(Elevă în clasa a IX‑a a Liceului Teoretic „Vasile Coroban” din Glodeni)
Cât te urăsc,
Tu, din fața mea.
Mereu ma împingi,
Cu rea‑voința ta,
Să mă dezbat din calea mea.
Mă înveți să disprețuiesc,
Să urăsc, și să văd
Tot ce e urât în lumea mea.
Din cauza ta, nu înțeleg
Ce e frumos și ce e sfânt,
Căci îmi întuneci ochii cu ură
Și dispreț.
Mă îndepărtezi de oamenii
Pe care cândva îi iubeam
Și îi îndrăgeam.
Acum, și amintirea lor
Mă dezgustă neîncetat.
Stând în oglindă, înțeleg:
Tu, din fața mea,
Sunt eu!
Tot ce am fost, sunt și poate voi fi.
Și nu înțeleg cine sunt eu
Când sunt doar eu!
Îmi sunt și prieten, și dușman…
Și tot ce am!
Eu m‑am păzit de oameni diferiți,
Eu i‑am urât și i‑am disprețuit.
Dar tot eu i‑am iubit
Și i‑am îndrăgit.
Eu m‑am îndrumat
Și m‑am ghidat, eu m‑am ajutat.
Niciodată nu te‑am urât,
Tu, din fața mea!
Ci te‑am iubit cu toată firea mea‑dușman…
Și tot ce am! Eu m‑am păzit de oameni diferiți, Eu i‑am
urât și i‑am disprețuit. Dar tot eu i‑am iubit, Și i‑am
îndrăgit. Eu m‑am îndrumat Și m‑am ghidat, eu m‑am
ajutat. Niciodată nu te‑am urât, Tu, din fața mea! Ci
te‑am iubit cu toată firea mea.
