Liv Tane: „N-am privit niciodată lectura ca pe o frivolitate, ci ca pe un sistem de trepte care te ajută să crești și să-ți îndrepți coloana vertebrală”
Liv Tane se prezintă, de regulă, ca cititoare, călătoare și mamă, însă este și jurnalistă, antreprenoare, susține ateliere de
storytelling și scriere creativă și, nu în ultimul rând, a reușit să lanseze câteva dintre cele mai de impact proiecte din ultimii
ani din spațiul cultural românesc. Printre acestea se numără comunitatea de cititori Reading is Cool, dar și NOD Festival, un festival internațional de literatură și drepturi de autor, cofondat alături de echipa proiectului Matca Literară. Am invitat‑o la dialog pentru a descoperi ce înseamnă să construiești, cu răbdare și consecvență, un ecosistem în jurul cărților.
Dragă Liv, ne‑am cunoscut acum câțiva ani, într‑un context legat, bineînțeles, de cărți și de scriitori. Dezvoltaseși
deja o comunitate de oameni iubitori de literatură, Reading is Cool, și multe proiecte construite în jurul scrisului, al idei
lor și al convingerii că prin lectură se pot realiza mici minuni zilnice care ne solidarizează. Parcursul tău mi se pare incredi
bil și, dintre toate, poate cel mai mult mă impresionează determinarea de a rămâne în zona culturală, unde construiești proiecte din ce în ce mai ample. Așa că aș începe foarte simplu: cum reușești? Cum se construiește, de fapt, o comunitate în
jurul culturii și ce îi convinge pe oameni să susțină proiecte culturale?
Dacă n-ar fi un clișeu, aș zice „cu răbdare”. Dar adevărul e că toate clișeele devin clișee pentru că sunt adevărate, nu-i așa?
Totuși, nu știu dacă există un răspuns simplu la întrebarea ta. Cred că cel mai important este să crezi cu adevărat în ceea ce faci. Pentru mine cărțile au fost mereu motorul vieții. Am citit cu bucurie de când mă știu (mulțumesc, mama!), iar dragostea asta de carte a fost și cea care m-a ajutat să plec dintr-un oraș mic, de provincie, fără cine știe ce perspective, și să parcurg etape de creștere despre care altfel nici n-aș fi știut că există. Cărțile m-au făcut mare și n-am cum să le fiu altfel decât veșnic recunoscătoare.
Firește, cum se întâmplă mereu în viață, și cele mai mari dezamăgiri tot prin ele le-am trăit, iar una dintre cele mai mari a fost să văd oamenii cum se îndepărtează de cărți. Paradoxal, cu cât mai mare omul, cu atât mai mică pofta de lectură. Iar asta mi s-a părut nu doar nedrept, ci de-a dreptul periculos pe termen lung pentru noi, ca specie gânditoare. Mă îngrozește gândul că, fără lectură – și mai ales fără ficțiune –, mintea noastră ajunge să se standardizeze, ne pierdem exercițiul gândirii critice, creativitatea, capacitatea de evaluare și putem să devenim atât de ușor manipulabili.
N-am privit niciodată lectura ca pe o frivolitate, ci ca pe un sistem de trepte care te ajută să crești și să-ți îndrepți coloana vertebrală. Și pentru că tot am descoperit rețeta succesului, m-am gândit că e datoria mea s-o dau mai departe. Am început om cu om.
Reading is Cool a pornit din dorința de a scoate lectura din zona elitistă și a devenit o comunitate cu extensii peste
tot în țară, chiar și în rândul cititorilor români din afara țării. NOD Festival duce ideea mai departe: nu mai conectează doar cititori și cărți, ci scriitori, editori, agenți literari, profesioniști în drepturi, film, teatru și muzică. Prima ediție a avut inclusiv pitching de autori către editori și agenți, discuții despre vânzarea drepturilor și cariere literare, alături de întâlniri
cu autori internaționali precum Mathias Énard, Andrei Kurkov, Mihail Șișkin sau Linda Boström Knausgård. Ce ți‑ai dori
să schimbe NOD în felul în care funcționează lumea literară de la noi?
Cu riscul de a părea arogantă, mi-aș dori ca NOD să schimbe atât de multe lucruri! În primul rând, să ne ajute să ieșim din amorțeala asta în care mi se pare că stăm de mai bine de 30 de ani. Și tot în primul rând, simt că e necesară o schimbare de atitudine față de public, pentru că e important să înțelegem că literatura aparține tuturor.
Nu știam foarte multe despre industria editorială când am decis să o apuc pe drumul ăsta, dar am învățat enorm pe cont propriu. The hard way. Aveam nevoie în primul rând pentru mine să scot discuția literară din spațiul specialiștilor și să o aduc mai aproape de public. Cititorii au un rol esențial în ecuația poveștii nu doar pentru că de interesul lor depinde, până la urmă, supraviețuirea fizică a industriei (în fond, ei plătesc prețul – în bani, în timp, în emoții), ci și pentru că dintre ei ajung să se nască, până la urmă, noi generații de scriitori. Și de oameni ai industriei. Or, dacă tocmai lor li se îngrădește accesul la informație, cum putem să creștem sănătos?
