care mă duc la anxietate și atacuri de panică
apasă blând unde îmi cere inima
îți comunic clar că nu sunt o insectă
să nu mă strivești
sub trupul tău zvelt și sexul tare
aș vrea să nu depindem de gura lumii
mesaje nesatisfăcătoare
o mărturisire de plăcere e un cretinism postmodern
era plăcerea când m‐am născut sau e un construct
new age a.i. inutil european la care încă nu am aderat până acum?
vreau să fim niște umbre care‐și caută atent îmbrățișările
până atunci să ne bem cafeaua la suprapreț cu telefoanele
care ne sug mutra unde tăcerea tronează în microorganisme de plastic
înghițite zilnic – calmează‐te
îmi spunea mama și mă scotea din sărite
azi la miez de noapte când îmi palpitează pieptul
iar sentimentul morții e aproape îmi repet cu voce până când merge
te iubesc lenuța calmează‐te liniștește‐te
***
sunt o poetă talentată niciodată genială
înghit cafele și sarcini deși îmi usucă coardele vocale și‐mi scurtează viața
îmi las ochii întredeschiși ca să analizez până unde pot merge
trebuie să fiu realistă cineva e întotdeauna mai bun ca mine altfel ploaia din Rotterdam și
răceala admirației constante m‐ar îngropa
acum nu am nimic ce pierde
lucrurile pe care le‐am construit treptat vor ști să reziste fără numele meu
zâmbesc dar nu îmi las dinții să se vadă
sunt ascuțiți și prind bine orice fel de carne
o poetă talentată niciodată genială va ști să sfarme ce e al ei
să muște undițe să‐și găurească pielea cât încă rezistă
