eu cel din salonul acesta

da doamnă asistentă
sunt cel mai sănătos din salonul meu
mănânc fără ajutor
mă piș independent
mă cac fără să am nevoie de sprijin exterior
mă șterg la cur cu propriile mâini
și după aia le și spăl cu apă și săpun
mă târăsc singur și până la masă
și până la budă
și până la scaunul cu rotile
când tre’ să mă transporte brancardierul
la sală și la fizioterapie
și tot singur sar sprinten din scaun
și alerg șontâc-șontâc către aparatele de
gimnastică
sau de raze dia-dinamice
cu mine nu veți avea probleme
doamnă asistentă
precum cu colegii mei de salon
mă bucur să apar în ochii dumneavoastră
autoritari
ca un mic lider local
ca un fel de șef de clasă
afirmându-se în fața doamnei învățătoare
gudurându-se pentru aprecieri
scheunând satisfăcut când are parte de ele
da doamnă asistentă
sunt cel mai frumos din salonul acesta
sunt tânăr doamnă
am numai 55 de ani
nu 69 ca domnul popescu
nici 76 ca domnul petre
vorbesc cursiv
nu scot sunete haotice ca domnul andrassy
mănânc tot ce-mi aduceți la masă
nu mă eschivez ca domnul rottenmeyer
că ține regim
nici nu strâmb din nas ca domnul nicolae
că îi aduce noră-sa bucate mai alese
de la restaurantul unde este chelneriță
orice numai să vă atrag atenția
orice doar să mă remarcați
să emiteți aprecieri la adresa mea
să mă lăudați
dar dumneavoastră nimic
nicio vorbă
nicio privire laudativă
niciun bravo
niciun gest de confirmare a
comportamentului meu
ah cât m-a întristat nepăsarea
dumneavoastră
doamnă asistentă
dar mâine
fiindcă mai există și un mâine
mâine poate că mă va remarca doamna
doctor
la vizita de dimineață
este mai tânără și mai frumoasă decât
dumneavoastră
și dacă am noroc și nu e cuplată
poate îmi găsesc marea dragoste a vieții
chiar aici în spital
iar dumneavoastră o să vă pară rău
doamnă asistentă
că nu mi-ați acordat mai multă atenție
și că ați pierdut o asemenea ocazie
însă a doua zi la vizita de dimineață
doamna doctor vine cu soțul
care așa cum aflu
este amantul doamnei asistente
și directorul adjunct al spitalului
nu-i nimic nu mă las eu cu una cu două
îmi voi concentra atenția asupra
unei studente sau rezidente
cu suflet tânăr și inocent
care va ști să-mi aprecieze experiența
erudiția
și celelalte exemplare trăsături de caracter
numai că studentele și rezidentele îmi zic
papașa
și și-o trag cu fizioterapeuții prin sala de
gimnastică
dar s-a făcut ora zece
trebuie să merg la proceduri
las’ că le arăt eu acuma cine sunt
merg pe jos așa în cârje
și pe scări
n-am nevoie nici de liftul lor
nici de scaunul lor cu rotile
în sfârșit mă remarcă o doamnă infirmieră
io-te-l fă –
ce nu mă credeați în stare nu –
țineți-l dracu’ vreuna
că acuș se-mpiedică și se duce de-a
berbeleacu’
și mai dăm de belea din cauza la un bou
ca ăsta
mă-ntorc cu mândrie să le spun că eu nu
sunt bou’ lor
dar în aceeași clipă cârja îmi alunecă în gol
și mă prăbușesc pe scări
urlând și înjurând
infirmierele aleargă și mă prind la timp
ca să nu mă zdrobesc de baza scărilor
mă așază într-un scaun cu rotile
și mă împing repede până la
cabinetul doamnei asistente
care în sfârșit mă remarcă și ea
doamne iartă-mă cum a ajuns în halul ăsta
apoi trece rapid la pansarea rănilor
una dintre ele necesită și o intervenție
chirurgicală
alergăm la doamna doctor
care mă operează imediat
asistată de rezidente și studente
ce-a pățit săracu’ papașa
se dă rotund asta a pățit
explică doamna infirmieră
voia să coboare scările-n cârje
și-a ajuns cu roțile-n sus
așa-i trebuie comentează și o studentă
dacă nu-și știe locul
și țopăie pe coridor să facă pe berbantu’
om bătrân cu nevastă și copii acasă
terminați fetelor
intervine într-un târziu doamna doctor
iată în sfârșit un om care mă apreciază
mă susține
și îmi ia apărarea
e singura care merită admirația
și sentimentele mele
oricum ar fi continuă ea
e și el pacient
și tocmai cei mai săraci cu duhul
au cea mai multă nevoie de îngrijirea
noastră
pensă și bisturiu vă rog
ajung dezamăgit înapoi în salon
în fotoliul cu roți împins
de doamna infirmieră
atașat la o perfuzie ținută sus
de doamna asistentă
și sub supravegherea permanentă a
doamnei doctor
de pe scaunul cu rotile
mă transferă în pat brancardierul
odată cu câteva trimiteri de dulce
apropo de tonajul meu
și într-un final rămân singur în salon cu
nevastă-mea
care mă așteaptă îngrijorată de câteva ore
și a avut grijă să-i potolească pe toți
cu câte o hârtie-două de 5 sau de 10 lei
în funcție de nivelul dregătoriilor ocupate
cu ultimele puteri îi împărtășesc
dezamăgirea profundă
față de sistemul medical românesc
apoi sub efectul analgezicelor
alunec într-un somn adânc
în care visez că mă remarcă și mă admiră
și doamna doctor
și doamna asistentă
și rezidentele și studentele
și că din dispoziția conducerii spitalului
doamna infirmieră și domnul brancardier
care m-au înjurat
au primit amenzi usturătoare
și au fost obligați să-și dea demisia
iar eu accept mărinimos scuzele
tuturor celor
care s-au purtat frumos cu mine
amărâtă și stresată
nevastă-mea mă acoperă cu pătura de spital
în timp ce eu îmi trăiesc ora de glorie
și apreciez obiectiv faptul că
dacă nu mi s-a făcut dreptate pe lumea asta
mai există totuși și alte lumi

Mircea Dan Duță