Născut în Cluj, la 20 mai 1963. Bacalaureat la Liceul „George Barițiu”, Cluj, 1981. Stagiu militar TR România, 1981‑1982. Absolvent al Institutului Politehnic Cluj, Facultatea de Electrotehnică,1982‑1987. Inginer la Întreprinderea „Metalica Oradea”, 1987‑1994. Debut în presă la Oradea, în 1990, în săptămânalul „Direct”, periodic al conviețuirii interetnice. Între 1990 și 1994, respectiv 2000‑2023, a publicat editoriale și articole de presă în: „Direct”, „Jurnalul Bihorean”, „Noua Gazetă de Vest” la Oradea”, „Jurnalul Transilvan” și „Foaia Transilvană” la Cluj. A obținut mai multe premii naționale și internaționale pentru poezie și publicistică, printre care: „Festival Internazionale Dei Due Mondi – Gabriela Verban – Castellammare di Stabia – secția poezie în limba română – Quarto classificato – ex aequo, în 2022”, Italia. Membru activ în Cercul Literar de la Cluj și Cenaclul de la Roma.
Eu înlocuit de‑al meu
aici e tragedia
și implicit sfârșitul culturii.
Avem, posedăm, deținem, stăpânim
dar uităm să trăim.
Iată schița deznădejdii
holograma copleșitoarei singurătăți
drama acumulării nelimitate.
Încerc să scriu tăcerea profundă
pentru că nu știu să desenez speranța
nici să pictez disperarea.
Golul interior și vidul exterior
sunt surorile luminii
ce învăluie duhul sfânt
al energiei divine.
Mă zbat cu fiecare foton
tremur la rezonanța fiecărui atom
mă cutremur la vibrația fiecărei celule
sunt o păpădie în câmpul infinit
al paradisului terestru.
Încerc să fixez clipa de grație
în insectarul eternității
unde filele galbene ale trecerii
sunt pline cu schițele morții.
Încerc să am ceva
o proprietate, o casă, o mașină
să posed una, două sau mai multe femei
să comand unul, doi sau mai mulți
oameni.
Nimic nu e destul
în această cursă a infernului.
Tastez disperat fericirea.
Stop. Gata poezia.
Ce binecuvântare să fii țăran
Cresc căpițe de fân
și câmpuri înmiresmate
acoperite cu roua dimineților
în visul meu de orășean încartiruit.
Crescut pe asfalt între betoane
doar curțile îngrămădite printre clădiri
mi‑au dăruit o boare de libertate.
Visez mirosul pâinii coapte în cuptor
și aroma bălegarului din grajd
ascult încântat dangătul clopotelor
reverberat în liniștea înțeleaptă a munților.
Visez arome de cetină de brad
după ploi mocănești
când Dumnezeu își udă grădina
cu meticulozitatea gospodarului dintâi.
Visez cântat de cocoși în zori
mă‑nvălui cu ciripit de păsărele
mă dezmierd cu grohăitul porcilor
și mugetul vacilor din ocol.
Ce binecuvântare să fii țăran autentic
cu acte în regulă dăruite de Dumnezeu
să crești falnic din pământ
să trăiești odată cu el, prin el și cu el
în ritmul superb dictat de Atotputernicul.
Vă spun eu orășeanul alogen
că sunteți condamnați să fiți fericiți
în mica grădină a Domnului
cu toată nimicnicia viețuirii la firul ierbii.
Cu un picior deja în paradis
moartea va fi o joacă de copii
un fel de v‑ați ascunselea printre lanuri
printre păduri, miriști și pășuni
unde Dumenzeu vă va aduna
și încrusta numele în piatra veșniciei.
