(Partea a treia, continuare din numărul precedent)
Angelina Roșca: Este o practică foarte utilă colaborarea. În Europa se practică ca piesa să fie scrisă pe parcursul repetițiilor. Când eram secretar literar la Teatrul „Luceafărul”, l‑am invitat pe Constantin Cheianu, și spectacolul despre evenimentele din regiunea transnistreană anume așa s‑a născut, n‑a fost un text scris în prealabil.
Dumitru Crudu: Întâlnirea noastră va fi inutilă dacă nu vom găsi niște modalități prin care dramaturgia contemporană națională din România, din Republica Moldova – nu contează, toți suntem dramaturgi români – va pătrunde pe scenă. Și văd două modalități: fiecare teatru organizează un concurs anual de piese de dramaturgie națională, la care toți dramaturgii pot trimite, și aceasta ar fi o modalitate să monteze piesele publicate, și a doua modalitate – spectacole‑lectură. Mai pot fi organizate și concursurile tematice, cum ar fi ocupația sovietică, războiul din Ucraina, migrația și așa mai departe…
Angelina Roșca: Eu aș adiăuga și taberele de dramaturgie.
Fiodor Gladei, director interimar al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”: Eu sunt jurist de formație, am un pic altă viziune asupra problemei care există, și e foarte gravă, fiindcă eu am încercat să aflu ce este în agenda teatrului „Cehov” și am constatat că dramaturgie națională a fost pe scenă zero… La „Licurici”, actual, zero să fie pe scenă… Eu am solicitat informația. După care am apelat la ajutorul unui grup de actori din teatrul „Cehov”, să organizăm cu ocazia Zilei Culturii tema Eminescu. Eu credeam că la „Cehov” e problema, dar în general e o problemă. La noi sunt două probleme: cea că ei nu vor, au chiar un fel de repulsie față de dramaturgia națională, mă refer la colectivul de la teatrul „Cehov”. Cu toate acestea, este un grup de oameni care a făcut lectură, acum la Bălți a fost ultimul spectacol cu genericul Eminescu în limba rusă. Însă, în viziunea mea, unde‑i ruptura… ruptura este în regizori, deoarece calea între dramaturg și scenă este prin intermediul regizorilor. Și dacă regizorul nu reacționează, nu se vede dramaturgia pe scenă. Nu știu care‑i situația în alte teatre, dar eu am ajuns la concluzia că regizorii de la teatrul „Cehov” trebuie reduși și de deschis piața liberă pentru toți regizorii din Republica Moldova. Să fie un concurs, să vină regizorii să monteze pe scena teatrului „Cehov” dramaturgie contemporană, care face față concurenței și necesităților actuale ale societății, deoarece aceasta este o frână. Deseori o văd ca pe o boicotare și, plus la aceasta, regizorii își fac gașca lor și fac intrigi între actori. Vă spun ce simt eu ca om în domeniu. Dacă există problema cu dramaturgia națională și în teatrele românești, atunci aceasta e o problemă…
Ion Grosu: Mi se pare că cea mai mare problemă în teatre este lipsa juriștilor adevărați. Regizori sunt, și vor fi și regizori tineri. Dar dacă vorbim de ce nu se joacă piesele dramaturgilor… Dumitru, tu ai zis să luăm tema Bucea și alte teme. Atât de des se shimbă situația în lume, că regizorii și teatrele nu reușesc să monteze.
Dumitru Crudu: De exemplu, tema KGB‑ului. Arată‑mi tu un spectacol în teatrele noastre despre KGB, despre faptul cum au fost racolați, cum au lucrat pentru KGB… Unde sunt aceste spectacole?
Ion Grosu: Dar unde sunt piesele?
Dumitru Crudu: Haideți să organizăm un concurs.
Boris Cremene: Cer scuze, trebuie să plec cu treburile Filarmonicii… Ce este foarte important acum, toată discuția aceasta să fie o formă de draft, cu propuneri, cu idei, ca eu s‑o pun ministrului pe masă și să vedem ce putem face, ca să nu iasă o discuție așa, ne‑am văzut, am vorbit și ne‑am despărțit…
Ion Grosu: Domnule Cremene, așa o întrebare cu referire la conlucrarea dramaturgilor cu regizorii, indiferent în care teatru au ajuns la un numitor comun – nu vorbesc de bani, vorbim de proiecte –, direcția teatrului preconizează montarea unui spectacol după piesa cutare, pot apela împreună cu dramataurgul, Ministerul susține această idee financiar?
Boris Cremene: Anul trecut noi am avut concurs de proiecte speciale teatrale, nu proiectele care se montează în repertoriu, ceva deosebit. Aceasta ar putea fi o temă, dramaturgia națională. Vine directorul teatrului cu dramaturgul: domnilor, uitați‑vă, vrem să facem aceasta. Dar ce‑a ieșit până la urmă… Noi am crezut că o să vină dramaturgi din afară, regizori din afară, o să fie o mișcare adevărată. Nu a fost să fie… Banii s‑au împărțit între noi. Noi finanțăm progresul, deci veniți cu idei, cu piese, producțiii…
Dumitru Crudu: Dacă Ministerul nu va specifica montarea dramaturgilor naționali, teatrele nu vor reacționa…
Boris Cremene: Ministerul Culturii nu specifică, veniți ca dramaturg, ca director, veniți cu proiectul: noi vrem să facem piesa cutare a cutărui regizor.
Angelina Roșca: Eu cred că nu trebuie pus proiectul cu dramaturgia națională în concurență cu alte proiecte care nu pot fi novatoare.
Boris Cremene: Nu poți să faci lobby pentru automobilul Mosckvici când este Mercedesul…
Angelina Roșca: Sarcina principală a mișcării teatrale a oricărei țări este în primul rând promovarea dramaturgiei naționale. Noi acum vorbim despre dezvoltarea creativității și promovarea dramaturgilor anume care trăiesc în țara asta, noi vorbim de regizori, actori care locuiesc aici. Vreau să dau un exemplu cât mai este domnul Cremene aici.Vorbeați de inițiativă. Eu nu prea vreau să vorbesc despre mine, despre soarta mea, că am ajuns la 62 de ani, că piesele mele sunt montate în mai multe țări și traduse, dar aici nu, și nici publicată ș.a.m.d. Dar am avut o inițiativă la Teatrul Național, chiar la domnul Hadârcă, i‑am propus și regizor, să montăm, chiar fără remunerare, onorariu. A zis că‑i curge acoperișul, n‑are timp și n‑a mai avut timp. Atunci am mai venit cu o inițiativă, am venit cu o piesă despre marele actor Matei Milo, despre care s‑a scris în istoria literaturii și dramaturgiei române, a fost spectacolul‑lectură la Erevan, într‑un festival, Anatol Durbală a făcut cu o echipă internațională. I‑am dat‑o și lui Sandu Cozub, și lui Petru Hadârcă, m‑am gândit unde dacă nu la Teatrul Național să se vorbească despre cel mai mare actor al neamului, Matei Milo, primul care a făcut turnee de unire a românilor, și se vorbește despre aceasta în piesă și despre multe alte lucruri importante… Nu i‑a interesat. Gata, mi‑a luat piuitul, nu mă mai duc în târg cu piesele mele, fiindcă‑i frustrant și‑i jignitor.
Dumitru Crudu: La fel pățesc și ceilalți. Te duci cu o piesă, îți arată ușa, adică trebuie găsite niște modalități…
