Stepe verzi, niciun copac, nicio colină.
Stepe albastre, nici porumbei și nici nori.
Un soare roșu încă arzând
vâslește în mijlocul lor.
Și tu în spatele lui
rotind în gol până seara.
N‑ai obosit? Oprește‑te, întinde‑te‑n iarbă
și‑apoi ascultă, ascultă
până nu mai suporți
florile stepei cum dulce respiră.
***
Teroare și sânge, și moarte, și disperare.
Și urletul hoardei prădătoare.
Un minuscul om cenușiu
a provocat dezastrele negre.
O fiară de rasă scârboasă,
un Loch Ness din Neva cea rece.
Unde vă uitați, popoare?
Astăzi suntem noi, mâine veți fi voi.
Toate ce-mi aparțin sunt Ucraina
Orbită de frumusețe sunt uneori.
Mă opresc fără să‑nțeleg
ce miracol sunt aceste stepe, acest cer, aceste păduri −
totul e‑atât de frumos, atât de curat,
autentic! Totul!
Drumuri lungi și arțari… –
toate ce‑mi aparțin sunt Ucraina.
O frumusețe așa de înaltă, neclătinată,
încât să te oprești doar
și să vorbești cu Dumnezeu.
(Traducere din italiană de Eugenia Bulat, după «УКРАЇНА: Релігія-Культура-Мистецтво»/ „UCRAINA: Religione-Cultura-Arte”)
