Dacă pandemia a înghețat/blocat lumea şi, implicit, festivalurile muzicale în maniera personajelor din Freestyler de la Bomfunk MC’s, videoclipul iconic al anului 1999, revenirea la viața post‑corona a oferit o altă personalitate şi un suflu nou aceloraşi scene. Nu voi merge pe adevăruri universal valabile, ci voi da exemplul ARTmania de la Sibiu, proiect început în 2006, care a adunat 17 ediții până în 2024.
Şi mă voi referi doar la 2022, 2023 şi 2024, ediții la care am participat recent. Teama de interacțiune şi (mai ales) de contaminare din 2022 s‑a disipat în 2023, iar în 2024 doar sporadic am văzut spectatori purtând masca în Piața Mare din Sibiu. Dar nu o criză sanitară este subiectul acestui material, ci mai degrabă micile lumi şi bucurii pe care ni le proiectează lăuntric festivalurile muzicale, în care ne cufundăm prin gânduri, emoții şi excedent de atenție.
Mă întorc la un text recent din revista noastră, text care a apărut în numărul 38, în care vorbeam despre rolul de însoțire al muzicii pentru omul eminamente urban şi contemporan. Îmi voi contrazice ipoteza de atunci (de dragul progresului şi al schimbării unghiului de vedere) dintr‑o singură perspectivă: festivalurile sunt un baraj natural‑organic în fața tăvălugului multi‑tasking, care ne‑a prins în tentaculele sale. Festivalurile metal şi rock (pentru că nu am participat la Untold, Neversea sau Beach, Please!) îmi potențează curiozitatea de a asculta trupele de pe afiş înainte de a le vedea pe viu. Desigur că declanşatorul vor fi formațiile consacrate sau cele pe care le‑ai ascultat obsesiv, pe repeat. Cu toate acestea, numele noi sunt mereu pe lista unui ascultător curios şi, pe deasupra, colecționar de sunete şi viniluri. Nu a fost ediție de ARTmania în care să nu mă îndrăgostesc de câte o trupă pe care nu o cunoscusem înainte. Am avut The Vintage Caravan în 2022, Vulture Industries în 2023 şi, mai ales, Borknagar în 2024.
Încă un aspect de netăgăduit: festivalurile sunt şi un catalizator economic. Şi nu vorbesc aici de vânzările de hotdogi, bere şi de alte delicatese. Vorbind din poziția de consumator de merch de muzică, pot spune că dorința de a achiziționa e mai mare atunci când îți auzi muzicianul favorit pe scenă. Vei merge la standul cu viniluri, CD‑uri şi tricouri să cumperi un suvenir, în speranța că‑l vei prinde poate pentru un autograf, după spectacolul trupei, undeva pierdut prin mulțime. Într‑un scenariu de felul acesta m‑am regăsit şi eu sâmbătă, 27 iulie 2024, înainte de cea mai aşteptată formație de la ARTmania 2024. Legendarii Korn, nume fundamental al scenei de nu‑metal de la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, au poposit în premieră în Piața Mare din Sibiu, interpretând şi celebrele imnuri ale unei întregi generații crescute cu cheia la gât: Falling Away From Me sau Freak on a Leash.
Borknagar – tonusul „ARTmania” și mai multe categorii de public
Revenind la seara de 27 iulie, aceasta mi‑a prilejuit o discuție de 40 de minute cu fondatorul şi liderul trupei Borknagar, Øystein Garnes Brun, interviu care va apărea undeva spre finalul anului. Am vorbit despre trecerea lui de la death‑metal la black‑metal la sfârşitul anilor ’80, despre modernizarea black‑metalului şi ieşirea dintr‑un soi de conservatorism, despre Pink Floyd şi poziționarea britanicilor în vârful panteonului muzical şi mai ales despre cel mai recent disc Borknagar, Fall (Century Media, 2024). Despre povestea cascadei, prezentată destul de basic pe coperta albumului, veți afla din interviu. E cutremurătoare!
Acum voi face un exercițiu de imaginație cu Borknagar şi voi reconstrui de la zero castelul de lego care conține doar patru feluri de piese‑ansamblu: black‑metal, folk‑metal, progressive‑metal şi melos. Primele trei sunt aduse pe scenă, în coeziune, de al patrulea component, melodicitatea întărind materia păstoasă conținută de black, folk şi prog. Cu această rocă sedimentară voi încerca să izolez mai multe tipuri de public, pe care le poți vedea la un concert de la ARTmania, cu exemplul particular Borknagar. Materialul bergenezilor îşi poate găsi foarte multe tipuri de ascultători de festival. Prinde la adolescenții (şi nu doar ei) care nu se tem de un moshpit. Şi aici am în vedere, de exemplu, acordurile de început din piesa Summits, prima de pe discul Fall, apărut în 2024.
Acelaşi cântec, dar în partea lui finală se potriveşte mănuşă veteranilor contemplativi ai evenimentelor în aer liber, unde, lipsit de modestie, mă voi poziționa şi pe mine. Vechii artmaniaci vor găsi cu siguranță o mantră în versurile „I carry my history, bold and serene” („Îmi port povestea, îndrăzneț şi senin”, traducere şi adaptare proprie).
Borknagar este un bun energizant pentru iubitorii imnurilor rock, pe care le regăseam şi în selecția finală de la Eurovision cu 10‑15 ani în urmă. Gândul acesta m‑a purtat cu siguranță către nume precum Lordi, Wig Wam sau mai recenții italieni de la Måneskin. Făcând o paralelă, Nordic Anthem de la Borknagar, într‑o variantă radio edit, comprimată la trei minute, ar fi putut fi o soluție pentru Norvegia la concursul care a depăşit de multă vreme granițele bătrânului continent.
Nu ar fi nimic deplasat, ci ar fi un element de reprezentativitate, ținând cont de faptul că Norvegia avea aproape 300 de trupe de metal raportate la un milion de locuitori în 2016. Conform sursei „Encyclopaedia Metallum”, aceasta nu e nicidecum cea mai mare cifră raportată la țările din Europa. Finlanda se lăuda cu 630, iar Suedia – cu 428 de formații metal la un milion de locuitori. Rock extrem la Eurovision, cu Borknagar? Ar fi un comeback interesant după Lordi 2006, care au câştigat ediția din Atena, reprezentând Finlanda.
Nu în ultimul rând, piesa Moon, care a conectat încă o dată Sibiul cu fiordurile norvegiene. Perfectă pentru audiofilul care iubeşte sonoritățile heavy‑metal şi care visează să vadă măcar o dată în viață aurora boreală. Dacă închide ochii şi se conectează cu vocea lui ICS Vortex (Simen Hestnæs), acompaniată de backing‑vocalul lui Lazare (Lars A. Nedland), e posibil să aibă parte de această minunată experiență naturală a ținuturilor nordice. Chiar dacă doar la nivel de imaginație.
Şi asta nu e puțin lucru pentru un festival atât de eterogen şi incluziv precum ARTmania.