Acest poem a fost scris în cadrul unui atelier de scriere creativă coordonat de Maria Ivanov, în cadrul proiectului „Mornin’ poets”, a cărui gazdă a fost Andrei Zbârnea, în data de 13 aprilie 2025.
Poeme care să‐ți bage unghia în gât să te îneci în căutarea aerului
Poeme asasin, poeme care să pună ținta pe tine
Care să te transforme în soluție și inamic
Poeme în care să te poți lupta în văzul lumii, iar lupta să conteze mai mult și mai departe de șoc
Vrem poeme în care să mai putem respira în care lăsăm garda jos.
Mi‐am nivelat lipsa de atenție în rânduri
în care fac pledoarii mai mici și țip la alții prin propriul glas
în care vorbesc mai puțin despre frumos și stau mai mult pe gânduri îmi frec tâmplele des
și amestec gânduri despre extaz boală grijă frică în secret trasez o hartă cu direcții pe care
ele ar putea să le urmărească
departe de cortexul meu să alunece printre amigdalele‐scut drept în gură să‐mi fie mai ușor
să le scuip și după
să pot vorbi despre asta cu lejeritate de parcă n‐am cunoscut niciodată o neputință în care
cel mai zgomotos lucru ar fi fost
imaginile care‐mi arată normalul în care nu mă încadrez.
Poeme despre atingeri, căldură, gelozie, resemnare, tandrețe,
Poeme în care Baraka, Giovanni și Sanchez dau din umeri incomozi
nimeni de aici nu pare să fi cunoscut socialul sângeros de astăzi – e tot ce putem face că pe
noi nu ne mișcă nicio suferință decât atunci când ne doare
că noi nu masăm nodulii pământului până la vindecare nu dăm mai departe principii
vechi otrăvite
poate doar dacă are legătură cu oamenii pe care am reușit să‐i iubim
pe acolo nu va trece nimeni
iar terenul o să rămână veșnic marcat
o delimitare luminoasă pâlpâie într‐o rană deschisă la un moment dat
un hău se deschide sub picioare și asta e maturitatea nepovestită
rămasă nevindecată
Poemele mele mângâie și nu vor ucide niciodată pe nimeni
În ele aleg să vorbesc cu cei ce nu mă ascultă
Accept că tăcerea face parte din normă
Accept că nu există loc de mai mult
că tot ce pot cuprinde cu mâinile mele
are o suficiență salvatoare
Îmi rămân frânturi din imagini pe care nu le pot explica
Intențiile lui Baraka, Giovanni și Sanchez
În corpul meu firav se odihnește atâta zarvă și bucurie
– semne de întrebare care dezvăluie până la materie care ucid încet, dureros,
mai sigur ca niciodată
(Poem inspirat de manifestul „Black Arts Movement” (1960‐1970), scris de Amiri Baraka)
