Victoria Amelina: „Ar fi atât de bine dacă ați putea să ne salvați viețile”
„Sortez ajutoarele umanitare care ajung la noi la Lviv și încerc să pun în legătură cât mai mulți oameni din diferite colțuri ale lumii care ne pot ajuta. De asemenea, am grijă ca refugiaților care ajung la noi din zonele bombardate ale Ucrainei să nu le lipsească nimic”. – Așa arată acum o zi din viața scriitoarei ucrainene Victoria Amelina. Trăiește de la o sirenă la alta. Cu câteva ore înainte să înregistrăm interviul, mai multe rachete rusești au lovit zona aeroportului din Lviv, orașul ei natal.
„M-a trezit zgomotul sirenelor antiaeriene. De fapt, prietena mea din Kiev, care locuiește cu mine, după ce situația din capitală s-a agravat, mi-a spus că a auzit explozii și că ar fi bine să stăm o vreme în hol, cât mai departe de ferestre. Blocul în care locuim nu are adăpost, astfel, mi-am petrecut dimineața, dar, în general, suntem bine, încercăm să ajutăm cât de mult putem armata ucraineană, să ne ocupăm de refugiații care vin în număr tot mai mare din centrul și estul Ucrainei, Avem foarte multă treabă și nu prea ne mai rămâne timp să reflectăm sau să urmărim știrile. Cred că oamenii din celelalte țări europene sau din SUA văd mult mai multe știri îngrozitoare decât noi, poate de asta nu suntem atât de speriați”. – îmi povestește la telefon Victoria Amelina. La cei 36 de ani, este una dintre cele mai puternice voci ale generației sale. S‑a născut la Lviv, dar la 14 ani, s‑a mutat, împreună cu familia, în Canada. Câțiva ani mai târziu, după ce a obținut masteratul în informatică, Victoria Amelina a hotărât să revină în Ucraina. A lucrat ca programator IT și ca manager în companii internaționale de top, dar, în ciuda succesului, se simțea tot mai străină de domeniul IT.
„Am locuit cu altcineva timp de 13 ani”, spune Victoria. Astfel, a renunța la IT și s-a dedicat în totalitate scrisului.
Romanul său de debut, publicat în 2015, The Fall Syndrom: about Homo Compatiens, care vorbește despre protestele antiguvernamentale Euromaidan, i‑a adus, deopotrivă, aprecierea publicului și a crititicii, și numeroase premii. Și-a dorit să scrie o carte în care Maidanul să fie prezentat onest fără clișee: ,,Ucraineanul meu nu este un erou cazac dintr-un desen animat, ci seamănă, mai degrabă, cu un Hamlet pus în fața unei alegeri dificile. Maidanul s-a întâmplat pentru că ucrainenii erau pregătiți pentru el. Romanul vorbește despre maturitatea noastră, despre capacitatea de a ne sacrifica de dragul celorlalți, oamenii au fost puși în fața unei alegeri – să rămână în zona de confort, în ciuda faptului că demnitatea lor se degrada, sau să țină piept răului. Ucrainenii au ieșit atunci pentru că au început să fie umiliți studenții. Brusc, am realizat că umilirea lor a fost, de fapt, umilirea noastră, a tuturor.”, a spus Amelina.
V‑ați mai imaginat vreodată, de la Euromaidan încoace, că Ucraina va fi invadată de ruși?
Da, cred că da, ne-am așteptat la asta. Atunci când a început invazia rusă, m-am gândit că se va transforma foarte repede într-un război la scară largă. În 2014, când a avut loc tragedia aviatică, în urmă căreia au murit 300 de oameni, după ce avionul Malaysia MH17 a fost doborât de o rachetă rusească, Europa a fost îngrozită și cred că acesta a fost momentul care a schimbat succesiunea evenimentelor. Știți, până de curând, urmăream îndurerată ceea ce se întâmplă în Siria de atâția ani și mă gândeam că am putea fi noi în locul lor, deoarece eram convinsă că Putin își dorea să ne facă și nouă același lucru. Acum urmăresc ce se întâmplă în Mariupol și văd că e exact ca în Siria, cred că atacă intenționat civili, femei, copii. Zilele trecute, mai mulți oameni care stăteau la coadă să cumpere pâine au fost uciși de un bombardament rusesc în Cernihiv, pur și simplu, este o cruzime de neimaginat. Încercăm să înțelegem cumva de ce rușii se comportă așa, poate din cauza luptelor din Cecenia, Georgia, Siria sunt obișnuiți să omoare oameni, sunt niște mercenari.
