Este foarte greu de captat ceea ce nu deţine creaţia literară a scriitorului Vladimir Beşleagă – dincolo de un inventar foarte valid de conflicte cotidiene – pentru a reuşi să se plaseze printre reprezentativii romancieri basarabeni, accentul de libertate a artei scriitoriceşti fiind plasat pe multiple coduri.
Vladimir Beşleagă nu a fost niciodată omul modelor, nu a făcut temenele bonzilor, deoarece vine dintr-o familie de gospodari nistreni cu multă demnitate, din Mălăieştii de Acasă.
Scriitorul a şlefuit ani în şir miezul inefabil al cuvântului. Actul scrierii nu există în sine, pentru Domnia Sa, este crono-spaţial, deci profund determinat; dintr-un accident individual (actul scrierii) se transformă într-un proces continuu.
Vladimir Beşleagă este intelectualul care îl asistă pe cititor în noua sa ascensiune: o lectură laborioasă, dificilă, nu obositoare a unei cărţi fericite.
Sub zodia acestui vis scrie o Carte de excepţie – rodul cunoaşterii temeinice a unui anume mediu, a unor anume relaţii concrete.
Cititorul/ spectatorul a aşteptat fidel, atâţia ani ca Portretul scriitorului Vladimir Beşleagă – aşa cum doreşte el Cititorul/ Spectatorul –, să se contureze în piesele sale în spiritul personalităţii lui, periculos de apropiat de cotidian… De ce ar fi? Cui i-ar fi de folos adevărul de o clipă al unei supra- evaluări? Vladimir Beşleagă scrie/ descrie în piesele sale lucruri înţelepte, multe din ele memorabile, dar şi dramatice…, n-a construit neapărat până la capăt (sic!), (deoarece rămâne a fi un dramaturg original, chiar cu riscul de a i se imputa…, doar o frumoasă vârstă), peren până la capăt. Este un autor mereu însetat de edificiul gândirii, care zămisleşte în şi prin gândirea altora, strivit de pasiunea Cunoaşterii adevărului.
În cultura şi literatura noastră, Vladimir Beşleagă a revoluţionat mereu, iar, precum ştim, revoluţiile literare au izbucnit şi ele în sălile de teatru, unde formulele noi au înfruntat cu îndrăzneală judecata contemporaneităţii. Bătălia lui Hernani sau revoluţia primelor spectacole ibseniene au deschis capitole noi în istoria literaturii universale, în modul aspru şi înflăcărat care este atât de propriu dramei şi teatrului.
În piesele lui Vladimir Beşleagă conflictul tragic sau intriga au transcris într-o impresionantă cronică a timpurilor, trăite/ retrăite de autor, evoluţia vieţii însăşi, reflectând povestiri dramatice cu semnificaţii adânci. Nu ne putem îndoi că tocmai caracterul său agitatoric i-a atras dramei beşleagiene anumite dizgraţii… Nevoit să spună lucrurilor pe nume, autorul recurge la o confruntare continuă cu… publicul.
Precum ştim, drama a fost adeseori denunţată ca specie simplistă şi frivolă, refuzându-i-se laurii poeziei sublime (sic!). Vladimir Beşleagă manifestă, însă, tendinţa pronunţată către introspecţia psihologistă, accentuând importanţa dramei. Cerinţele specifice dramei, ca gen literar şi teatral, în acelaşi timp, sunt atât de opuse obsesiei psihologiste ca şi descripţiilor naturaliste… încât drama, în viziunea autorului, tinde de a se urca pe scara de valori a rafinamentului estetic.
Cu suportul acestor repere Vladimir Beşleagă a reluat ideea superiorităţii spectacolului într-un fotoliu, ignorând teoria lui Thibaudet ce deosebea, astfel, în literatura dramatică-teatru – teatru, de teatru-literatură.
Artistul Vladimir Beşleagă este un gânditor, un intelectual, iar intelectualul îşi îmbracă gândirea în veşminte artistice. Autorul nu-şi propune nicidecum succesul – care om ar putea accepta, cu toată blândeţea şi seninătatea spiritului său, o satisfacţie niciodată vizibilă, aşadar, în afară vieţii? – doar nu aleargă după succes, respinge pasiunea vitrinei; are, în cel mai înalt grad, sentimentul securităţii personalităţii.
Vladimir Beşleagă-dramaturgul crede în drumul său, admiţându-l pe al altora, total diferit de al dumisale, repudiind numai ierarhia organizată, mediocritatea cotidiană hrănită cu veninul uneori subţire, alteori organizat feroce, împotriva…adevărului… Drama aceasta, care ţine de când lumea şi va ţine cât lumea, îl doare pe scriitorul Vladimir Beşleagă fără să-l descumpănească; higiena (dumnealui!) morală repudia fenomenul cu o nobilă tăcere. N-a îmbrâncit pe nimeni pe scara vieţii, îşi mărturiseşte regretul ori de câte ori neplăcerile se petrec cu alţi confraţi şi, cum nu pretinde ceea ce se cheamă – Maestru, nu-şi aţâţă duşmanii, nu-şi transformă prietenii în geloşi culturali, deşi are destui prieteni care să-l invidieze pentru calităţile pomenite. Într-un cuvânt, nu suferă de invidie şi se bucură – ce rar! – de bucuriile altora.
Dar dacă inteligenţa scriitorului Vladimir Beşleagă trece printr-un proces de generoasă universalizare, înseamnă că legile competiţiei interumane – În piesele sale! – n-au diminuat, ci s-au accentuat tocmai de aceea.
Arome străvechi, murmur de cronică sau psalm străbun-creştin, creaţia dumisale pare o ortodoxie trăită profund, care este şi rugăciune, şi catharsis.
O Carte de excepţie nu rodeşte din amăgire provizorie a unor mofturi artistice, nici din simple ambiţii, mai mult sau mai puţin literare. Ea presupune o trăire excepţională a realităţilor!
Suntem convinşi, scriitorul Vladimir Beşleagă se află în aşteptarea unei Cărţi de excepţie…, deoarece să te rezideşti mereu din piatră vie-nouă este inegalabilul merit al acestui autentic spirit constructor.
Nu a stăruit niciodată să-şi înalţe propriul monument, dar pietrele de la temelia edificiului îşi dovedesc acum, iar peste vremuri vor confirma, trăinicia şi perenitatea.
Cedite, Romane scriptores, cedite Graii Nescitur, quid mainus nascitur Iliade.
Vitalie Răileanu,
Critic şi istoric literar
