La câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina, un prieten de-ai mei a început să aibă mari probleme de sănătate, probabil, din cauza fricii.
A început să aibă spasme.
Parcă o grenadă, din când în când, i-ar fi explodat în creier sau cineva l-ar fi pocnit cu un ciomag în moalele capului.
Spasmele se manifestau când trebuia să lucreze la computer. După fiecare propoziție pe care o scria sau o citea îi exploda acea grenadă în cap și nu mai putea continua. Se ridica de pe scaun și se plimba prin cameră, așteptând să-și revină. De continuat nu putea să nu continue, fiindcă era plătit pentru a munci la computer. De aceea, peste un timp se așeza iar în fața ecranului și-și plimba degetele pe tastatură până când nu-l gonea de pe scaun un nou spasm. Toate povestirile lui de după 24 februarie sunt scrise între două spasme. În loc să le scrie vreme de două ore, el le scria aproape toată ziua. De asta, ura compul și pe Putin.
Ca să-și revină, de două sau trei ori pe săptămână mergea să joace fotbal. Dar într-o zi, în timp ce alerga după minge, simți cum îi năvălește sângele în cap și el abandonă balonul și alergă pe tușă, unde își turnă în cap o sticlă de apă, pe care o avea permanent în geantă, sub privirile nedumerite ale colegilor săi. Scăpă de acel spasm, dar se temu să nu răcească. Să-ți torni o sticlă în cap pe frigul ăsta era o nesăbuință. Dar nu răci. Ar fi trebuit să renunțe la fotbal și la computer, iar el nu putea să renunțe și toate spasmele astea s-au repetat. Și renunță. Renunță la computer și la jobul pe care-l avea. Își luă un concediu fără plată pe o perioadă de timp nedefinită. Renunță și la fotbal.
În loc să meargă pe terenul de fotbal, a mers la policlinică să dea analize și să facă fel de fel de investigații, pentru a se face bine. Neurologul i-a prescris un tratament cu injecții, care l-au ajutat fix două săptămâni. După paisprezece zile, spasmele l-au gonit din nou din fața computerului și de pe stadion. Ironia sorții, exact în clipa când rușii au lansat în jur de o sută de rachete asupra Ucrainei. A urmat un alt tratament.
Sunt zece luni de când prietenul meu luptă cu spasmele sale și câteva luni de când nu mai poate scrie niciun rând, nu mai poate juca fotbal, nu se mai poate plimba și nu mai iese din casă.
Sunt zece luni de când Rusia bombardează necontenit Ucraina.
Prietenul meu nu a renunțat la luptă. El luptă ca să se facă bine.
Soldații ucraineni luptă cu agresorii ruși ca să-i alunge din țara lor.
Eu sper că amicul meu într-o bună zi se va face bine și se va putea întoarce la masa de scris și pe terenul de fotbal.
Eu sper că într-o bună zi Ucraina o să câștige acest război.
