Valeria Barbas: „Primul lucru pe care îl pictează copiii este Războiul. Oricare ar fi tema propusă, prin perspectiva războiului este văzută pacea, casa, familia, orașul.”
Totul s-a împărțit înainte și după 24 februarie, iar ceea ce a fost după – pentru mine, a avut mai multe faze. Șoc–Dopomoga–Art terapie.
Primele zile de Război a fost un șoc. Au urmat săptămâni în care nu am avut timp pentru reflexii de gândire și înfăptuiri artistice, ba chiar mi se părea absurd și nedrept orice art-manifestare, pentru că cel mai important erau oamenii. Era important și adevărul pe care oamenii îl rosteau cu un nod în gât și care se voia a fi auzit. Am documentat, în calitate de regizor, evenimentele, dar acel nod în gât creștea tot mai mare. Să treci prin tine ororile războiului este insuportabil. Mă gândeam cum aș putea eu să ajut, mi-am pregătit spațiul pentru a primi o familie de refugiați, am fost la Palanca, am sortat haine la depozit, am în- tâlnit familii venite din Ucraina, am ascultat și am îmbrățișat. Am învățat cuvântul dopomoga pe dinafară. Sleită de puteri, seara, m-am așezat în colțișorul copiilor cu un pahar de ceai negru cu zahăr, pentru că n-am apucat să mănânc toată ziua, și am început să desenez cu ei, ore în șir, iar apoi, și cu mamele care și-au adormit copiii. Un băiat de 6 ani, Venea, a stat singur, desenând de la 19:00 până la 23:00, pentru că mama, undeva, plecase. Brusc, Vanea m-a întrebat dacă mai vin și mâine și tot brusc, eu mi-am amintit că eram artistă până în februarie, 24, și am zis da! Ascultând și văzând ce desenează copiii, am sesizat că prin artă aș putea să ajut cel mai bine. Și promisiunea dată lui Venea era una irevocabilă.
Astfel a început faza recuperării, aș putea zice – bidirecționale. În mare majoritate, refugiații din Ucraina sunt femei și copii neajutorați, disperați, dezorientați. Din 14 martie, am început zilnic să cumpăr hârtie, pensule, vopsele pentru a merge la Centrele de plasament, deseori, 2 zile la rând, în același centru, fiindcă copiii mereu întrebau dacă vin și mâine. Se întâmpla să vizitez 2 centre diferite în aceeași zi, inițiativa independentă a luat forma unui proiect de Art Masterclass-uri cu titlul „Мій Дім Україна/ Casa mea Ucraina” în Centrele de plasament: Manej Arena; Moledexpo bl.1, 2; Centrul de Plasament FRIȘPA,Chișinău; Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, Chișinău; Центр допомоги біженцям з України у Молдові, Chișinău; Casa de Cultură Hîrtop, Cimișlia; Centrul de Plasament Palanca.
Am încercat să ofer prin această inițiativă independentă momente și ocazii de bucurie, după fiecare Masterclass, au fost organizate mini-expoziții temporare în incinta Centrelor, copiii participând la panotare și invitând părinții. S-au organizat două expoziții de desen ale copiilor refugiați din Ucraina, prezentând rezultatele Masterclass-ului: Expoziția la Casa de Cultură, Hîrtop, Cimișlia (27 martie, 2022) organizată de ArsZona în parteneriat cu Centrul de proiecte culturale ArtaAzi; Expoziția la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” (1 aprilie – 1 mai). Acestea fiind primele expoziții de grup cu primele desene semnate ale micilor autori din Ucraina, vernisate în Republica Moldova. Proiectul „Casa mea Ucraina / My Home Ucraine” este o inițiativă independentă, susținerea a două Masterclass-uri fiind realizată de Centrul de proiecte culturale ARTAAZI, IsraAID. Un aspect de reținut – refugiații din Ucraina nu sunt doar ucraineni! Pe parcursul acestei perioade la ateliere de artă au participat circa 100 de copiii refugiați din Ucraina de diferite etnii – ucraineni, romi, azeri, georgieni, evrei, moldoveni ș.a. din Odessa, Kiev, Harkov, Nicolaev, Irpeni, Belgorod-Dnestrovsk, Zaporoje, Donețk etc. Sosirea refugiaților, cred, este și o testare atât la nivel personal, dar și societal, instituțional, guvernamental. Este și o testare la capitolul disensiuni naționaliste, dar și rasiste, pe cât ești pregătit, pe cât de mult poți să primești și pe cât de mult poți să oferi sau te limitezi la un like/share pe facebook, pentru că voluntariatul nu poate fi selectiv. Nici sapienșii nu ar trebui să fie selectivi în sensul dat, dar realitățile demonstrează altceva. Învăț multe de la copii. Am învățat să ofer și să primesc dragostea debordantă a copiilor romi, dornici să învețe și să creeze (care în situația creată au fost dublu vulnerabili sau, să zic, marginalizați?).