În plus, îmi doresc din suflet ca NOD să fie exact ceea ce-i spune numele, adică un spațiu în care să învățăm să facem lucrurile împreună. Chiar dacă vorbim despre un mediu de business, căci de componenta comercială depinde esențial viitorul industriei editoriale, trebuie să nu uităm nicio secundă că vorbim totuși de un mediu de business atipic, în care educația și colaborarea sunt esențiale în construcția unui ecosistem solid. E important să lărgim perspectiva și să vedem povestea cu întregul ei potențial de creștere – fie că vorbim de spațiul geografic și de circulația cărții în cât mai multe țări prin intermediul traducerilor, fie că vorbim de mediul de expresie, și mă gândesc aici la capacitatea cărții de a depăși granițele creative și de a-și urma drumul spre cititori prin intermediul scenei sau al marelui ecran. Trăim chiar în aceste zile cel mai recent exemplu, când vânzările Odiseei lui Homer au explodat ca efect al Odiseei lui Cristopher Nolan, care s-a dovedit un instrument de marketing mult mai eficient decât orice programă școlară.
Când o idee atât de nebună precum organizarea primului festival de drepturi de autor din România devine realitate,
îmi închipui că apar foarte multe inițiative, propuneri de colaborare, invitații ș.a.m.d. Vedem deja că, față de prima edi
ție, NOD 2026 vine cu elemente noi, cum ar fi primul Campionat Internațional de Slam Poetry. Cum triați, din multitudinea de idei care vă vin și care vă sunt propuse, ce merită să devină parte din NOD? Care este criteriul care vă spune „da, asta suntem noi” sau, dimpotrivă, „e o idee bună, dar nu e NOD”?
Asta chiar e o provocare, într-adevăr. Pentru că energia cu care am lansat NOD a stârnit curiozitatea și interesul multor persoane care fie nu găsiseră spațiul potrivit în care să lanseze idei și proiecte curajoase, fie au văzut în NOD un astfel de spațiu și nu au ezitat să ne contacteze cu propuneri extrem de provocatoare, iar asta nu poate decât să mă bucure. Chiar dacă nu le putem pune pe toate în aplicare sub umbrela NOD, știu că am reușit măcar să fim inspirație pentru alții, care găsesc în noi dovada că poți să faci lucruri mari chiar și atunci când ți se spune „ești nebun” sau „nu se poate”. Sau mai ales atunci.
Vestea bună este că putem face lucruri nu doar în cele patru-cinci zile de festival, ci în toate cele 360 de zile dintre evenimente. Sincer, chiar și pentru mine, personal, NOD Festival a fost un soi de cheiță care, odată întoarsă, a pus în mișcare un întreg mecanism de idei și proiecte, pe care te invit să le descoperi în viitorul foarte apropiat.
Cât privește festivalul per se, ne dorim mult să venim în permanență cu propuneri și idei noi, dar este extrem de important să-i păstrăm rolul și direcția inițială și să creștem sănătos. Până la urmă, scopul nostru e să creăm un eveniment relevant pentru industrie nu doar din perspectiva cifrelor, ci mai ales din perspectiva utilității practice și a schimbării reale în bine pe care o poate aduce. Iar lucrul ăsta se face exact așa cum am construit totul până acum: pas cu pas, om cu om, carte cu carte, ne îmbogățim misiunea, dar nu ne abatem de la ea.
În anul dintre cele două ediții NOD ai participat la numeroase evenimente din domeniul cărții și, mai ales, la câteva din
tre cele mai importante târguri de carte din lume. Cum ne privesc insiderii industriei editoriale din străinătate? Ce fel de
impresie au despre literatura și lumea culturală din România?
Da, călătoresc mult, vreau să văd cu ochii mei ce fac alții, să înțeleg de ce lucrurile funcționează acolo unde funcționează și să învăț să fac și la noi mai mult și mai bine. Sunt fascinată de tot ce văd la Londra, la Praga, la Frankfurt, la Dublin. Învăț de la fiecare om Cătălina Bălan și Liv Tane cu care am șansa să mă intersectez profesional și, poate invers decât te-ai aștepta, cu fiecare experiență îmi crește nivelul de optimism. Pentru că văd nu doar cât de multe lucruri ne lipsesc, ci cât de multe lucruri putem să construim tocmai pentru că ne lipsesc.
Îmi place să cred că așa se vede și din afară și că, dincolo de trenduri și de marketing, suntem un spațiu care suscită interes. Cred că suntem într-un moment fericit, cu multe voci puternice și cu și mai multe voci în formare în spațiul literar și cred că depinde doar de noi să ne debarasăm de scuze și etichete pe care, de cele mai multe ori, ni le punem singuri.
Ungaria are în palmares un Booker și un Nobel, iar Bulgaria a dat două nume pe lista International Booker Prize în ultimii trei ani și au reușit să atragă atenția asupra părții noastre de lume, pe care până acum am simțit-o complet ignorată. În acest context, România are șansa de a fi țara invitată de onoare la Praga în 2027 și, extrem de important, la Frankfurt în 2028. Ce grozavă oportunitate pentru noi să ne așezăm în sfârșit acolo unde ne este locul, la masa literaturii mari!
Ai demonstrat deja de câteva ori că proiecte care, la început, pot părea improbabile își pot găsi nu doar publicul, ci și
locul lor în lumea culturală. Care e lucrul care ți se pare încă imposibil astăzi, dar pe care ți‑ar plăcea să‑l vedem devenind realitate peste câțiva ani, în România?
Anul ăsta am ajuns pentru prima oară la Hay Festival. Un fel de UNTOLD al cărților, care a vândut peste 210 000 de bilete, peste 70 000 de cărți și a atras peste 7 500 de elevi într-un orășel cu mai puțin de două mii de locuitori. Subliniez încă o dată – nu e vorba despre cifre, le menționez doar ca să dau o dimensiune fizică fenomenului, pentru că altfel e greu să redai atmosfera din Hay-on-Wye.
Scopul meu este să facem popularizare fără vulgarizare. E nevoie de multă muncă să ajungem acolo, dar nu cred că e imposibil să (re)transformi cartea în bucurie vie.
