(Elevă în clasa a XII‑a a Liceului Teoretic „Vasile Coroban” din Glodeni)
Are ochii aplecați și privirea înțepătoare, când vorbește, plăsmuiește în sinea‑mi un colaj de ambiguități. Se înrădăcinează în mine frica de erupere a egoului înlănțuit. Când își mișcă sprânceana, mă săgetează cu o impulsivitate greu de suportat. Mi‑i sete și alunec în neant. O urăsc, căci în oglindirea‑i mă simt un subom.
Dar are, poate, o subjustificare, poate‑i rodul necunoașterii, al neidentificării și al subestimării? Și ochii parcă‑s cuprinși de derulări ale dezamăgirilor și ale auspiciilor eșuate. Gravitează în mine o necunoaștere. Respirația‑i tremură, e neoxigenată, eclipsată de mișcări dezinvolte ale cutiei toracice.
Mi‑i milă de mine, mă pierd în neregăsirea‑mi. De la iubire până la ură e doar un pas. Dar invers?