Pe lângă necesitățile de primă instanță (cazare, mâncare, îmbrăcăminte, medicamente) oferite de autorități și de voluntari, aspectul psihologic, de asemenea, devine extrem de important în situații critice, iar în familiile vulnerabile, acest aspect devine dublu sensibil. Ajutorul psihologic a fost, într-o oarecare măsură, neglijat până acum, iar familiile ucrainenilor nici în perspectiva reîntoarcerii acasă s-ar putea să nu primească un asemenea sprijin.
Trauma transpare din desene în mod evident și cutremurător, în diverse aspecte. Experiențele copiilor de ieri definesc viitorul de mâine, o idee care își are sorgintea și în cercetările lui S. Freud, și în ale lui A. Freud sau Melanie Klein care au dezvoltat studii de psihanaliză a desenelor copiilor în criză (inclusiv, după cel de-al Doilea Război Mondial). Cu toate vehiculările propagandistice ale termenului de substituire a celui de război – „criza din Ucraina”, războiul depășește criza ca scară, intensitate și complexitate.
În practica mea de ateliere de creație, nu impun niciodată o temă, metoda se bazează, în mare, pe improvizație, pe stimularea gândirii asociative, ofer posibilitatea și libertatea copiilor să picteze ce vor. Consider că interzicerea exprimării la etapa actuală și integrarea în anumite limite ar inhiba și ar crește ulterior trauma. Astfel, într-o primă fază, se pot observa desene de impact contextual, de apelarea la memoria recentă.
Primul lucru pe care îl pictează copiii este Războiul. Oricare ar fi tema propusă, prin perspectiva războiului este văzută pacea, casa, familia, orașul. Copii își pictează trauma – iar aceasta se relevă în elementele caracteristice. Din reflectările observaționale la nivel vizual, aș putea identifica mai multe simboluri de referință frecvent abordate:
1. Casa. În contextul unor vremuri dificile, tema casei, a ceea ce înseamnă să fii acasă, să fii în siguranță, devine un teren sensibil și șubred, multe familii ucrainene fiind nevoite să plece de acasă, regăsindu-și casa, poate una temporară, refugiu, pacea și liniștea în Republica Moldova.
Alte familii pleacă mai departe, într-un loc necunoscut, în căutarea casei.
2. Familia. De cele mai multe ori, este pictată mama în context de (a)casă, pace; tata fiind reprezentat drept militar, în context de lupte la război.
3. Simbolica de stat. Cel mai des, persistă steagul Ucrainei sau prezența paletei caracteristice bicolore – albastru și galben, în care sunt colorați norii, casa, inimile, tancurile.
Steagurile Ucrainei și Rusiei (și al Moldovei uneori), sunt plasate alături de cuvântul pace, alteori acestea reprezintă un conflict.
4. Elementele de război : arme, pistoale, mitraliere, tancuri, militari, lozinci, imnul Ucrainei citat, scene integrale de război.
5. Liderii politici ai Ucrainei și Rusiei. Apelarea frecventă la numele și imaginea liderilor abstractă, schematizată.
6. Dihotomia bine/rău. Unele desene reflectă mesaje de pace, în timp ce în altele se accentuează o separare clară, de opoziție dintre tabere, între sursele de bine și rău.
7. Cazuri singulare de adresare/reprezentare a lui Dumnezeu.
8. Paleta specifică de culoare. Deseori, copiii aleg să picteze doar cu negru, nuanțe de negru, sur, evitând și refuzând alte culori, în cazuri separate – desenul inițial cu o tematică a păcii (colorat colectiv), fiind acoperit cu negru ulterior.
Cele punctate mai sus relevă atitudinile față de familie, stat, fricile, iritările, necesitățile, maturitatea, educația, perceperea de sine.
Inițierea unui proces psihologico-creativ de încurajare și depășire treptată a stărilor psiho-emoționale traumatice induse de situația de război în Ucraina a fost unul dintre scopurile Mastreclass-ului. Practic, am identificat 2 obiective de bază: susținerea psihologică-creativă a copiilor refugiați din Ucraina, crearea unei zone de confort prin artă, prin practici de art-terapie (pictură, desen, muzică, etc.), în vederea depășirii traumei. Un alt obiectiv fiind însușirea unor practici experimentale (precum este Action Painting) care oferă teren de auto-exprimare, imaginație, încredere în forțele proprii și dezvoltare a abilităților de relaționare și comunicare, inclusiv artistico-plastică, în grup.
Procesul s-a bazat pe eliberarea de tensiuni/anxietate reflectate, mai ales, în primele desene realizate și transformarea ulterioară, aducerea la un alt nivel emoțional (pozitiv) prin practici artistice.
Venea de la Moldexpo a fost acel băiat care mi-a deschis ochii și m-a tras de mânecă în direcția pe care trebuia să o urmez. (pentru că)
Nici un copil nu ar trebui să fie lăsat singur cu trauma. (și pentru că) Vanea este în fiecare Centru.
