*

[În apa styxului, printr-un inel,

o întreb cum se simte

am fi putut fi prietene ştii

acum nu se mai poate uita în altă parte

sunt bine sunt bine but do you really care

altfel nu te‑aș fi întrebat asta puteam să zic orice

puteam la fel de bine să tac

dar mă gândesc la potențiala fetiță care

la opşpe ani primeşte de la mamă un inel

cu diamant cu

inscripție lotr

uite mamă i se va spune gândeşte‑te

că cineva l‑a pescuit din râul styx

cu o plasă întunecoasă

și n‑a plecat imediat nu i‑a fost teamă

a mai rămas puțin să stea de vorbă cu cel care‑l

privea din luciul apei

*

sufletul meu nu e din sufletul ei am să arunc

ceva în hăul din mine când i‑l voi dărui

şi de nu va fi s‑o pot de tot goli înapoi i‑l

voi lua

următoarea va fi mai plină de mine în ea

când se va uita

ei i‑l voi dărui

va fi a mea, a celui care nici măcar atunci

nu voi fi

*

ține‑l bine ține‑l ascuns

şi de vei ajunge vreodată acolo de unde

a fost adus

dă‑l înapoi râului

sărută luntraşul şi spune‑i să te aducă

pe malul cel bun

că acolo unde vrea el să te lase nu‑i locul tău

eşti o ființă născută dintr‑o muribundă şi‑un

om care niciodată n‑a fost

nici măcar pe malul greşit n‑ai avea vreodată

un rost

la asta mă gândesc fată şi la a‑ți spune din tot

sufletul pleacă

auzi

vei putea vreodată să‑ți plimbi cu adevărat degetele pe ceva real, până când orice e fals țâșnește la exterior, golind și lăsând loc de mai bine, mereu de mai bine? un lup cu blana mușcată, un petec de carne vie lăsat să se vadă, miros în urmă, hăituire, nu se mai întoarce, nu‑l mai așteptați unde știați că vine. cineva se uită acolo pe sine, privește pe dâra lăsată de coadă, respiră încet, să nu se audă, nu te gândi că e vorba de ceva gândit dinainte, aici totul se poartă pe sine la fel de ușor cum strângem din dinți în somn, nu e cazul să te îngrijorezi. şi lupul, o labă una în fața celeilalte, se apropie de pradă, degetele tremură, nu te așteptai să fie totul așa de subit.

când lupul s‑a născut, toți ai lui au crezut că e om. după privire, după felul în care ochii lui urmăreau ce ei nu ştiau că se poate vedea. numai un om, şi‑au spus, ar putea să privească aşa.

când a văzut‑o prima dată, lupul a crezut că e lup şi ea. tot după felul în care privea.

în sfinți n‑a crezut niciodată, doar în morți deveniți oameni buni, dar el, cu blana aproape intactă, cu spinarea rănită în locul în care întregul ar fi putut să îl facă un lup ca oricare, emana ceva ce îi amintea de o pictură văzută demult într‑o biserică, o pictură de care, deşi era necuvenit, atunci când era mică, s‑a îndrăgostit.

cu botul în jos, adulmecând aerul și ascuzându‑și durerea din spate, lupul continuă să meargă de parcă alergarea i‑ar suferi de greutatea care pusă pe urme lasă în zăpadă dâre. ar vrea să îşi poată spune că nimic din ce există pe lume nu se compară cu sentimentul de a fi rămas fără nume.

să ai curaj să nu‑ți retragi mâna când botul se încrețeşte a muşcătură, eu sunt cel care se va arcui şi va sări înapoi, niciodată nu voi muşca în lipsa unui gest al retragerii. în golul ăsta de frunze voiam să mă încălzesc, nu ştiam că şi tu şi scânteia m‑a pus în alertă, dar poți să rămâi, ne vom încălzi fiecare de la distanța potrivită lui.

trezirea.]

da ştiu că sufletul meu poate fi

o liană

dar ce te faci când el e doar

un vreasc

îți acoperi ochii

acum poate să spună ce vrea

dacă nu văd e ca şi cum

n‑aş auzi

decizi să nu te mai rostogoleşti

ți se pare că întoarcerea de pe o

parte pe alta

petrecută brusc

nu mai are

de‑acum

efect de continuitate

subliminalul afectiv

să‑l simtă mă‑sa

şi vreascul se frânge

ochii tăi au rămas liberi de mâini

și mâinile la fel

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

pe strada olha kobylyanska din cer-

năuți măturătorul de bronz cu trandafiride bronz scutură de ani caldarâmul reînvie în piatră urmele lui eminescu calcpe ele trandafirii se-nroșesc se agață cughimpii de

Noutăți
Marcela Benea

Luptător

Știu despre mine că nu-mi aparțin.Brațele-mi nu îmbrățișează –am doar două mâini purtătoare de armă,instruite cum să omoare. Picioarele-mi sunt mereu în alertă,obosite, sunt în

Noutăți
Romeo Aurelian Ilie

Țipete cu tocuri cui

Nadejda Ivanov (născută în 1988) este doctor în filologie, cercetător știinţific la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al USM, redactor-șef al revistei „Limbă,

Noutăți
Nicolae Popa

Călătorie spre Frasinul Gigant

(fragment) Deasupra unei râpi prăpăstioase crește un cireș sălbatic mult mai înalt decât copacii păduricii din jur. Iar în vârful cireșului tronează un cuibar clădit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *