Ce facem, când lumina ne-au tăiat,
Apa, căldura, conexiunile, pe la amiază,
Te culci și scrii în minte un sonet,
Privești cum se usucă rozele în vază
Și tu să le ajuți nu poți, sau, poate,
Mai dă-le încolo, îs doar niște roze,
De vreme ce pe la amiază-i noapte,
Și paturile-s așa de friguroase.
Nu e mai bine ca un șemineu să ardă
Într-un regim – prea bine cunoscut – de știucă
Și să asculți o cuvântare înflăcărată
A focului îmbrățișând o buturugă?
Vor apărea căldură și lumină –
Din cele patru însă doar atât:
Apa cum n-a fost, nici n-o să vină,
Și legăturile-s tăiate, nu se știe cât.
Și lemnele-s aproape pe sfârșite,
Tu însă zici, întors spre vază,
Toate cuvintele netipărite
Adună-le și fă din ele o frază.
Și strig-o de trei ori în tindă
Din toți bojocii, doar pe ea,
Atât de tare, ca să li se aprindă
La toți vecinii urechile, sadea.
Și ai să vezi atunci cum apa,
Conexiunile, căldura, lumina urcă
Și reapar, cât ai clipi tu pleoapa,
Într-un regim – prea bine cunoscut – de știucă.
25.11.2022
(Traducere din limba rusă de Dumitru Crudu)
