Îmi pare rău că azi vă părăsesc
și‑mi pare bine
că mă duc –
mă ia Ţărâna…
Lung drumul nu‑mi va fi deloc,
doar cât mă veţi purta
uitat
pe dric.
Pomeni nu vă voi împărţi
și nici voi recita vreun vers,
ca altădată.
Nici poezii prelungi cu drag de Ţară
n‑am să înșir
în zori/stins‑de‑seară…
Atâta doar – la Masa‑Mea‑a‑Noastră,
de MĂ VEŢI FI,
să închinaţi câte‑un pahar
de ce o fi.
Nu pentru mine, nici în cinstea mea,
Ci pentru acei copii ce vor urma
și fapta noastră,
ce‑o vor judeca…
Și Ţara/vremea cum a plâns, sărmana,
pe potriva mea,
dar și pornirile măreţe și puterea
lăsate în pragul Ţării ca averea –
Ţarina mea și
Mama mea
și‑a ta
pe nume
RO‑MÂ‑NI‑A‑MEA!
Adio, Ţara mea de Libertate!
Adio, scump Pământ, iubit și crunt,
Eu îţi rămân dator cu încă‑o carte
Pe care o voi scrie sub pământ
cu tata și cu mama
și cu Ţara
eroilor
ajunși în Stea de VÂRF…
Eu îţi rămân dator cu încă‑o viaţă,
pentru puţinul timp, dar
și măreţul zbor
ce‑ai împărţit cu mine ca un frate –
cu dragoste,
credinţă și…
dreptate.
Vă părăsesc cu drag și fără de plăcere –
am obosit de Munţi grei și
de‑așteptarea/tăcerea Mării
pe care‑am să le port în piept
să mă păzească
ca român‑cel‑drept.
Și‑acum, din depărtarea mea
în care plec,
vechi legământul tatei vă dezleg:
vreau tricolorul drag să fâlfâie în vânt
exact atâta timp cât fi‑voi în Pământ.
Adio, Ţara mea de Libertate!
Adio, scump Pământ, iubit și dur,
și tu‑mi rămâi dator – azi cu dreptate
să mă acopere Țărâna ta cu dor.
