S-a consumat războiul pe perete
Și-s două păpădii bunicii mei,
Eu am închis atent în tindă vântul
Și luminez cu inima spre ei.
Pe-o masă joasă-n strachina de luturi
Sfințesc arome mere și gutui,
M-așez pe un sunduc lângă bunicul
Și parcă mă mai țin genunchii lui.
Bunica mă sărută-nlăcrimată,
Cuvântul lor, cu anii, s-a rărit
Și eu încep să-i laud cum arată,
Nu vreau s-aud că traiul și-au trăit.
Venit de la oraș cu limba-ncinsă,
Nu știu cum scara vocii s-o cobor
Să nu știrbesc cu noile deprinderi
Din înțeleptul, dulce grai al lor.
E cald în cuibul mic al veșniciei,
Pe lângă ei, mă văd din nou micuț,
Văd într-un colț un leagăn din covată
Și-un scăunel în rolul de căluț.
Dar mă trezește blând din vis bunica
Cu mirosul de ierburi pentru leac
Și îmi așterne-un șervet dinainte,
Văd soarele-n plăcinta cu dovleac.
Mai tremură, de ani știrbit, ulciorul
În mâna lui bunicul de vier
Și picură licoarea în pahare,
De parcă toarnă stelele din Cer.
Sub grinzile uitate de lumină,
Bunicii mei, ca două păpădii,
S-ar duce-ntr-un sfârșit de primăvară
Suflate într-o joacă de copii.
