Sol
Dumneata nici n-ai pornit
Troika,
Dar scrisorile de acreditare
Au și ajuns.
Iată, le citim, pentru că,
La noi, întîi le citesc
Poeții și cîinii ciobănești:
Doar ei pricep
Ce mai pot ascunde
Cuvintele „drujba”
„sotrudnicestvo” etc.
Ce mai fac vandalii
Au carbonizat o herghelie de cai –
asta li-i… slava! –
înecîndu-i în lacrimi
mai mari ca potcoava;
Rupînd dealurile kievlene –
fugind! – sub copite,
au mitraliat – ucigînd și-ucigînd –
și-o cireadă de vite;
Acolo unde au întîlnit bancomate,
le-au eliberat;
le-au lăsat
dezarmate !
Au distrus stadionul „Yuri Gagarin”
(da, tovarișci Peskov și Peșkov:
„… zvucit gordo”!)
și Biblioteca pentru copii din Cernihiv,
lovindu-le cu tunul,
cu morda.
Cărate de coloane
de „Zis”-URI și ”Zil”-URI,
rachetele lor – de „mare precizie” –
au ruinat orașe – case, școli,
grădinițe și-aziluri;
Gurile lor de foc – aiurit de fractalice –
au spulberat algele, scoicile
și spitalele psihiatrice;
Au denazificat
coștirețele din Sumî, Herson,
fiecare pasăre fiind jupuită de vie
ca „agent” cotcodacic
sau ca spion;
Au împodobit cu suluri de covoare și blănuri
regimente de tancuri,
scriind proclamații cu zotcă
și pe cîmpuri și blancuri;
Într-o lună – neagră – de bufnete,
în Mariupol
au nimicit 5000 de suflete!
Nu vom uita – „eroice”! – faptele
fiilor mumiei, nu vom uita hoardele…
Le consemnează și umbrele cailor,
iar pe islazuri le scrie și laptele…
Generanulisimusul
În capul mesei –
cît transsiberianul; și-ncruntat ca Nabucco,
babilonianul –
bate darabana
Vladimorg
Mavzoleevici
Putlerork,
menind,
cadavrelor de pe Twitter,
medalia „Za vZeatie blendera”,
iar desfiguraților (în uniformă de paradă)
și cîte-un Z-naciok !
Lujniki-ul scandează:
„Mnogaia leta, tov. Noviciok!”
Victoria
Chinurile facerii
la Mariupol…
Sirene, explozii și țipete…
Într-un subsol,
Sfînta Fecioară
a Ucrainei
naște
lumina,
Victoria
Taras Șevcenko
Nimeni și nimic și nicicînd
Nu-l mai poate înfrînge,
Pentru că a învățat să scrie
P a c e și V i a ț ă cu sînge.
Privind spre Kramatorsk…
Privind – cu toate geamurile întregi –
înspre Berdiansk, Kramatorsk –
Tretiakovka,
Galeria din Magnitogorsk
își întunecă ramele,
damele, flamele,
graurii lui Savrasov,
țestele lui Vereșciaghin,
coaja de mesteacăn, florile,
morile, ciorile;
la el acasă,
Muzeul Rus
roșește cu toate culorile…
Cine‑l mai blestemă
Țestoasa aruncată de la etaj
de suflul unei explozii
îl blestemă pe putler;
pisoiul salvat
dintr-o casă arzînd
îl blestemă pe putler;
partea nedesenată de cer
din albumul unui copil
îl blestemă pe putler;
cîinii pe trei picioare,
căutîndu-și hrana printre ruine,
îl blestemă pe putler;
sîngele putrezind în bandaje
îl blestemă pe putler;
brîndușele strivite de șenilele tancurilor
îl blestemă pe putler;
brațele cuprinzînd absențe însîngerate
îl blestemă pe putler;
tranșeele adăpostind cadavre fără nume
îl blestemă pe putler;
aerul și apele atinse de război
îl blestemă pe putler…
Cine?
Numai cine nu-l blestemă pe putler?
Rugă latino‑slavă
Boje,
osvobodi
vecino
„osvoboj-
daiușciuiu”
rati
ot eio
psevdo-
messianskoi
obiazannosti
kogo-to-libo
osvobojdati!
Gospodi,
ostanovi
polcișcia timî
i obrati ih
v kamennîi
vzglead,
citob
na
mir
svoi –
putlerovskii –
vekami
smotreli
so storonî!
