticulozitate și rafinament. În cazul dat însă, vom insista asupra precauțiilor legale. Un film contraindicat persoanelor sensibile.