Cum să te uit?
Cum să nu mă mai gândesc la tine?
Tu, cel care nu ești…
Cel care ai murit
deși nu te‐ai născut niciodată…
Uneori, lumea e tristă fără tine,
dar alerg într‐un câmp de lavandă
și te biciuieasc isterică
cu florile mov:
nu te doare…
te plouă…
***
Orologiul bate
a singurătate
unn… unn… unn…
unn… unn… unn…
unn…
***
Mi‐am promis că nu voi mai scrie
poezie.
Îmi țin promisiunea:
asta nu e poezie –
așa va spune Maria Pilchin
și bine va face.
Cineva trebuie să mă descurajeze.
Altfel, voi continua să‐mi rașchetez
cutia toracică
în speranța
că totuși exiști…