Anul trecut, ați organizat, în New Yorkul ucrainean din regiunea Donețk, un festival de literatură, cum a fost pentru Victoria Amelina această experiență și cum s‑a conturat ideea unui festival aproape de linia frontului?
Timp de opt ani, s-au dus lupte în estul Ucrainei și chiar dacă nu au avut o asemenea amploare, tot despre un război îngrozitor a fost vorba. Anul trecut, am reușit să organizăm, pentru prima oară, un mare festival literar la nici doi kilometri de linia frontului, într-un orășel care se numește New York, întemeiat în sec. al XIX-lea de coloniștii germani. L-au denumit așa, pentru că, probabil, visau la un oraș mare, prosper precum metropola americană cu același nume, dar New Yorkul ucrainean a rămas un orășel foarte cochet, cu aproximativ 10000 de locuitori. Timp de 70 de ani, orașul a purtat numele sovietic de Novhorodske, abia anul trecut, cu aprobarea parlameuntului ucrainean, i-a fost restabilit numele istoric. „Nume adevărate, povești adevărate” a fost tema festivalului de literatură de anul trecut. New Yorkul se află acum, bineînțeles, sub bombardamente rusești, dar pentru ei nu e o situație nouă, pentru că trăiesc sub amenințare rusească de 8 ani. Evenimentul nostru de anul trecut a fost dătător de speranță, deoarece am avut curajul să ne adunăm acolo, să citim poezii, să cântăm, să facem planuri de viitor. Urma să organizăm și anul acesta o nouă ediție a festivalului de la New York, de fapt, festivalul este programat să aibă loc în luna septembrie și chiar am vorbit cu mai mulți colegi din echipă și suntem încrezători că până în septembrie vom câștiga. Ucraina va câștiga acest război, festivalul de literatură de la New York va avea loc, iar tema pe care am stabilit-o cu mult timp înainte și anume – „Eliberarea viitorului”, va fi mult mai relevantă în septembrie. Până la urmă, armata ucraineană pentru asta se luptă acum, pentru viitorul nostru în libertate.
Despre acest război se va scrie și se va discuta mult, e de părere scriitorul Serghei Jadan, dar limbajul va fi mult mai diferit, spune el, pentru că este o limbă care se formează chiar în aceste momente în întreaga țară, conține multă durere și furie, dar cel mai important, credință și dragoste.
Pentru dumneavoastră, în ce măsură este literatura o formă de rezistență?
Trebuie să te hotărăști dacă vrei să citești o carte sau nu, iar eu nu cred că până acum rușii au fost interesați să citească literatură ucraineană, dar eu încă mai cred în puterea literaturii, este și o formă de rezistență. Eu scriu proză – romane și eseuri, dar am prieteni care scriu poezii extraordinar de frumoase în aceste momente. Da, sunt dureroase, dar ne și alină, ne dau putere, apoi versurile sunt puse pe muzică și avem deja niște cântece foarte puternice despre acest război ruso-ucrainean. E foarte important să scrii la cald despre ceea ce trăiești. Ucrainenii vor ieși învingători din acest război, suntem foarte curajoși, suntem solidari și credem că libertatea este fundamentală, chiar mai importantă decât siguranța, trebuie să apărăm această libertate.
Cum a fost Victoria Amelina în prima zi de război?
Eram în vacanță, în Egipt, împreună cu familia mea, iar în dimineața zilei de 24 februarie, aveam programat zborul de întoarcere spre Lviv, nu am apucat să citim știrile, astfel, atunci când am ajuns la aeroport, nu știam ce se întâmplă. Egiptenii ne-au explicat că nu mai aveam cum să ne întoarcem în țara noastră, deoarece toate zborurile erau anulate, multe aeroporturi din Ucraina fiind deja bombardate de armata rusă. Am fost de-a dreptul îngroziți, am stat câteva zile într-un hotel pus la dispoziție de autoritățile egiptene, apoi am luat avionul până la Praga și de acolo am pornit spre Ucraina. Ne-am dorit mult să ne întoarcem, să ne sprijinim unii pe alții și să ajutăm fiecare cum putem. Cei mai mulți dintre noi, ucrainenii, și mai ales noi, scritorii, vrem să rămânem aici, în țara noastră, în astfel de vremuri grele e foarte important pentru noi.
