Trecuse în așteptare, pentru că, mă rog, băgasem bani în alte cărți. Specii, roman apărut la Polirom, Iași, în 2023, îmi fusese donată de Cristian Fulaș, în vizita lui la Chișinău, grație proiectului „Scriitori fără frontiere”, finanțat de Ministerul Culturii din Republica Moldova.
Distinsa doamnă Carmen Mușat, redactor al „Observator cultural” și critic literar, semnează o opinie pe coperta a patra, în care zice: „Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu niciuna dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil”. Merg la raft. Iau Cei frumoși și cei buni, Fâșii de rușine – doar pe astea le am, romane citite ceva timp în urmă, le răsfoiesc. E vorba în ele despre persoane ce se refac, renasc din sau în urma a…
Specii e altceva.
Specii este o radiografie a societății politice, ce se consideră de elită. Și care este umplută cu personaje recognoscibile, întrețesută de evenimente și de interese. Razele Roentgen o întrepătrund magistral sub diferite unghiuri… refractând‑o, dezgolind‑o, disecând‑o. Și apar la suprafață pânzele freatice cu personajele ei de anvergură. Scoase la lumină, developate flagrant în tablouri fine, dure, drastice, parodice, ironice. Toate – parte a societății de vârf, în care încape toată protipendada politică actuală, parte esențială a societății din România. Nici cea din Moldova nu este prea departe, dacă e să deschidem parantezele. O copie fidelă la scară mai mică. Alte dimensiuni, altă anvergură.
Ceea ce impresionează și se remarcă chiar din prima frază este limbajul. Șipotul larg, puternic și viguros al fluxului limbii române… izvorât din matca românismului. Expresii puternice, savuroase, condimentate cu elemente de argou și fraze neaoșe, care îți deschid pofta de lectură și de contemplare a esențelor.
Romanul este despre clasa politică, despre cei din preajma ei, despre cei care își împart zonele de influență, despre fetițele care‑și caută tătici… Și se perindă prin peisaj „un nobil sărac care pornise pe jos și devenise unul dintre cei mai importanți oameni din țară… Apoi cum fără sindrofii pe măsură? Iată și nimicul monden al unei petreceri… cum ieși în lume, lumea dispare. Cum stai deoparte, lumea apare toată. Cum o iei, cum o dai, e pe dos”.
Personajele‑arhetip sunt oameni obișnuiți, cu nume simple: Miron, Ștefan, Costin, Victor… fără vreo aluzie fină sau directă la personajele scenei politice. Victor – „casa lui din oraș, pustie aproape întotdeauna. Cumpărată la o combinație pe mai nimic, luată direct de la stat…”
„Victor formă numărul lui Costin. Jigodia aia de Costin. Încă un securist ratat ajuns în politică, păi, se putea altfel?… galoane, cozi de topor. Cu trecutul ascuns și totuși cunoscut de toată lumea, cu averi de neînțeles… plantați în poziții de consilieri pe lângă puternicii unei zile… incredibil de puternici și influenți oricând… statul paralel erau de fapt ei și erau peste tot, în toate partidele… oriunde se luau decizii și practic ei trebuiau să avizeze ce se întâmplă și ce nu.”
Caracteristici ample își dau unul altuia acești puternici ai zilei. „Lucrurile gratuite nu înseamnă nimic… încep să însemne ceva abia când au preț, când cuvintele se cumpără și se vând și devin obligație. Atunci morala sau ce a mai rămas din ea moare.”
Și cum să nu moară dacă nu există diferențe în gândirea celor din… „Stânga și dreapta. Extrema stângă și extrema dreaptă. Centru. Simple nume, definiții politice pentru o întreagă bufonerie în care fiecare încearcă să parvină și să‑și asigure o viață liniștită și o bătrânețe la adăpost de sărăcie…. în numele culturii…”
Vai, că te‑apucă jalea pentru bieții de ei… Ei! Cine alții! Ei fac totul „în numele culturii”. De invidiat! Iar pe ici, pe colo autorul sloboade și câte o dunguliță de culoare politică, specifică unuia sau altuia dintre partide, să se deosebească măcar prin culoare, să nu se confunde… cei de dreapta cu cei de stânga. În mare – nicio altă deosebire.
„…felul perfect în care era îmbrăcat, cravata cu dungi portocalii și șosetele din același set, inelul cu filigran… naturalețea cu care s‑a așezat picior peste picior să aștepte sfârșitul lumii în tăcere…”
„…și nu din cauza ta s‑a terminat totul, ai fost un simplu spectator. Pentru că inima răului e rece ca gheața, inima răului e nepăsătoare ca o piatră, inima răului nu știe că exiști și‑n inima răului nu se întâmplă niciodată nimic, răul e în afara răului, își e exterior sieși, o lume într‑o lume în care niciodată nu a existat și niciodată nu va exista cu adevărat, iar acolo, în inima răului… Victor… fără să dea vreodată senzația că el era cel dispus să acționeze în vreo direcție… un singur gest care să impli‑ ce vreo urmă a răului.”
Cum să nu amintești de Caragiale citind: „Tot ce i‑am cerut, micul schimb care i s‑a promis întotdeauna a fost să nu mai încerce să schimbe mersul general al țării, să‑și vadă de afacerile și funcțiile lui și atât. […] să spună vrute și nevrute pe sticlă, să mintă frumos, ca orice politician care se respectă”. Exact în țintă.
Pentru a savura în deplinătatea lor frazele sarcastice, autorul le mai îndulcește cu nume à la Caragiale și printre marii importanți ai zilei apare câte un servitor – Muscănsac. Au nevoie să fie deserviți.
Tensiunea romanului crește pe măsură ce cresc disensiunile dintre eroi și justiție, care „dacă îl turnați, se duce Miron la pușcărie și scăpați voi toți…”
Personajele feminine – o dulceață! Apar în roman pentru a diversifica viața searbădă a politicienilor. „Cine știe pe unde umbla, cu cine și‑o ardea cu ea în salvarea aparențelor unei căsnicii fericite.” Atât de delicios descrise preocupările și interesele fițoaselor încât nu‑ți trezesc nicio compasiune. Corina, precaută, încearcă și ea să‑și diversifice existența. De ce n‑ar face‑o! Merge la o cuplare cu cineva dintre cei mari, pe la vila protocolară cu numărul… bineînțeles, dintr‑o simplă curiozitate. Partenerul este împușcat (răfuieli ca între mafioți, ce mai!), iar ea, cu rochia plină de sângele lui, se întreabă cuprinsă de isterie: „Cum mă duc acasă în halul ăsta?” Într‑adevăr, cum? Mai ales că și mașina îi rămăsese nu se știe pe unde… Probleme, frate!
Un flagrant al subspeciilor din specia Homo sapiens în toată grandoarea lor de nimic. Specii – un roman care nu te lasă, te ține cu respirația întretăiată și nu‑i ghicești finalul decât cu ultima frază. E un roman citit cu mare poftă și savoare a frazelor de română pură.