V‑ați întors, așadar, în Lviv. Până nu demult era cea mai sigură regiune a Ucrainei, spuneți‑mi care este atmosfera în oraș?
Nici Lviv nu mai este un oraș în întregime sigur, nu cred că mai există un loc sigur în Ucraina. Până acum, rușii au bombardat una dintre cele mai mari baze militare, „Centrul Internațional pentru Pace și Securitate Yavoriv” din apropierea frontierei poloneze. De asemenea, au fost bombardamente și în zona aeroportului din Lviv și evident că pot să cadă bombe oriunde. Urmărim îngroziți ce face armata rusă în est, în Mariupol, în Harkov, unde a distrus cartiere rezidențiale,
a bombardat blocuri, spitale, școli. Rușii distrug totul în calea lor, fără a ține cont de nimeni și nimic. Ne gândim că ar putea, în orice moment, să ne atace, să facă același lucru și aici, în Lviv. Deocamdată, încă mai trăim cu o aparentă senzație de siguranță, dar înțelegem cât de fragilă e situația în care ne aflăm.
Cum se desfășoară zilele dumnea‑ voastră, știu că sunteți implicată în nu‑ meroase acțiuni umanitare?
Pentru că stăpânesc bine limba egleză, discut cu foarte mulți oameni care vor să ne ajute, în special din SUA, sunt în legătură directă cu medici. În Lviv, sunt mai multe depozite în care colectăm ajutoare umanitare pe care le distribuim acolo unde e cea mai mare nevoie. Sortez lucrurile care ajung la noi, coordonez și încerc să pun în legătură câți mai mulți oameni pentru a obține ajutoare, discut la telefon, trimit email-uri. De asemenea, ne întâlnim cu refugiați, cu prieteni de-ai noștri, care au fost nevoiți să fugă din orașele lor, acum, bombardate. Și în momentele acestea, în care ne reunim cu prietenii noștri, care au reușit să scape, avem parte de câteva clipe de fericire. Acum, o călătorie din estul Ucrainei până la Lviv poate să dureze chiar și trei zile, în mod normal, era un drum pe care îl parcurgeai în câteva ore cu mașina. Vă imaginați cât de greu e, mai ales, pentru cei cu copii mici. Din păcate, până acum nu am reu- șit să întâlnesc niciun prieten din Mariupol, iar acolo, situația este de-a dreptul terifiantă și nu pot decât să mă rog ca ei să mai fie în viață.
Victoria Amelina, una dintre întrebările care se ridică acum este unde și când se vor opri forțele armate ruse, până unde credeți că va duce Putin războiul declanșat?
Rușii nu se vor opri. Mă tem pentru Polonia, Lituania, Estonia, pentru România rușii au tot repetat, de-a lungul ultimilor 40 de ani, că vor merge din nou la Berlin, vedeți, ei se cred în continuare salvatorii lumii, trăiesc cu mitul acesta, dar nu au observat că, în acest moment, ei sunt cei care pun în pericol lumea întreagă și că lumea trebuie să fie salvată din ghearele lor. Protestele anti-război sunt bine, dar cred că ar trebui să cereți guvernului dumneavoastră, de fapt, Alianței Nord-Atlantice să închidă cerul deasupra Ucrainei. Atunci când bombele rusești lovesc adăposturile unde se ascund civili, femei, bătrâni, copii, e bine să avem asistență umanitară ca să-i putem ajuta, e de mare folos tot sprijinul dumneavoastră, dar ar fi atât de bine să avem apărare antiaeriană din partea NATO, atunci nu ar mai fi nevoie de echipamente sanitare și medicamente ca să amputăm piciorul unui copil. Astfel de drame ar putea fi prevenite, știți ar fi atât de bine dacă ați putea să ne salvați viețile…
Interviul a apărut şi la Radio România Cultural,
a fost transcris de Cătălin Țurcanu
